Articole

Leo Iorga

EVZ – Lovit de cancer, A FOST TRĂDAT de cei dragi. CAZUL SFÂŞIETOR al unui ARTIST CELEBRU din România: „M-am trezit viu din anestezie”

În urmă cu şase ani, Leo Iorga a primit un diagnostic crunt: cancer pulmonar. Au urmat mai multe operaţii chirurgicale şi tratamente chinuitoare cu citostatice. La scurt timp după ce a învins boala nemiloasă, aceasta a recidivat, iar acum lupta lui pentru viaţă continuă cu multă credinţăşi speranţă în sufl et.

Într-un interviu în exclusivitate pentru Evenimentul Zilei, artistul povesteşte cât de mult a contat suportul psihologic în tratamentul oncologic.

EVZ: Care a fost primul gând care v-a venit în minte în clipa în care medicul v-a dat cumplita veste?

– Leo Iorga: În mod instinctiv, te simţi abandonat. Te afli în situaţia de a înțelege ce a strigat Iisus pe Cruce: „Eli Eli Lama Sabachthani?”- „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?”. Nu ai reactie pe moment. Habar n-ai încotro s-o apuci, în cine poţi avea sau nu încredere. E probabil o stare de șoc, pe care abia mai târziu am realizat-o. Parcă e un coșmar din care abia aştepți să te trezești. Apoi au apărut, succesiv, proceduri medicale foarte concentrate în interval scurt de timp. Prima operaţie a fost una radicală, faptul ca m-am trezit viu din anestezie a fost o mare revelaţie. Dar, în tot acest timp, am simţit permanent că la fiecare pas sunt dus de mână de Dumnezeu.

– Care a fost sursa forţei şi a motivaţiei în toţi aceşti ani?

– A fost o mobilizare generală, ca să zic aşa. Sunt impresionat permanent de empatia oamenilor, la fiecare concert sau pe stradă. Acum mă consider produsul celor apropiaţi mie, fie familie, medici, prieteni, colegi, finanţatori ai tratamentelor mele. Sursa puterii este întotdeauna acolo, Sus! Dumnezeu lucrează prin oameni, însă. Scena, pe de alta parte, este locul în care ma regăsesc, mă refugiez şi uit de probleme.

– Cât de importantă este consilierea psihologică în procesul de vindecare? Cum v-au ajutat discuţiile cu terapeutul?

– Discuţiile cu doamna doctor Adina Moraru m-au făcut să înțeleg că aspectul spiritual este determinant în acceptarea bolii, apoi în tratarea acesteia, mergând până la nivelul unei asceze din acest punct de vedere. Rol hotărâtor în acest sens îl are pregătirea psihologului, chimia şi încrederea pe care o induce. Că, altfel, e plina piaţa de psihologi! De fapt, acum sunt pe deplin convins că factorii declanşatori ai acestei boli sunt şocurile emoţionale, indiferent de natura lor: frici, teama de moarte, frustări, stres.

– Cum a fost experienţa medicală din Cuba şi cât de diferită este abordarea lor faţă de medicina tradiţională?

– În Cuba am trăit o experienţă unică. Am ramas foarte impresionat de sumele alocate de Guvern pentru cercetare şi turism medical. Am fost în Centrul Medical „La Pradera” pentru imunoterapie, personalul de acolo se comportă cu amabilitatea specifică clinicilor private. Există acolo o mentalitate diferită de medicina europeană: combină alopatia cu holistica şi cu homeopatia, încercând astfel să trateze simultan şi cauza si efectele. În zona Americii Centrale, tradiţiile ancestrale se reflectă şi în tratamentele modern, iar medicamentele se administrează uneori în funcţie de tabloul astral, astfel încât să fie asimilate la momentul optim. Cuba este o ţară care în acest moment practică turismul medical pe scară larga.

– Aţi declarat că susţineți legalizarea cannabisului în scop terapeutic la noi în ţară. Credeţi că sunt şanse ca în România bolnavii să poată beneficia de astfel de terapii în viitorul apropiat?

– Da. Avem o petiţie pentru această initiaţivă. Voi apela şi la colegii de breaslă şi la mass-media pentru sprijin. Lumea trebuie să înţelegă clar că nu vorbim aici despre droguri, ci despre o terapie complementara recunoscută la nivel mondial. Solidaritatea maselor în jurul nostru este singurul mod de a acoperi un vid legislativ. Consumul de cannabis medicinal este legal în România, dar nu se poate procura. Avem nevoie de 100.000 de semnături pe această petiţie, pentru ca ea să ajungă în Legislativ. „Cere şi ţi de va da, bate şi ţi se va deschide!”. Solidaritatea maselor în jurul nostru este singurul mod de a acoperi un vid legislativ. Consumul de cannabis medicinal este legal în România, dar nu se poate procura. Avem nevoie de 100.000 de semnături pe această petiţie, pentru ca ea să ajungă în Legislativ. „Cere şi ţi de va da, bate şi ţi se va deschide!”.

– Care a fost cel mai negru moment pe care l-aţi trait în cei şase ani de luptă cu boala?

