Articole

Fericire

Ieşi din rutina zilnică descoperind o atitudine nouă de viaţă!

Trăim zilnic ceea ce se numeşte rutină. Cu toţii suntem familiarizaţi cu semnificaţia ei, cu aspectele ei neproductive şi cu spaţiul pe care ni-l ocupă. Dicţionarul ne spune că rutina este capacitatea câştigată printr-o practică îndelungată, obişnuinţa de a acţiona sau de a gândi totdeauna în acelaşi fel şi totalitatea obişnuinţelor sau a prejudecăţilor considerate ca fiind un obstacol în calea noului, a creaţiei sau a progresului.
Rutina este, deci, ceea ce numim un drum deja parcurs. Este modul automat în care ne-am setat mintea să acţioneze. Este acea atitudine tipică ţie de care esti constient(ă) şi tu şi poate şi cunoştintele tale. Sunt acele caracteristici tipice ţie şi ar fi bine sa fie mai mult reacţii pozitive decât negative. Deşi ne sunt la îndemână schemele vechi, de păstrat sunt doar cele care ne ajută să avem parte de comunicarea eficientă cu oamenii cu care ne dorim şi cu care interacţionăm în vederea atingerii obiectivelor pe care ni le-am propus.

Cea mai buna modalitate de a ne dezvolta personal este să localizăm ce anume admirăm la alţii şi să ne întrebăm ce vrem să îmbunătăţim la noi sau care este rutina atitudinii negative care te împiedică să avem succes.

Dacă ţi s-a întâmplat vreodată să simţi invidie faţă de cineva,  este bine de ştiut că nu există ceva în persoana aceea ce ţie ţi-ar putea lipsi. Diferenţa dintre oameni este facută de rutina gândurilor lor, care se fixează  în anumite scheme de gândire, ce par a se repeta în viaţă ca nişte scenarii şi aceasta este posibil  să se întâmple deoarece avem un exerciţiu îndelungat în această direcţie. Suntem obişnuiţi în sinea noastră să ne raportăm în acelaşi mod la ceilalţi şi la noi, alegem să ne focusăm pe comportamente ce ne conduc la insucces fără a conştientiza.

10 lucruri pe care oamenii împliniţi le fac

1. Prezentul reprezintă acţiunile şi gândurile pe care le-ai avut. Fii conştient că nu poţi schimba trecutul şi nu pierde timpul cu regrete de genul “dacă aş fi procedat altfel, ar fi fost mai bine”. Nu vei afla niciodată şi nu îţi poate garanta nimeni ce ar fi fost dacă ar fi fost altfel. În schimb, ai garanţía construirii unui prezent împlinit, ceea ce este o alegere zilnică a fiecăruia dintre noi, pentru ca atitudinea este doar un obicei de gândire.

2. Evită să invidiezi. În general, oamenii de succes nu invidiază, ci admiră modelele pozitive de succes şi le iau drept exemplu.

3. Evită să menţii relaţii cu persoane negative. Relaţiile nesănătoase de orice natură nu fac decât să exploreze un potenţial neproductiv. Trebuie să realizezi că nu de puţine ori în viaţă, când un numitor comun nu mai există, unele persoane trebuie lăsate în urmă pentru a ne putea desprinde de ceea ce a fost şi pentru a ne reconstrui într-o variantă mai bună.

4. Fii ancorat şi ascultă cu atenţie nevoile sufletului tău. Schimbarea depinde de structura ta sufletească şi asta va determina alinierea a ceea ce gândeşti cu ceea ce spui şi cu ceea ce faci.

5. Învaţă să te iubeşti şi să te respecţi. Dacă tu nu ai o părere foarte bună despre tine, nici alţii nu o vor avea, iar oamenii din jurul tău te tratează aşa cum le permiţi tu. Şi întreabă-te mereu: “Dacă eu m-aş întâlni pe mine, mi-ar plăcea ce văd? Mi-ar plăcea să mă cunosc ? Mi-ar plăcea să fiu prieten cu mine ? “

6. Ai grijă ca obiectivele tale să fie fixate gândind perspectiva vieţii prin prisma viselor tale şi nu prin prisma fricilor acumulate. Ideal ar fi ca la sfârşitul fiecărei zile să îţi placă ce ai realizat, pentru că tu pui în scenă ce mintea ta a regizat deja.

7. Oamenii fericiţi realizează importanţa timpului  liber şi aleg să îl împartă doar cu persoane care merită într-adevăr şi care au un aport benefic în viaţa lor. Construieşte relaţii cu oameni de succes, întotdeauna vei avea ceva de învăţat de la ei.

