AGERPRES: Este una dintre cele mai bune voci din rock-ul românesc și, cu siguranță, un artist foarte iubit de public. Numele Leo Iorga este un brand. Reprezintă muzica bună, rock-ul ”aristocrat”, așa cum spune el. Leo, suntem din aceeași generație. Și pot spune că tinerețea mea înseamnă Costinești, înseamnă concertele la care te ascultam cântând împreună cu Compact…
Leo Iorga: Mai întâi cu Cargo, tot la Costinești…
AGERPRES: Întâi cu Cargo, eu știu, noi știm că tu ai lansat ”Brigadierii”, ”Povestirile din gară”, ”Erată”, dar cea mai mare parte a publicului te percepe ca pe frontman-ul trupei Compact din perioada aceea ”de aur”, cum a zis Moțu Pittiș. Cu siguranță, pe tot parcursul carierei tale, dincolo de faptul că ai lansat foarte multe piese care au devenit hituri, ai adunat și foarte multe amintiri. Îți propun să răsfoim împreună ”albumul” tău cu amintiri muzicale și nu numai. Sigur că ne trebuie niște fotografii, pe care le-am pregătit pentru tine. Te rog, pe măsură ce ți le voi arăta, să-mi spui de ce îți aduc ele aminte.
Leo Iorga: Mă faci curios. Oricum trebuie să spun — apropo, că tu ai părul mai lung decât îl am eu — că este prima filmare fără să am bască și alte chestii, cu părul natural crescut, deci nu e nenatural. De-abia aștept să le văd, pentru că s-ar putea să nu le am nici eu.
AGERPRES: Cu siguranță nu le ai. Două dintre ele sunt din același concert. Asta e prima și asta e a doua. Din 1992.
Leo Iorga: Mamă…Nu știu să zic unde e…
AGERPRES: După cum arată, este un teatru de vară, undeva de la mare. Și cred că este la repetiție, probe de sunet ceva de genul acesta.
Leo Iorga: De la Costinești. Sau de la Mamaia. Sau de la Neptun. Sau de la Venus. Acum, sincer să fiu, e posibil să fie în concert, pentru că probe de sunet erau ziua și, în al doilea rând, nu-mi sacrificam pantalonii prețioși, care se găseau cu greu, astfel încât să mă și favorizeze, pentru că deja luasem niște proporții. Teo (Peter — n.r.), la fel. Noi chiar gândisem nu o uniformă, dar o ținută de scenă de rock, mai modernizată. Deși, sincer, la un moment dat, eram cu blazere, cu pantaloni aduși din America, cu mari sacrificii de tatăl lui Vlady Cnejevici care avea turnee prin America. Chiar am avut recent o întâlnire foarte plăcută la ”Ziua arădenilor” din București. Și sugerez tuturor ”provincialilor” din București să facă astfel de evenimente. Ne-am întâlnit de la oameni politici la artiști, oameni de presă, și a fost foarte mișto, ne-am adus aminte de vremurile astea.
AGERPRES: Povestește-mi cum făceați rost de haine, zici că erau destul de greu de procurat.
Leo Iorga: În primul rând, ”furnizorii” erau fie din Germania — prin Adrian Ordean, el fiind sibian, el avea prieteni, ca și mine, care sunt arădean—, dar cele mai multe le aducea, pentru mine cel puțin, tatăl lui Vlady, Laza Cnejevici. Sau, se întâmpla alt fenomen, să se îngrașe Vlady și să-mi lase mie moștenire hainele…
AGERPRES: Aici, în fotografie, văd că filmează cineva.