– Pierderea încrederii în anumite persoane pe care le consideram şi se considerau apropiate mie: tradarea în momente grele. Am învatat să nu am nu stiu ce aşteptări de la nimeni, pentru a nu avea decepţii. Am o concluzie pe care mi-am formulat-o, inspirat de ici, de colo: suma alegerilor pe care le facem reprezinta cursul vieţii noastre. Toate alegerile făcute în trecut, reprezintă experienţe în acest moment. Trecutul este ireversibil, viitorul nu-l ştie dacât Dumnezeu, aşa că rămane vorba poetului Ovidiu: Carpe diem! Trăieşte clipa!

A căutat vindecarea până în Cuba

De şase ani, Leo duce o bătălie crâncenă pentru viaţă: tratamente convenţionale şi neconvenţionale, operaţii peste operaţii. Anul trecut a mers la tratament până în Cuba. Acolo medicii au o altă abordare în privinţa tratamentului oncologic, în plus specialiştii de acolo au produs şi un vaccin minune care ar distruge celulele bolnave. După tratamentul din Cuba, artistul a început să facă imunoterapie, un tratament care a avut succes în lupta cu tumorile maligne la alţi pacienţi.

Sursa: http://evz.ro/leo-iorga-am-simtit-permanent-ca-la-fiecare-pas-sunt-dus-de-mana.html?v=347635&page=2

Psiholog Cancer

CSID, Psiholog clinician Adina Moraru – Importanţa terapiei de suport pentru pacienţii bolnavi de cancer

Pe lângă tratamentul convenţional pentru cancer, recomandat de medicul oncolog, pacientul are nevoie, pentru a învinge boala, de ajutorul necondiţionat al familiei şi de cunoştinţele vaste ale unui psiholog, care îl poate ajuta să îşi recapete încrederea şi speranţa în mai bine.

În prezent, domeniul psiho-oncologiei este foarte dezvoltat şi continuă să crească atât în Statele Unite, cât şi în Europa.

În România, psiho-oncologia a început treptat să fie înţeleasă şi integrată în echipa multidisciplinară de intervenţie a pacientului oncologic doar de câţiva ani.

Dr. Adina Moraru, psiholog Amethyst Radiotherapy Center, ne oferă câteva informaţii referitoare la importanţa psihoterapiei în cadrul tratamentului oncologic!

CSÎD: Care sunt cele mai frecvente întrebări pe care vi le pun pacienţii?

Psihoterapeut Adina Moraru

 

Dr. Adina Moraru: Dacă o să poată depăşi criza şi cum să o facă, cum pot scăpa de frica de moarte care a pus stăpânire pe gândirea lor la aflarea diagnosticului, cum să se accepte din punctul de vedere al modificărilor fizice, cum se pot ierta pe sine şi pe ceilalţi, cum îşi pot înţelege stările conflictuale pe care le au, cum să lupte cu abandonul de care ar putea avea parte în relaţia cu partenerii de viaţă în urma modificărilor fizice şi a statutului profesional (dacă ar fi concediaţi), cum pot activa starea de detaşare pe care şi-o doresc în faţa provocărilor vieţii.

Mai mult, cum putem lucra împreună la rezolvarea tulburărilor emoţionale anterioare îmbolnăvirii, cum să producă scăderea nivelului de anxietate, cum să ajungă în faza de acceptare a diagnosticului; toate acestea fac ca terapiile medicale să fie mai uşor tolerate de bolnav, mai eficiente şi conduc la creşterea imunităţii organismului.

De asemenea, psihoterapia pe care o practic cu pacienţii mai presupune şi exerciţii pentru „dezlipirea” părţii psihice cu care pacientul s-a obişnuit atât de mult, încât chiar şi când se însănătoşeşte încă păstrează comportamentul omului bolnav.

Necesitatea radioterapiei, explicată din perspectiva unui psihoterapeut

CSÎD: Cum le explicaţi beneficiile radioterapiei? Cum decurge o sesiune de terapie?

Dr. Adina Moraru: Prin expunerea punctelor forte ale radioterapiei, dar medicul are cel mai puternic cuvânt în domeniul său de activitate. Este important să înţelegem nivelul de diferenţiere al comportamentelor unui om sănătos de cel devenit recent pacient. Trecerea nu este liniară şi de cele mai multe ori pot apărea în sânul familiilor lor diverse probleme şi atitudini care lezează şi mai mult psihicul pacientului – de la discuţii legate de tratament, complianţa cu durerile fizice şi stările psihice şi emoţionale, până la costuri, nevoi diverse etc.;  pacientul, care şi-aşa traversează un drum abrupt, poate să nu aibă parte de înţelegere şi linişte.

Aici intervine rolul psiho-oncologiei atât în terapia individuală, cât şi de grup, care este înzestrată cu numeroase calităţi ce suplinesc în funcţie de caz: lipsa părinţilor, a întregii familii, a neînţelegerii bolii, a nevoii de a comunica cu altcineva aflat în aceeaşi situaţie, a prietenilor, verbalizarea suferinţelor ce conduce la restructurarea personalităţii găsind liniştea de care pacienţii au nevoie pentru a putea învinge boala, descărcarea durerilor şi sentimentele negative ce pot face loc exprimării tăcerilor, lucrurilor nespuse care îi devitalizaseră.