Leo Iorga: Da, probabil că e un concert dintr-o serie… nu știu dacă e ăla cu o firmă de țigări, pentru că eram brand-uiți. Sincer să fiu, atât de multă activitate concertistică aveam…. lucram din plin tot anul. Practic, una peste alta, presa știe că au fost disensiuni legate de faptul că am făcut parte din acest grup, unii au afirmat că nu am dreptul să spun acest lucru. Eu nu le spun, le spui tu. Am zis că așa ar trebui să dea în judecată o țară întreagă. Oricum, lucrurile nu se opresc aici și asta e cert. Ceea ce vreau să spun este că aveam o activitate concertistică foarte vastă, deși banii ba erau, ba nu erau, ba îi cheltuiam și îi aruncam pe te miri ce, în special pe haine și pe distracție. Aveam, în schimb, o stare de spirit deosebită și intrasem la un moment dat într-o asemenea vrie a spectacolului, încât jucam fără să ne mai concentrăm la ceea ce aveam de făcut. Era mecanic lucrul ăsta. Singura concentrare era la participarea și implicarea publicului. De asta eu am susținut întotdeauna că publicul este cel mai important membru al formației. Dacă nu reușești să-l determini, să-i transmiți vibrația ta și vibrația lui să rezoneze, poți să ai vocea oricum ai avea-o, e inutil. Sau nu numai vocea, sunt chitariști care nu transmit nicio stare. Studiază asiduu o viață întreagă și, chiar dacă au ajuns la o performanță sportivă — sportul e sport, iar muzica e muzică. Am văzut tendința asta la concursurile muzicale, de exemplu, tot felul de sofisme muzicale. Și un actor dintr-un juriu, care mi-e foarte simpatic, chiar a spus: ”Noi nu am venit aici la concert de țipete, nici de urături, nici de nimic. Nu am înțeles nicio notă”. Muzica nu înseamnă, neapărat, o performanță de cum urci, cum cobori, cum faci niște lucruri tehnice cu vocea. Muzica înseamnă, în primul rând, o vibrație a inimii asupra sufletului. Trecând prin ce am trecut eu, las în urmă trecutul. Trebuie să mulțumesc psihoterapeutei mele, Adina Moraru, care este foarte bun specialist în domeniu. Ea mi-a explicat că am ajuns la 50 de ani să îmi dau seama de o realitate teribilă, adică modul în care lucrează universul și tu cu el. Și lucrurile astea mi le-am regăsit în trecut, în aceste imagini pe care le văd, fără să fi știut de ele. Iar cel mai puternic exemplu este tot prin 1991-1992, când a fost ”Challenge day” între București și Budapesta. Practic, ”Challenge day” consta într-un concurs: care dintre cele două orașe adună în stradă, prin diverse mijloace artistice, cât mai multă lume. A câștigat Bucureștiul, și cu participarea Compact de pe vremea aceea, și am câștigat, pentru că în fața noastră erau peste 150.000 de oameni împrăștiați în Piața Unirii pe toate străzile. Și atunci îți dai seama că o persoană nu poate înfrunta privirile a 150.000 de alte persoane. Deci, practic, trece o energie care nu vine de la un minuscul element din univers către mai multe minuscule elemente din univers, ci pur și simplu se contopesc aceste chestii. Divinitatea lucrează foarte simplu și bine și Dumnezeu nu este absolut, ca să-l citez pe Părintele Arsenie Papacioc și pe Părintele Galeriu, care susține același lucru. Deci nu a făcut oamenii ca să-i distrugă. Să revenim la scenă, lucrurile astea îmi lasă o foarte frumoasă amintire, mai ales când văd cât de lung aveam părul… Dar, ca să zic așa, ”nu contează cât de lung am părul”.
AGERPRES: Să rămânem în același registru. Tot două fotografii, din același concert. Am ajuns la perioada în care rock-erii se îmbrăcau în colanți.
Leo Iorga: Asta este despre ce vorbeam eu. Aici se vede o siglă la care mărturisesc că, fiind tâmplar… Eu de-a lungul vieții am avut foarte multe meserii ciudate. Profesia postliceală a fost de meteorolog, pentru că singura școală din țară era la Arad, cu o concurență foarte mare. Deci promoția era un singur loc pentru întregul necesar de meteorologi operatori din România. Sunt și meteorolog, am făcut și marină militară, colegii mei au fost ofițeri — trei radiotelegrafiști de puncte, sunt unii care navighează și în ziua de azi. Ei se pensionează, dar eu nu am cum să mă pensionez, într-o meserie ca asta numai Dumnezeu te pensionează. Și acești pantaloni sunt cei despre care spuneam mai devreme că îi primeam din America pentru 600 de dolari pe vremea aceea, iar la boxele cu Migas Real Compact — apare sigla aici — am lucrat și eu personal, pentru că am făcut tâmplărie. Era unul dintre primele proiecte îndrăznețe din România cu ajutorul unui domn Deleanu, mare domn și la propriu și la figurat. Cu ajutorul lui s-au înființat și primele studiouri unde a lucrat Ordean (Adi Ordean — n.r.) ani de zile, și prima instalație profesionistă de sunet. Eu am participat și la lipit, și la vopsit, și la tăiat, la toate astea. Aveam un atelier acolo și, la un moment dat, se punea problema unui festival, mi se pare că Mamaia sau Cerbul de aur, unde trebuia să prezentăm toată instalația, în toată splendoarea ei, dar nu erau gata boxele. Trebuia să lucrăm ca pe vremuri, zi-lumină și noapte-întuneric. Aici se vede și Emil Laghia, fie iertat. Aveam și efecte pirotehnice. Îmi amintesc perfect că într-unul dintre aceste concerte — eu mă ocup și de artificii, pentru că sunt pasionat de chestia asta — au fost cu mici defecțiuni de fabricație, pentru că erau de o generație mai veche. Și mi-au ”prăjit” pantalonii, s-au făcut niște găurele în pantaloni, ca și cum i-ai arde cu țigara. Deci oricine spune că artificiile sunt reci, așa ceva nu există. Există artificii care degajă mai puțin fum sau mai puțină zgură, dar reci nu au cum să fie, pentru că este o reacție de oxidare, de consum de oxigen. Și chiar pantalonii ăștia am fost nevoit să-i arunc. De curând, firma cu care am colaborat, casa producătoare, mi-a propus să duc niște obiecte vestimentare, cam în genul celor găsite la marile rețele de rock și cafenele de specialitate, și trebuie să mă uit foarte atent în garderobă, pentru că foarte mulți dintre pantaloni au fost ”prăjiți” de aceste artificii.
AGERPRES: Următoarea fotografie este tot cu colegii din Compact. De data asta, Teo Peter este cu părul scurt. Este din 1995.
Leo Iorga: Da, este chiar înainte de plecarea mea. Eu am fost plecat din Compact, că asta e realitatea. Atunci, în 1996, după ce am lansat albumul ”Compact ’88 — ’95”, s-a luat decizia că eu nu mai sunt util și că o altă formulă e mai bună. Nu știu dacă s-a dovedit așa, dar nu e treaba mea. Important este că aici (în fotografie — n.r.) sunt alături de actualul meu coleg (Adrian Ordean — n.r.) și Teo (Peter — n.r.) se uită în altă parte, dar sunt convins că din ceruri se uită și la ce se întâmplă cu numele fondat de el. Noi ne facem treaba să fim PACT by Leo Iorga și Adi Ordean. Observ din poză că Adi Ordean nu și-a schimbat foarte mult freza, numai culoarea ei. Sunt câteva kilograme în plus la mine și mai multă experiență. Dar imaginea asta cu Teo tuns eu nu mi-o amintesc. Pur și simplu a rămas în memoria mea cu părul lung și cu coadă. E chiar interesantă imaginea. Și aici chiar slăbise, din ce văd, luasem eu proporții un pic, trebuia să-mi ascund burta și alte părți ale corpului cu tricouri mai lungi. V-aș ruga să-mi dați și mie un duplicat al acestor poze.
AGERPRES: Ne mai gândim, mai negociem… Aici avem o poză de la recitalul de la Mamaia, din 2001.
Leo Iorga: Vreau să zic că ăsta este un tricou adus tot de tatăl lui Vlady. Tare mult am ținut la tricoul ăsta. Eu sunt pasionat și de turism exotic și de obiecte aduse din diverse țări exotice, cum ar fi Peru, țări din Africa, Asia… nu știu de ce India nu mă atrage foarte tare. Am văzut Gangele și nu mi-a plăcut absolut deloc. Cultura lor, în schimb, este foarte vastă. Acestea sunt motive băștinașe, autohtone, din Statele Unite, adică indiene. În permanență aveam un stil de a intra în scenă, când eram cu trupa mă refer, până cu ani buni în urmă, pentru că după aceea nu mi-a mai permis fizicul, deși ar trebui să-mi permită la vârsta asta, de a intra surprinzător. Deci nu intram niciodată în văzul normal al scenei și stăteau să mă caute. Și nu eram Batman și nici ”beat man”. De regulă, cei de la lumini cam intuiau pe unde aveam posibilitatea de a urca și de a coborî în timpul cântării: ori pe boxe, ori pe diverse decoruri, dacă nu chiar pe esplanadele din spatele scenelor. La Neptun aveam o nacelă cu scară. De urcat pe scară de pisică era ușor, pentru că știam asta din marină, dar de coborât era mai greu, pentru că trebuia să țin și microfonul, fapt la care nu mă gândeam când urcam. Iar tamburina o lăsam deoparte când știam că am de urcat. Dar la coborâre nu mi-am dat seama că eu trebuie să cânt.
AGERPRES: Anul 2007. Alt look, părul mai scurt.
Leo Iorga: Urmează să ajung la look-ul ăsta. Toată viața mea am avut această chemare, pentru tricouri cu astfel de imprimeuri. Acum scrie ceva pe mine, dar am venit de la serviciu. Am fost la o recuperare medicală. Chiar vă invit la o clinică de stat, să vedeți. Eu trebuie să mulțumesc unui domn Mailat, pentru că la Târgu Mureș am fost invitat acolo, la o clinică de recuperare, când am avut probleme post operatorii, pe care a trebuit să le recuperez. Iar acum, pentru că fac această pendulare datorită concertelor, pot să stau la Târgu Mureș, unde este un stil de recuperare, iar aici, la București, m-a ajutat Dumnezeu să găsesc un centru de recuperare la Spitalul ”Sfântul Luca” uimitor. Este un profesor universitar, Mircea Slăvilă. Chiar vă invit să faceți poze cu mine la kinetoterapie. Aici iarăși sunt modele tribale pe tricou. Realizez văzându-le.