Terapie Grup
Apoi, fiecare şedinţă de terapie de grup debutează şi se încheie printr-o manieră de a plasa pacientul într-o zonă de confort şi înţelegere totală, având în vedere nevoile şi obiectivele pacienţilor mei atât din ziua respectivă, cât şi ţinând cont de anumite obiective generale stabilite împreună cu ei de la începutul tratamentului, acesta fiind un proces personalizat de grup.

CSÎD: Cum a evoluat numărul pacienţilor înscrişi la aceste întâlniri?

Dr. Adina Moraru: Numărul pacienţilor este în continuă creştere, având în vedere conştientizarea la nivel colectiv a nevoii de echilibru. Oamenii sunt din ce în ce mai deschişi să se cunoască pe sine şi mediul înconjurător în mod autentic. De asemenea, accelerarea procesului de vindecare este premisa de la care plecăm în psiho-oncologie, această specializare a mea care presupune o anumită conduită specifică.

Bazându-ne pe acest lucru, în grupurile de suport pe care le organizez se creează un climat optimist, care se transformă prin el însuşi un factor al vindecării (ceea ce numesc a fi emulaţie). Deoarece psiho-oncologia este menită să aline fizic şi emoţional, grupurile noastre de suport au o rată foarte mare de succes în rândul pacienţilor, datorită faptului că oamenii care sunt acolo împărtăşesc aceeaşi experienţă. Deşi primesc opinii şi îndrumări venite din cadrul familial, unii dintre pacienţi manifestă reticenţă faţă de persoane care nu au experimentat aceeaşi situaţie de viaţă ca a lor.

Statutul de pacient presupune o încărcare psihică foarte mare

CSÎD: Care a fost cel mai greu caz? 

Dr. Adina Moraru: Cel mai greu caz îl consider pe cel al unui tânăr ce părea optimist în vindecarea lui, iar viaţa a demonstrat că nu a fost în favoarea lui, eu asistându-l la solicitarea familiei şi pe patul de moarte.

CSÎD: Dar cel mai fericit?

Dr. Adina Moraru: Cel mai fericit caz este cel al unui artist ce duce cu mare putere şi rezultate excepţionale lupta cu un diagnostic oncologic dur la prima vedere, cu care am o relaţie de colaborare, depăşind statisticile medicale şi pătrunzând în sfera aşa-ziselor miracole, miracolul constând în activarea şi motivarea resurselor latente pe care orice fiinţă umană le are, însă doar unii oameni manifestă o dorinţă puternică de reactivare a acestora. După cum am amintit mai sus, statutul de pacient presupune o încărcare psihică foarte mare.

Gestionarea acestor conflicte interioare a fost şi este în continuare lupta pe care noi zilnic o câştigăm împreună cu pacienţii noştri, unde rezultatele, ca urmare a tratamentelor psiho-oncologice, au fost: trezirea speranţei, a optimismului, a interesului pentru viaţă, împăcarea cu sine şi cu alţii, (re)găsirea sentimentului de iubire pentru sine, pentru semeni, (re)câştigarea răbdării, pozitivarea imaginii de sine, împăcarea cu frica de moarte, dezvoltarea spiritualităţii, autocunoaşterea şi comunicarea, dezvoltarea unor relaţii mai profunde cu sinele şi semenii, descoperirea şi rezolvarea tulburărilor emoţionale anterioare îmbolnăvirii, scăderea nivelului de anxietate, aducerea pacientului în faza de acceptare a diagnosticului.Toate acestea fac ca terapiile medicale să fie mai uşor tolerate de bolnav, mai eficiente, şi conduc la creşterea imunităţii organismului.

Psihoterapia trebuie apreciată ca fiind complementară terapiei medicamentoase, nu o concurenţă a acesteia

Oricare ar fi diagnosticul, prognosticul sau răspunsul la tratament, cancerul reprezintă întotdeauna, pentru pacient şi familia lui, dar şi pentru terapeuţi, un test existenţial puternic şi, adeseori, şocant. Acest test se referă la toate aspectele de viaţă: raportul cu propriul corp, sensul dat de suferinţă, sensul dat bolii, morţii, precum şi la relaţiile familiale, sociale, profesionale.

„Suportul social reprezintă un element constitutiv al tratamentului pacientului oncologic şi este responsabilitatea fiecărei figuri terapeutice: a medicului de medicină generală, a medicului oncolog, a asistentei, a psihologului sau a psihiatrului, a nutriţionistului, a echipei curante în ansamblul ei”, adaugă specialistul.