AGERPRES: Îți amintești de la ce concert este?
Leo Iorga: Nu. Aici cred că eram, deja, la Pacifica. După freză mi-am dat seama. Pentru că am fost duși la un videoclip în Arad, pentru prima și singura dată la un hair-stilist. Este foarte plăcut. Sincer, mă mit cum doamnele sau domnii, de ce nu?!, care apelează la specialiști, nu adorm pe scaun, pentru că două ore a lucrat acolo un domn, talentat. Eu de mic copil aveam tendința să adorm când mi se lucrează la păr. Aici este chiar după filmarea videoclipului, am recunoscut freza, pentru că eu purtam părul mai lung și am zis hai să schimbăm și look-ul. Burta nu făcea parte din hairstyle.
AGERPRES: Tot cu Pacifica, dar cu părul ceva mai lung, în 2008, tot două fotografii, la Eurovision.
Leo Iorga: Da, eram cu piesa lui Mihai Alexandru ”Prea mici sunt cuvintele”. Bine, aici sunt la un examen de laringo-stomato-estetică (râde — nr.r). Vedeți, toate sunt cu vulturi. Am avut la un moment dat un parpalac din blugi, de la Teo Peter, Dumnezeu să-l ierte!, care avea un vultur pictat pe poala dreaptă. Eu am avut atâta răbdare și l-am împodobit cu paiete și alte decorațiuni. Am stat vreo două luni să le cos, mi-am făcut acest hatâr. De fapt, eu îmi doream de mic ca numele Iorga, luându-mă după regalitate, să aibă un blazon. Și am sculptat un asemenea blazon pe care îl am. Este nefinisat, dar este tot în ideea vulturului. Era folosit de marile case regale europene, cu un vultur străpuns de o săgeată. Nu înțelegeam ce înseamnă chestia asta, dar eu l-am sculptat. Aici văd că îmi stă chiar bine.
AGERPRES: Ești foarte elegant în fotografia asta.
Leo Iorga: Așa am hotărât și am apelat la un creator de modă, o domnișoară creatoare de modă. Ea s-a ocupat de întreaga ținută a fiecăruia, pentru că cea mai mare problemă era că trebuia să ascundem formele rubensiene. Și trebuia să facă tot feluri de trucuri. Ăsta este un talent. Tocmai de asta îmi puneam întrebări de ce lumea modei actuale nu este deloc pe gustul meu. Am avut o experiență și ilară și tristă în același timp. O fată, de vreo 17 ani, era ”păstorită” de un domn cu burtă generoasă, trebuia să defileze într-o televiziune. Era un cârd de fete, a fost și de râs și de plâns, de abia se puteau ține pe picioare. Revenind la poză, Mihai Alexandru cântă și el, eu îl camuflez pe fratele meu și Marian Mihăilescu, actualul coleg. Aseară, chiar la ”Ziua arădenilor”, am cântat cu Vlady Cnejevici, Teo Boar, Marian Mihăilescu și eu, practic Pacifica, fără Cristi, fratele meu, pentru că este în Germania. Dar îmi aduc aminte cu mare plăcere momentele. Vreau să spun că am avut niște emoții formidabile dintr-un singur motiv: mi-am făcut un nărav, pe care-l au mulți artiști din toată lumea, am studiat atent lucrul ăsta, deși mi s-a reproșat — Phil Collins, de exemplu — uneori am surprins imagini cu camera din scenă, sub monitoare, au textele. Eu am o problemă: trebuie să știu că există textul undeva. Având un repertoriu vast, mai ales la party-uri, nu eram foarte convins că rețin piesele mele. Deci nu era vorba că în engleză nimeni nu-și dădea seama că mai cânți într-o engleză ”de baltă”… Chiar am pățit o dată, așa, ca anecdotă, cântam undeva. Teo Boar avea obiceiul ăsta, râdeam de ne prăpădeam. Și cânta într-o engleză americană de se întrebau ”Ce dialect o fi ăsta? Ce tari sunt ăștia, ce bine știu americană”, pe care noi nici o cunoșteam, nu înțelegeam nimic. Și atunci în română, unde publicul știa cuvânt cu cuvânt, mă făceam de ”milul lumii” dacă uitam chiar eu. Acum am schimbat tactica: las publicul să cânte. Am văzut același lucru și la Bon Jovi. E și o glumă și un adevăr.
AGERPRES: Cu Pacifica ai cântat 9 ani?