Psihoterapia individuală şi de grup contribuie major la trezirea speranţei pacienţilor oncologici prin conştientizarea propriilor resurse şi (re) conectarea la acestea, precum şi întărirea voinţei de a lupta cu adversităţile vieţii. Debutul activităţii psihoterapeutice rezidă în stârnirea dorinţei pacienţilor de a trăi şi în atragerea acestora în actul vindecării, conştientizându-i de necesitatea colaborării.

http://www.csid.ro/lifestyle/psihologie-si-cariera/importanta-terapiei-de-suport-pentru-pacientii-bolnavi-de-cancer-16026792/ 

Time

TVR International, Psiholog clinician Adina Moraru – Un doctor pentru dumneavoastra 04.10.2017 – Importanța psihoterapiei în procesul vindecării

IMPORTANTA PSIHOTERAPIEI IN PROCESUL VINDECARII
Invitat: ADINA MORARU, psiholog clinician, psiho-oncolog, psihoterapeut

NOUTĂŢI ÎN PREVENŢIA ŞI TRATAREA CANCERELOR LA FEMEI
INVITAT: dr. CATĂLIN COSTOVICI, medic primar oncolog, Centrul Medical de Diagnostic, Tratament Ambulator si Medicina Preventiva al Academiei Române

Puteţi adresa întrebări la numerele de telefon: 004021.319.90.81 şi 004021.319.90.61 sau aici, pe pagina noastră de Facebook.

Vă aşteptăm să fiţi alături de noi!

Moderator: Ana Maria Ghiur

Producător: Monica Ancuţa

Sursa: TVR+

Emisiune Doctor

TVR Un doctor pentru dumneavoastra – Terapii psihologice si bolile cronice

Luni, 8 mai

Partea I – Terapiile psihologice și bolile cronice

Invitat: Adina Moraru, psiholog clinician, psihoterapeut

Mulţi dintre noi aflăm că suferim de o afecţiune și intrăm în panică.  Sau, mai rău, se pomeneşte cuvântul cancer. Cum acționăm în astfel de momente? Ne întrebăm în primul rând cine suntem, ce am făcut greşit şi ce facem de acum înainte. Fără revoltă, trebuie sa cautăm permanent căile spre însănătoşire, bucurându-ne de lucrurile mărunte.

Partea a II-a – Ai grijă de sănătatea ta!

Invitat: dr. Rodica Tănăsescu, Preşedinte Societatea Naţională de Medicina Familiei

Partea a doua este dedicată atât Zilei Internaţionale a Familiei (15mai) cât și Zilei Internaționale a Medicilor de Familie (19mai). În prezent, se pune accent pe asistenţa medicală primară. Prima opțiune din această categorie este medicina de familie, cu un spectru larg de activitate.

Aceasta se ocupă, direct, atât de starea de sănătate cât și de boala individului, a familiei și a comunității, indiferent de vârstă, sex, categorie socială. Are rol de control, supraveghere și ghidare a pacientului către alte specialități medicale. Vom discuta și depre ce poate, ce nu poate și ce nu este lăsat să facă medicul de familie pentru pacienții săi şi mai ales vom puncta ce putem face noi înşine pentru sănătatea noastră şi a celor dragi.

Moderator Irninis Miricioiu

Sursa: TVR+

Digi 2017

Primul contact cu cancerul – Psiholog Adina Moraru, DigiMatinal 2017

Grupuri Suport

Grupuri de suport pentru bolnavii de neoplazie şi familie

Grupuri Suport

„Povestea ta contează, suntem aici pentru tine”

Grupurile de suport sunt grupuri de persoane aflate in situaţii de viaţă similare care se întâlnesc în mod regulat pentru a împărtăşi experienţele lor de viaţă. Un grup de suport este un loc sigur pentru a face schimb de idei despre cum se pot gestiona situaţiile dificile de viaţă, reprezintă o resursă valoroasă care te ajută să faci faţă mai bine şi să te simţi mai puţin izolat in timp ce-ţi construieşti noi conexiuni şi aplici tehnici de terapie vindecativă, descoperind căi de a gestiona provocările noi odată cu apariţia cancerului.

BENEFICII Şl OBIECTIVE:

Sfaturi şi informaţii de la persoane care au trecut prin situaţii asemănătoare
Oportunăţi de a-ţi folosi cunoaşterea, înţelepciunea și experienţa pentru a ajuta și alte persoane
Creşterea calităţii vieţii
Reducerea stresului, depresiei şi anxietăţii
Dezvoltarea unei viziuni mai clare despre paşii de urmat
Compararea unor informaţii despre resurse, cum ar fi doctori, clinici, tipuri de tratamente și opţiuni alternative
Acces la informaţii utile şi materiale educaţionale de ultimă oră atât la nivel naţional, cât şi internaţional
Autohipnoză pentru gestionarea durerii, psiho-terapia prin relaxare, imagerie şi hipnoză ericksoniană. Învăţarea autohipnozei.
Participanţii învaţă unii de la alţii pe măsură ce normalizăm diferite tipuri de anxietăţi şi câştigăm noi perspective/viziuni asupra reacţiilor noastre

Magia este în tine!

Mărturii

1. S. M. N., 33 de ani – Adenocarcinom Bronhopulmonar ALK Pozitiv, IV. „Am participat la prima sedinta de terapie de grup cu Dr. Psiholog Adina Moraru, din pura curiozitate. Initial nu am crezut ca poate sa ma ajute mai ales ca deja trecusem pe la mai multi terapeuti, eram destul de dezamagita ca niciunul nu se prinde ca insir doar baliverne. Mi-am zis sa incerc si terapia de grup, ca-n filme.

De la prima terapie de grup am plecat destul de dezorientata dupa cateva exercitii de ras fortat. Celorlati parea sa le placa.

Desi m-am amuzat si am invatat cate ceva despre pacientii de cancer, mi-am zis, ca nu e pentru mine. Aveam nevoie de atentia terapeutului orientata catre mine, ori grupul era mare.

Intamplarea a facut sa am ocazia sa stau de vorba cu Adina in privat. S-a creat o punte intre noi. Am vorbit, mi-a dat un sfat. Urmandu-l, am pornit o avalansa, de bine mental si bucurie interioara.

Cancerul meu de categoria IV, in acest moment e in regresie. Tumorile s-au micsorat 1 cm in decurs de doua luni si cred ca in parte acest lucru se datoreaza psihologului Adina Moraru.

Atentia fina, tactul si universul bogat de care dispune, pus in slujba unui pacient dispus sa admita ca are o problema, pentru mine, au transformat-o pe Adina Moraru in psihoterapeutul care poate sa fie raspunsul. Iti mutumesc Adina!”

2. L. M. 48 ani – tumora malignă sân – „Adina te pup, Si eu ma gandesc cu drag la tine si te am dat exemplu in Turcia. Am povestit celor care au facut radiotrerapia in Turcia despre grupul de suport de la Amethyst”.
3.  T.B.I – 57 ANI, CEREBRAL . „În contextul în care am ajuns la Amethyst (nu foarte fericit), mă bucur ca am cunoscut oameni deosebiți, profesioniști cu har care au facut șederea mea aici o oază de liniște și încantare. Vă mulțumesc pentru tot.
Domnul Prof.Dr. Chiricuță Ion este un medic excepțional cu care m-am înteles nemaipomenit pe întreaga durată de tratament, un medic care știe să aibe grijă de pacienții săi, să îi încurajeze și să îi asculte. Nu am venit să fac tratament, am considerat că am fost în vacanță și vă mulțumesc pentru toată atenția acordată. Fetele din recepție te lasă fară cuvinte, am admirat devoratamentul acestora și atenția acordată fiecărui pacient.
Psihologul clinicii, dra. Adina Moraru este o persoană ce rar ai să întâlnești, știe cum să comunice și cum să atragă pacienții. Am participat la suporturile de grup ce le-a implementat, totul datorită ei, datorită modului ei de a fi și, nu în ultimul rând, eu fiind o persoană foarte energică, am vrut să mai dau puțin și altora, să îi încurajez”.
4. G. E – 37 ANI, SÂN. „Dra. psiholog, Adina cum îmi place mie să-i spun, este ceva de vis, o vreau acasă la mine. Îi mulțumesc, chiar am avut nevoie de ea, când aveam ceva pe suflet mergeam la ea, m-a ajutat foarte mult. Am venit și cu familia pentru o întâlnire cu aceasta, i-a atras foarte mult pe copii, a reușit să scoată de la ei ceea ce eu reușesc mai greu, mulțumesc Adina!”
5. C.A – 30 ANI, ORL. ”Am mers peste tot, am o boală mai rară pe care nimeni nu a încercat măcar să facă ceva. Aici în schimb, cu ajutorul dlui. Prof.Dr. Chiricuță Ion am reușit să primesc un tratament adaptat bolii mele. Vă mulțumesc! De asemenea am avut parte și de susținerea drei. psiholog, Adina Moraru, care m-a ascultat, m-a îndrumat și m-a făcut să mă simt în largul meu. Am participat alături de alți pacienți la suporturi de grup unde am întâlnit oameni diferiți, oameni cu care ai ce să discuți și cu care m-am împrietenit, am plecat cu noi prieteni”.
6. G.M – 75 ANI, COL UTERIN „Am avut lângă mine niște “îngeri”, vă mulțumesc că m-ați îndrumat și că m-ați suportat. Sunteți minunați! Dr. Barbu Cristian este un medic exemplu, care m-a susținut. Mă bucur că l-am întâlnit și că există și în România medici cu care poți colabora, de asemenea tot personalul este excepțional, nu ai avea de ce să te plângi. Mulțumesc!”
7. I. L. – 50 ani, CEREBRAL. „Am participat cu plăcere la sedințele de psihoterapie de grup sau individuale organizate și conduse de către Dr.Psiholog Adina Moraru, o persoană care-ți devine dragă și apropriată de la prima întâlnire. Adina Moraru excelează prin charismă, este pozitivă și are puterea de a atrage interesul pentru ceea ce-și propune să obțină după o sedință de psihoterapie: bună dispoziție și chef de viață, eliberare de problemele generatoare de stres cu rezolvarea concretă pentru confortul psihic al pacienților, în ansamblu și individual. Aceste calităță demonstreaza pregătire de specialitate de înaltă clasă și pasiune pentru profesia de psihoterapeut oncolog.
Înainte de a o cunoaște pe Adina, eu chiar aveam o mare reticență privitor la eficacitatea psihoterapiei, pe care mi-a spulberat-o (numai ea știe cum…), mergând până la dorința mea de a continua ședintele, spre rezolvarea oricărei probleme care m-ar putea tulbura’.
8. G.D. M. – 21 ani, Limfom Hodkin. „Amethyst Radiotherapy, cu siguranță un sistem complet și complex de forțe angrenate toate pentru a servi unui singur scop : aducerea de zâmbete pe fețele și în sufletele oamenilor care au nevoie de ele mai mult ca niciodată. O piesă foarte importantă din acest mecanism este reprezentată de grupul de terapie și suport care își desfășoară activitatea sub atenta supraveghere și călăuzire a domnișoarei psiholog Moraru Adina. Subiectiv vorbind , grupul de suport a reușit să îmi arate importanța psihicului într-o luptă pentru un viitor mai însorit și totodată , rolul zâmbetului și cât de mult influențează acesta deciziile pe care le luăm în viața de zi cu zi. Am învățat cât de important e să ai un cuvânt cald de spus celui de lângă tine și cât de bine te simți după ce îl spui, cât de mică pare cea mai mare problemă atunci când nu ești singur și mai ales câtă putere ai de fapt atunci când știi unde să o cauți.
Mă bucur din suflet că am avut ocazia de a colabora cu o echipă de profesioniști și mă bucur că am cunoscut-o pe Adina care face o treabă extraordinară ajutând niște oameni minunați”.
9. U.V. – 49 ani, Adenocarcinom de prostata. „Mulțumesc echipei Amethyst pentru tot profesionalismul de care a dat dovadă. Absolut tot personalul a fost de mare ajutor, începând de la recepție până la ședințele particulare cu doctorul oncolog, dr.Radu Ion. Am găsit un mare sprijin în grupul de suport, faptul ca nu am fost singurul care trecea prin asta mi-a dat speranța și m-a facut să înțeleg mai bine etapele acestei boli. Mă consider foarte norocos că am descoperit clinica Amethyst și am avut parte de tratament la cele mai înalte standarde”.