Leo Iorga: 10. Bine, acum având în vedere și vârsta, a senectuții muzicale, am luat anul ăsta, alături de Adrian Ordean și de trupa de acum, un premiu la Romanian Music Awards, pentru toată activitatea, ceva cu ”Life music awards”. Este o încununare foarte impresionantă a unei cariere, mai ales că festivalul a avut invitați tineri. Noi am avut, cu ”După ani și ani”, o prezentare alături de Marius Moga, Shift și Vizi Imre. Pe aceeași scenă noi am deschis cu piesa și toată lumea a reacționat cunoscând-o. Ăsta e un lucru genial. Peste toate care au trecut, este lucrul care rămâne. Bucuria de a vedea, după 25 de ani, sau aproape 30, că publicul îți știe piesele, crezând, probabil, că cine știe ce milionar ești, sau ce viață fericită ai. Este o viață fericită, dar cea mai fericită este pe scenă. Un mare actor, nu vreau să-i dau numele ca să nu aibă probleme casnice, spunea: ”Cobor de pe scenă din ‘Richard’ al nu știu câte-lea sau ‘Hamlet’ și mă întâmpină soția acasă cu o pungă: ‘hai, du-te și du gunoiul”’. Deci în momentul ăla, saltul ipostatic pe care-l are un suflet omenesc este atât de prăpăstios, încât e cumplit. De aceea zic că meseria, chiar dacă este o persoană sau sunt 45.000 în față, transmisia este una, și în momentul în care ai ieșit de pe scenă nu neapărat ești al om, dar statutul se schimbă. La un moment dat este obositor, pentru că fie că e vorba de o boală, fie că e vorba de o stare mai proastă sau de un conflict, la mijloc este artistul. E adevărat că presa îl ridică și îl și coboară, dacă nu se coboară singur, însă e o viață frumoasă, una peste alta. Eu nu am recomandat-o copiilor mei, ei au fost cei care au decis.
AGERPRES: Și sunt și foarte talentați.
Leo Iorga: Da, dar ei lucrează într-un domeniu în care activitatea este singulară, mai mult. Adică și orchestrator și mixer-ist, ceva de genul acesta, deoarece pentru fiul cel mare (Edy Iorga — n.r.) acesta e drumul pe care s-a și specializat un pic…El este regizor de cinematografie și televiziune, dar pasiunea este tot asta, de când cânta la Amicii, și are și un studiu, acum. Evident că celor bătrâni, sau și mai bătrâni, adică nu tineri ca mine, au comentarii, că puștimea… de bine de rău, pentru că au urechea muzicală proaspătă, sunt unele situații în care piesele lor chiar sună, că ne place nouă sau nu. Eu, de voie-de nevoie, le ascult, și sunt piese care chiar sună bine. Putem să ne împotrivim cât vrem. Fiecare are stilul personal și urechea personală și orgoliul personal în muzică. Acum reprezentativ și pentru un cântec este compozitorul, creatorul acestui gen, acestei piese, mesajul pe care vrea să-l dea, dar zic eu că un mare rol, ca să fiu foarte modest, îl are și actorul, care pune piesa în scenă. Adică nu e totuna cine joacă, cine cântă piesa. Și atunci, există în spatele acestor lucruri și oameni de culise, care nu se văd. În cazul nostru, Ordean se ocupă și de mixaje, dar în muzica actuală există minicorporații care fac lucrul acesta. Am încercat să-mi trag și eu un look din ăsta modern, cu barbă și părul scurt, și am avut succes. La tineret a prins foarte bine.
AGERPRES: Tot din perioada Pacifica, la același spectacol, două fotografii, la Casa de cultură a studenților ”Grigore Preoteasa”, în 2009.
Leo Iorga: Aici nu mă pregăteam de infarct, să știi, așa era ipostaza. Aici am fost, cred, cel mai gras din toată cariera mea și imediat după a urmat prima fază a bolii pe care am avut-o, ca să zic așa. Aici aveam vreo 115 kg. Îmi amintesc, iarăși, de o fază, nu de la noi, de la Pacifica. Teo și cu Mircea Baniciu, mi se pare că au apelat la niște prafuri, niște pastile, ca să slăbească. Și au slăbit vreo 18 kilograme. Alea nu au niște efecte nocive sau altceva, Doamne ferește. În mod normal, ele trebuie să îți facă o disciplină de viață, o disciplină de alimentație, dar au slăbit 18 kg și s-au îngrășat 22. Aceeași cifră amândoi. Foarte interesant. Eu natural eram așa de umflat.
AGERPRES: Așa cum spuneai, a fost o perioadă urâtă și ai trecut printr-o cumpănă, dar ai depășit-o și ai învins necazul pe care l-ai avut în perioada aceea.
Leo Iorga: Fac o paranteză la lucrul ăsta. Revenind la psihoterapeută, ea mi-a dat o carte, de multe ori îmi recomandă cărți, mici. Este vorba de Hamer, un neamț, ”Medicina cu fundul în sus”. El susține că toate aceste etape, boli, sunt un necesar prin care trebuie să treci. Latura bisericească, pe care am auzit-o chiar din gura colegului meu Marian Mihăilescu, este un exercițiu de mântuire. Se zice de multe ori ”fericiți cei săraci cu Duhul”. Omul care vegetează, care nu are probleme majore, este trist, niciodată nu vezi o veselie sinceră. Și probabil că în ceruri există acea liniște pe care o căutăm cu toții. Fiecare viață, pentru că fiecare își trăiește viața lui, are acest mers. Nimeni nu poate să se opună, chiar vorbind și de boli. Creierul o fabrică, o vindecă. Acum, în măsura în care te ajută și cei din jur să te vindeci sau să nu te vindeci. Înțeleg că toate traumele psihice, toate emoțiile, șocurile emoționale, scandaluri, certuri, contraziceri permanente, alimentează un orgoliu și pot distruge o persoană. In extenso, există karmele alea, există string-uri pe care poți să le tai.
AGERPRES: O altă fotografie de la lansarea albumului ”După ani și ani”, în 2011.
Leo Iorga: Da, aici este o ipostază destul de neplăcută pentru starea mea de sănătate, în sensul că e un episod de rău citostatic în care mă aflam. Dar ca aspect fizic a fost foarte bun. Am filmat în perioada aceea… cei care sunt curioși pot găsi pe youtube, cu o doamnă, o bănățească frumoasă, care este foarte apreciată în toată țara, cu Adriana Andoni, și am fost profi. Eram după o perioadă foarte lungă de citostatice. Eu îmi bătusem foarte mult joc de acest trup, fără ca el să-mi facă nimic. Și poate foarte mulți facem asta, cu țigări, cu băutură, cu chefuri, cu nopți nedormite, care sunt foarte plăcute la un moment dat. Dar există un trup de care nu ții cont, trupul ăla dă semne, dar noi nu știm a le citi. Și atunci când e aproape prea târziu semnele sunt finale și intervine Dumnezeu, care zice ”Stai, că mai ai treabă”, și practic toată perioada asta, anii ăștia de aici încoace, pentru că poza este făcută chiar după operația de plămân, la fiecare intervenție pe care trebuia să o fac a fost prezent. Ba chiar preoții cu har, am și prieteni printre ei care sunt oameni foarte normali, zic să fim liniștiți, că acolo este prezent Sfântul Duh la fiecare. Și am întâlnit medici minunați aici, în România. Nu mă duc nici în Honolulu, nici în Las Vegas, nici în Las Palmas. Acesta este un lucru mare. Chiar ar putea fi o temă de emisiune foarte interesantă sau studiu, în sensul în care medici care sunt profesori universitari la noi nu pleacă nicăieri și-și fac meseria cu mare drag și dăruire. Dar sunt deja medici, care pot avea bani foarte mulți în străinătate, lucrează la clinici private în România, pe salarii mari, dar fac treaba acasă. Nu prididesc cu treaba, cum e și Sergiu Stoica, care m-a operat pe creier. Nici nu credeam că există asemenea minuni. Și el face și gesturi de caritate foarte mari pentru copii. În tot cazul, iată, și noi suntem supuși acestor chestii. Foarte mișto a fost că albumul ăsta, nici nu știu dacă se mai găsește, încerc să fac și eu rost de el că l-am dat cadou, m-a încântat foarte tare că a cuprins un fel de alt bilanț al activității mele artistice. Că glumă, că ne-glumă, am trecut prin destule trupe care mi-au lăsat și amintiri. Și la Cargo, unde am stat puțin. Am stat un an întreg, dintre care o vară de succes. Anul consacrării trupei. M-am întâlnit și cu Kempes la ”Balul arădenilor”, a venit și el, și ne-am bucurat. El m-a succedat ca vocalist. Și atunci, perioada Pacifica era o combinație între hiturile scrise de Adi Ordean și muzică de foarte mare calitate pentru corporate, pentru evenimente speciale.
AGERPRES: Continui să-ți arăt fotografii. Tot cu Pacifica. Sunteți la festivalul organizat de asociația lui Ivan Patzaichin, Rowmania, organizat la Tulcea în 2013.