Contact: Psiholog clinician/Psiho-Oncolog Adina MORARU
0722 313 169
adina.moraru@amethyst-radiotherapy.com
Informaţii suplimentare: Call Center Centrul de Radioterapie Amethyst 021/9368

Radio Romania Cultural

Planeta Radio – A ști pentru a trăi: Cuvinte care tratează cancerul

In fiecare an, in Romania, aproape 80 000 de persoane afla ca sufera de o forma sau alta de cancer.
In fiecare an, 80 000 de drame personale se deruleaza cu rapiditate, in jurul a doua intrebari: “De ce eu?” si “Ce pot sa fac?”

Si intre trimiterile parafate de medicul de familie si explicatiile apasatoare ale oncologului, intre perfuzia cu citostatice si sedintele de radioterapie nu mai ramane timp pentru zbuciumul interior care se adanceste… Nu reusim sa gasim raspunsurile la intrebarile noastre.

De ce este important sa ne rostim durerile si de ce sa cautam cuvintele “medicament”?

Un raspuns ni-l ofera astazi Psiho Oncologia si mai ales aceia care au avut puterea sa le gaseasca inaintea noastra.

Claudia Laslo va invita joi, 23 aprilie 2015, pe Radio Romania Cultural, intre orele 17.05 si 17.50, sa ascultati Cuvinte care trateaza cancerul, intr-o noua editie „Planeta Radio” A sti pentru a trai. Le vor rosti pentru dvs invitatii emisiunii: Adina Moraru, psiholog clinician si psihoterapeut la Centrul de Radioterapie Amethyst si Leo Iorga, artistul care, prin suferinta, a invatat sa iubeasca.

Sursa: Planeta Radio

Reclama Amethyst

Consideratii privind tratamentul psihoterapeutic in cazul bolnavilor de neoplazie – Jurnal de Sanatate

Autor: Psiholog Clinician Psihooncolog Adina Moraru
Amethyst Radiotherapy Center Otopeni

Motto: „Omul se descopera pe el insusi cand se masoara cu obstacolul” (Antoine de Saint-Exupery)

Literatura de specialitate noteaza faptul ca, in lumea dezvoltata, neoplazia este responsabila pentru decesul unei persoane din patru, iar Organizatia Mondiala a Sanatatii face predictia ca numarul este in crestere pana la sfarsitul anul 2020 la unul din trei (Corfield and Leader, 2012).
Prin atitudinea si comportamentul lor, oamenii contribuie la mentinerea starii de sanatate sau dimpotriva, la erodarea acesteia si instalarea bolii. Lucrarea isi propune sa evidentieze modul in care pot fi ajutati pacientii oncologici prin acordarea suportului terapeutic de catre psiholog la Clinica de Radioterapie Amethyst din Otopeni. Activitatea psihologica se desfasoara prin organizarea grupurilor de suport pentru pacientii si familiile acestora, precum si a consilierii si psihoterapiei individuale.
Amethyst este prima clinica din Romania de radioterapie, unde au fost incluse, in mod gratuit, ședinta inițiala de psihoterapie si activitatea terapeutica in grupurile de suport pentru pacienți si familiile lor. Misiunea Centrului Amethyst este asigurarea pentru fiecare pacient in parte a accesului la servicii medicale si psihologice de cea mai inalta calitate. Conceptul Amethyst are ca viziune activitatea multidisciplinara care integreaza abordarea holistica a pacienților oncologici, punand la dispoziție pacientilor servicii de oncologie medicala, radioterapie, imagistica medicala de tip computer tomograf, psihoterapie și nutriție.