Leo Iorga: Uite obiectul de la gât. Este un colț, ăsta este de ghepard, din Africa. Am unul original de leu. Le verific ca să nu fie bucăți de os de vită și pilite cu polizorul. Am participat cu mare drag la festivalul ăsta. Erau acostate la dană niște vaporașe de pasageri, unde era cateringul și așa mai departe. Iar impresionant a fost că la Ivan au venit foarte mulți campioni mondiali și, practic, adversari de competiție, buni prieteni de-ai lui din Ungaria, de exemplu. Și cât pot articula și eu ungurește m-am distrat acolo. În tot cazul, a fost o atmosferă teribilă. Aici nu știu de ce suntem atât de triști, probabil că interpretam un cântec trist. După cum arată Vlady, cerea o bere. Operă sigur nu cântam. Trebuie să menționez că am avut o perioadă extrem de plăcută și de veselă la Pacifica și greu de uitat. Dar nu se știe niciodată când și cum și ce. Însă bucuria revederii e foarte mare. Am avut o plăcere teribilă să fim la Târgu Mureș alături de ei, alături de Vlady și de Teo și de colegii lor actuali, Baniciu, Pasărea Rock și trupa Pact by Leo Iorga & Adi Ordean, dar din fiecare formație lipsea câte un tip.
AGERPRES: Revenind și mai aproape de prezent, o fotografie de la Sulina, în 2013. Ești cu actuala trupă, Pact by Leo Iorga & Adi Ordean. Ce v-a venit să vă ”adunați” după 20 de ani, ca muschetarii?
Leo Iorga: Propunerea a venit… pe 8 decembrie facem 2 ani. Și propunerea a venit de la Cristi și de la Lache, să existe această trupă. Noi am tot cochetat cu ideea să-l invităm pe Adi în formație să cânte. El avea treabă în studio. Sau măcar să ne compună niște piese. Și atunci, văzând chestia asta… E foarte dificil să apari pe piață cu un brand nou că stârnește… Acum fără niciun fel de modestie sau să tulbur apele în industria de gen, mai ales în trupe de rock, am avut neplăceri și stres foarte mare apărând pe piață, evident că am reprezentat o concurență fără niciun fel de probleme pentru alții. Rămâne de demonstrat cine rămâne și cine nu. De fapt, loc sub soare este pentru toată lumea. Cei care au o pornire mai răutăcioasă sau înverșunări că, vezi Doamne, din cauza mea sau nu știu din ce alt motiv nu pot cânta, ori se datorează unui impresar foarte prost, ori unei prostii, pur și simplu, umane, și cred că toate tâmpeniile astea trebuie să înceteze, indiferent de trupă, pentru că nu duc decât la o pierdere în detrimentul publicului. În fine… important e că noi ne facem treaba. Deja suntem pe cale de a scoate al doilea album, muzica este deja imprimată, și să dea Dumnezeu să fie cât mai lung, cât mai longeviv proiectul. Inițial, nu s-a vrut o trupă în sine, a fost un proiect de reunire. Deci un pact, o înțelegere. Bine, cu anumite conotații. Am vrut și să lămurim lucru acesta: ”Trenul pierdut”, ”Să te gândești la mine”, ”Toamnă în sufletul meu”, ”După ani și ani”, cum îl știe publicul, deși au încercat unii impresia că este nu știu ce, este un material cântat de noi pe când eram la Compact, pe care îl cântăm noi, Pact, nu îl cântă altcineva. Sunt piese compuse de Adi și lansate și cântate de mine. Foarte frumoase sunt și cântecele noi. De asta am insistat în mod deosebit pe paginile noastre de internet să nu fie artificială creșterea, în special pe youtube. Deci acolo creșterea vizualizărilor este naturală. Ori peste 20.000 de vizualizări la o piesă nouă, în mod natural…..Ideea este că piesele cele noi plac și — culmea! — plac cele melancolice.
AGERPRES: Pentru că vorbeai de al doilea album, aici avem o fotografie de la lansarea primului album, ”Numărul 1”.
Leo Iorga: Da, cântam cu scaun aici? Se punea deja problema… Nu de alta, dar se vede doar ”act”. Și foarte puțin din ”Bibanu”. Este o formulă… ne luptăm cu tot felul de dificultăți de toate felurile, dar răzbim, până la urmă. Atmosfera pe scenă și în timpul lucrului este cea mai frumoasă. Bine, și aici se glumește. Fiecare vine cu povești. Aici este un fel de vârstă pestriță, pentru că Alex are 12 ani, Ordean are 36, eu am 28….
AGERPRES: Ți-am făcut un colaj cu câteva dintre aceste fotografii… Chiar lângă mâna ta este o fotografie de la filmarea clipului ”Zilele”, cu Schimbul 3.
Leo Iorga: Paul ”Pampon” Neacșu era la tobe. Foarte frumoasă piesă și este foarte posibil să o abordăm. Dar avem atâta repertoriu… Noi avem ”supărări” că nu ne hotărâm. Trebuie să cânți și hiturile cunoscute, dar sunt atâtea piese frumoase că ne-ar trebui vreo trei ore ca să le cântăm pe toate cele românești pe care le avem în repertoriu acum. Și dacă le mai punem și pe cele străine… noi cântăm acum, în această formulă, exclusiv piese scrise de Adrian Ordean, și numai lansate cu vocea mea. Am mai avut propuneri de colaborări și cu foști textieri, și cu Mircea Rusu, și cu Gyuri Pascu, dar să vedem cum se vor fructifica.
AGERPRES: Pentru că suntem foarte aproape de ziua ta, îți facem cadou acest set de fotografii. Și îți spun ”La mulți ani!”, să-ți dea Dumnezeu multă sănătate și să mai cânți multă vreme….
Leo Iorga: Mulțumesc frumos! Să dea Dumnezeu!
AGERPRES: Pentru că faci foarte bine oamenilor. Ești un artist foarte iubit.
Leo Iorga: Da, am văzut lucrul acesta pe pagina de facebook ”Alături de Leo Iorga”, și chiar m-a impresionat.
AGERPRES: Este o pagină făcută pentru tine de prieteni și de colegi.
Leo Iorga: Și de PR. A fost foarte impresionantă mobilizarea, pentru că normal că unii au spus să vindem mașina, să vindem casa. Nu ai timp în patru zile nici o bicicletă să vinzi. Dar credeți-mă că atunci când am aflat că se poate rezolva problema asta și că prima etapă costă nu știu câte mii, a doua etapă nu știu câte mii, pentru că am urmat un tratament radioterapeut… Am cunoscut oameni foarte tari, l-am cunoscut pe profesorul Chiricuță, de la Amethyst, pe Sergiu Stoica de la Monza. Românii se duc să-și vindece bolile acolo. Omul ăsta salvează vieți. Dacă eram operat pe vechea metodă, chiar profesori universitari au spus că nu pot să se bage. Au fost atât de drăguți și de cinstiți și le mulțumesc. Și atunci, tot așa, Dumnezeu m-a dus de mână să ajung unde trebuie. Și este o tehnologie ultra-ultra modernă. M-a indignat puțin când a apărut pe facebook o știre cum că ar fi în premieră neuro-navigația — care e ca și un fel de GPS, ca să nu lezeze tot țesutul sănătos — că ar fi în Ungaria, la Debrecen. Nu, eu am fost cu mult timp înainte, Sergiu Stoica opera deja, e o metodă americană, e adevărat. Este adevărat că pentru cei din vestul țării e mai la îndemână Debrecenul, decât să vină la București. Important este un lucru: că există această soluție medicală. Pentru că, la urma urmei, datorez foarte multe publicului, medicilor care sunt aici în țară. Și pentru asta și cânt, altfel cred că aș sucomba. În tot cazul, se poate trăi și există un filmuleț făcut doctorului Stoica — nu am pomenit încă o idee mai frumoasă — făcut de pacienții care au diferite meserii: producător de film, cameraman, jurnalist, copii care cântă la pian — care i-au trecut prin mână — un violonist foarte bun de la Constanța, eu, de ce nu!?, și chiar într-un concert. Este foarte impresionant. Și le mulțumesc tuturor celor care m-au ajutat, inclusiv lui Gigi Becali, un om cu un suflet foarte mare, care trece și el, în felul lui, tot printr-un exercițiu de mântuire. Așa cum, la rândul nostru, fiecare trebuie să fim conștienți că nu este vorba de ceea ce am făcut, nu este o auto-condamnare. Într-adevăr, pot exista karme din trecutul îndepărtat, care se pot stinge, într-un anumit fel și cu concentrări, dar asta este altă discuție. Mulțumesc pentru pozele astea care nu sunt karmice, ci sunt niște amintiri foarte plăcute. Karmele sunt alea care se întorc ca un bumerang împotriva ta. Astea chiar sunt o amintire și încununează o carieră în care am fost călăuzit de o forță de acolo de sus.
AGERPRES: O carieră de peste 30 de ani.
Leo Iorga: Da, păi cam ăsta ar fi subiectul. Și, cel mai important lucru, am urmat niște indicații pe care le-am simțit eu de acolo de sus, și am fost dus de mână, practic. Am exersat enorm fără să-mi dau cu pistolul peste ceafă și repetam de ambiție la tobe, la voce, la pian și nici măcar nu știam că trebuie să-l acordez.
AGERPRES: Îți mulțumesc mult că ți-ai găsit timp în tot programul tău aglomerat să ajungi la noi și să ne putem uita împreună prin ”albumul” tău cu amintiri.
Leo Iorga: Cu mult drag.
AGERPRES/(autor: Marina Bădulescu, editor: Horia Plugaru)
sursa: http://www.agerpres.ro/flux-documentare/2014/12/02/albumul-cu-amintiri-rasfoit-de-leo-iorga-11-45-21