Debutul activitații psihoterapeutice rezida in starnirea dorinței pacienților de a trai și in atragerea acestora in actul vindecarii conștientizandu-i de necesitatea colaborarii.

Pacienții oncologici sunt ajutati prin acordarea suportului psihoterapeutic individual și de grup și integrarea perfecta a psihologiei in conceptul de multidisciplinaritate. Psihoterapia contribuie major la trezirea speranței pacienților prin conștientizarea propriilor resurse și (re) conectarea la acestea, precum și intarirea voinței de a lupta cu adversitațile vieții.

Consilierea psihologica a pacientilor oncologici este parte integranta din conceptul de echipa de ingrijire multidisciplinara. In cadrul acestei relații, respectul reciproc, increderea oglindita in ambii poli ai relației și empatia psihologului reprezinta puntea spre definirea unei colaborari de succes. Propriile credințe ale pacienților legate de ideea de psihoterapie, atitudinea, sentimentele, regimul de viața și de alimentație au o contribuție majora in etapa de tratament.

Studiul a fost efectuat pe un numar de 1200 pacienti oncologici tineri si adulti, urmarindu-le evolutia timp de 1 an de zile. Distributia primelor cinci diagnostice/localizare standard ICD in procente, in cadrul Clinicii de Radioterapie Amethyst este urmatoarea:

  • Buze, cavitatea orala, faringe 29.23%
  • Sanul 19.14%
  • Organele respiratorii si intratoracice 15.95%
  • Organele genitale feminine 14.29%
  • Ochi, creier, alte parti ale CNS 8.87%

Problematica psihologica cu pacientul oncologic:

  • socul diagnosticului;
  • procesul intelegerii partii medicale;
  • teama de moarte;
  • proces interior transformator in care multe din valorile anteriore si credinte se schimba;
  • traume emotionale nerezolvate care au generat aparitia bolii
  • anxietatea biciueste sistemul neuro-endocrin al organismului avand ca rezultat cresterea hormonilor de stres si scaderea imunitatii

Problematica familiei/apartinatorilor:

  • distresul indus de boala pacientului,
  • riscul pierderii membrului familiei,
  • relationare deficitara prin comunicare,
  • compatimirea,
  • neintelegerea si neinsusirea rolului de suport de care are nevoie bolnavul in perioada de recuperare

Pentru atingerea obiectivelor folosim o abordare holistica minte-suflet-corp, intelegand ca fiinta umana functioneaza unitar si un loc deloc neglijabil il constituie contextul social.

Grupurile de suport sunt grupuri de persoane aflate in situatii de viata similare care se intalnesc in mod regulat pentru a impartasi experientele lor de viata. Un grup de suport este un loc sigur pentru a face schimb de idei despre cum se pot gestiona situatiile dificile de viata, reprezinta o resursa valoroasa care te ajuta sa faci fata mai bine si sa te simti mai putin izolat in timp ce-ti construiesti noi conexiuni si aplici tehnici de terapie vindecativa, descoperind cai de a gestiona provocarile noi odata cu aparitia cancerului.

BENEFICII Sl OBIECTIVE ale grupurilor de suport:

  • Sfaturi si informatii de la persoane care au trecut prin situatii asemanatoare
  • Oportunati de a-ti folosi cunoasterea, intelepciunea și experienta pentru a ajuta și alte persoane
  • Cresterea calitatii vietii
  • Reducerea stresului, depresiei si anxietatii
  • Dezvoltarea unei viziuni mai clare despre pasii de urmat
  • Compararea unor informatii despre resurse, cum ar fi doctori, clinici, tipuri de tratamente și optiuni alternative
  • Acces la informatii utile si materiale educationale de ultima ora atat la nivel national, cat si international
  • Autohipnoza pentru gestionarea durerii, psiho-terapia prin relaxare, imagerie si hipnoza ericksoniana. Invatarea autohipnozei.
  • Participantii invata unii de la altii pe masura ce normalizam diferite tipuri de anxietati si castigam noi perspective/viziuni asupra reactiilor noastre

Metode: interviu clinic, teste si scale clinice, observatie clinica, grupuri de suport, exercitii de respiratie si control al emotiilor si al durerii, hipnoza si relaxare ericksoniana, tehnici de iertare, tehnici neurolingvistice, productii grafice (desene, jurnale intime, etc.), metoda naratiunii a lui Frankl (2010), joc de rol, terapie ocupationala, terapie prin ras.

Rezultate: trezirea sperantei, a optimismului, a interesului pentru viata, impacarea cu sine si cu altii, (re)gasirea sentimentului de iubire pentru sine, pentru semeni, (re)castigarea rabdarii, pozitivarea imaginii de sine, impacarea cu frica de moarte, dezvoltarea spiritualitatii, autocunoastere si comunicare, dezvoltarea unor relatii mai profunde cu sinele si semenii, descoperirea si rezolvarea tulburarilor emotionale anterioare imbolnavirii, scaderea nivelului de anxietate, aducerea pacientului in faza de acceptare a diagnosticului; toate acestea fac ca terapiile medicale sa fie mai usor tolerate de bolnav, mai eficiente si conduc la cresterea imunitatii organismului.

Verbalizarea suferintelor ce conduce la restructurarea personalitatii gasind linistea de care pacientii au nevoie pentru a putea invinge boala. Descarcand durerea si sentimentele negative, au facut loc exprimarii tacerior, lucrurilor nespuse, care ii devitalizasera.

Uneori, oamenii cara cu ei nu doar propriile bagaje, ci si bagajele altcuiva, chiar a mai multor persoane. Atunci cand isi vor da seama, vor renunta la ele lasandu-le undeva intr-o gara…eliberandu-se de sub povara lor. Pentru creier, timpul normal este viitorul. Munca psihoterapeutului, in principal, este aceea de a insoti pacientul in aceasta etapa tranzitorie care este suferinta, ajutandu-l in demersul regasirii de sine, invatandu-l si pregatindu-l pentru momentul care urmeaza. Oamenii isi transforma visurile in ocupatii si proiecte de viitor activand si deblocand resursele din ei. Deconectarea de boala, certitudinea vindecarii, programarea pozitiva pentru activitate si viata reprezinta resurse proprii pacientului pentru vindecarea sa. Psihoterapia poate contribui la invingerea cancerului deoarece diagnosticul si tratamentul cancerului reprezinta momente stresante, pacientii manifestand anxietate si depresie. Aceasta agraveaza starea de sanatate a pacientilor, de aceea, se impune necesitatea unor interventii psihologice. Cancerul are in manifestarea sa o dimensiune dramatica, rolul psihoterapiei este foarte important si, prin urmare, trebuie luat in seama. Psihoterapia trebuie apreciata ca fiind complementara terapiei medicamentoase si nu o concureta a acesteia.

Printr-un efect sinergic al activitatilor medicale si psihologice, pacientii oncologici descopera un nou sens al vietii reconstruindu-si viata printr-o adaptare realistica.

  Marturii:

  IORGA LEONARD – 50 ani, CEREBRAL. „Am participat cu placere la sedințele de psihoterapie de grup sau individuale organizate și conduse de catre Dr.Psiholog Adina Moraru, o persoana care-ți devine draga și apropriata de la prima intalnire. Adina Moraru exceleaza prin charisma, este pozitiva și are puterea de a atrage interesul pentru ceea ce-și propune sa obțina dupa o sedința de psihoterapie: buna dispoziție și chef de viața, eliberare de problemele generatoare de stres cu rezolvarea concreta pentru confortul psihic al pacienților, in ansamblu și individual. Aceste calitața demonstreaza pregatire de specialitate de inalta clasa și pasiune pentru profesia de psihoterapeut oncolog.
Inainte de a o cunoaște pe Adina, eu chiar aveam o mare reticența.”

  G.E. – 37 ANI, SAN. ” Dra. Psiholog, Adina cum imi place mie sa-i spun, este ceva de vis, o vreau acasa la mine. Ii mulțumesc, chiar am avut nevoie de ea, cand aveam ceva pe suflet mergeam la ea, m-a ajutat foarte mult. Am venit și cu familia pentru o intalnire cu aceasta, i-a atras foarte mult pe copii, a reușit sa scoata de la ei ceea ce eu reușesc mai greu, mulțumesc Adina!.

Sursa: Jurmed

Leo Iorga

Leo Iorga – sfaturi esentiale

Screen Shot 2015-02-10 at 13.57.43

” Leo Iorga, fostul solist al trupei Compact a scăpat ca prin minune din gherele morţii, după ce anul trecut a fost operat de cancerul pulmonar. Timp de de şase luni, artistul a făcut tratament cu citostatice şi s-a stabilizat. În urma extirpării tumorii de la cap, Leo Iorga a făcut o semipareză pe partea dreaptă și a fost nevoit să facă şi 20 de şedinţe de radioterapie şi de chimioterapie.

”Sfatul meu e să își urmărească exact scopul. Nu există în acest moment persoană mai importantă decât el. Presa îl va ajuta, iar șansa apare atunci când ăi faci loc. Întâlnirea noastră nu este întâmplătoare. Am să îi dau numărul celor care m-au tratat pe mine. E o grămadă de lume în România care m-a ajutat și de care habar nu aveam că există. E o senzație înălțătoare să știi că însemni ceva pentru cei din jur. Fiecare om are harul lui. Dar trebuie să te iubești pe tine însuți”, a mai spus solistul trupei Pact la ”Necenzurat” la Antena Stars.”

Sursa: http://antenastars.ro/necenzurat/leo-iorga-a-invins-cancerul-artistul-ia-dat-sfaturi-esentiale-lui-marian-darta-id17382.html?play=25116#main