8. Schimbă-ţi atitudinea. Tot ce avem de făcut este s-o conştientizăm pe cea prezentă, s-o definim pe cea pe care ne-o dorim, s-o avem ca obiectiv şi zilnic să o exersăm luând drept reper modelul la care ne-am gandit. Treptat, vom constata cum o calitate care era neglijată va deveni la îndemână folosind-o cu succes ori de câte ori vom dori s-o experimentăm în contextele de viaţă care o solicită.

9. Orice întâmplare poate fi un test pe care trebuie să îl treci, iar eleganţa cu care accepţi ceea ce nu poţi schimba poate să stârnească numai admiraţie. Priveşte mereu cu optimism ceea ce ţi se întâmplă şi conştientizează că ultima greşeală facută este profesorul tău. Chiar şi dintr-o experienţă mai puţin plăcută, alege să nu faci o dramă. Detaşarea este o soluţie care te ajută să nu iei personal comportamentele oamenilor care nu depind de tine. Sau dacă realizezi că ai greşit într-adevăr cu ceva, îţi iei lecţia din acea experienţă şi eviţi să repeţi greşelile din trecut.

10. Fii conştient şi responsabil de comportamentul şi acţiunile tale. Personalităţile puternice îşi aleg cu grijă amintirile pe care le păstrează. Este de recomandat să ne derulăm în minte experienţele pozitive trăite cu familia, persoana iubită sau performanţa de la locul de muncă, să ne reamintim clipe care ne confirmă un succes pe care l-am avut şi cum anume ne-a făcut să ne simţim respectiva situaţie. Amintirile plăcute sunt un râu nesecat de energie pozitivă pe care îl putem reaccesa oricând ne dorim o revitalizare a stării de spirit.

Autor: Anca Moraru, Psihopedagog, Coach NLP şi PR, a.ancamoraru@gmail.com

Sursa: CSID

Broscuta

Ce s-a întâmplat cu domnişoara broască Teresa?

Când era mică, toată lumea obişnuia să-i spună “mica Tessie mormoloaca”. Acum, pentru că este mai mare, preferă să i se spună domnişoara broască Teresa.

Domnişoara broască Teresa locuia într-un iaz dintr-o fermă. Era mai degrabă o tânără broască aventuroasă căreia îi plăcea să exploreze. Unii o descriau ca “năsoasa” sau “bot lipicios”. Mama ei adesea îi spunea că-şi bagă nasul unde nu trebuie. “Fii atentă la vorbele mele!”, spunea mama ei, “într-una din zile vei da de un mare necaz!”

Dar, Teresa trebuia să exploreze. Ea doar trebuia să descopere lucruri pe care un le ştia. După toate acestea, era amuzant să părăsească iazul ei şi să meargă ţopăind în jurul fermei. Era de asemenea amuzant să vadă găini comice scormonind şi ciupind ocupate pământul în calea lor. Ea nu ar fi vrut să fie ca ele.

Ea a descoperit că în timp ce vizita cocina de porci, în apropiere a avut şansa să prindă una sau două muşte grase. Erau atât de multe încât o mişcare rapidă a limbii sale lungi aproape garanta o masă.
Intr-una din zile, domnişoara broască Teresa, cunoscută ca “Tessie mormoloaca”, a simţit un miros proaspăt de smântână. Urmându-şi nasul, ea a găsit tentantul miros venind dintro găleată. Dorind să guste, a sărit în faţa ei, dar nu suficient de sus. A încercat apoi, din nou, punând în aceasta de pe urmă mişcare tot efortul ei. De data aceasta a reuşit, sărind drept, alunecând în cremă ca şi când ar fi căzut în apă. Smântână era groasă şi călduţă. Se simţea atât de bine, mai bine decât înotând în propriul iaz. Mai mult, era bună de băut. Aşa că şi-a scos afară limba sa lungă, lipăind cu satisfacţie de câteva ori.

Dar, după o vreme de joacă şi băut, sentimentele ei îi spuneau că ar trebui să să se întoarcă în iaz. Acesta a fost momentul când necazurile ei au început.

Vezi tu, domnişoara broască Teresa nu s-a gândit mai departe. Ea s-a gândit cum să intre în găleată, dar nici nu i-a dat prin minte cum o să iasă de acolo. Ambele părţi erau abrupte, acoperite de smântână şi foarte lunecoase, şi ea nu putea să sară dincolo de margine. Era înţepenită, se simţea neajutorată şi nu ştia ce să facă.

Ea ar fi putut să înoate dar, de asemenea, s-ar mai fi putut bucura o vreme, apoi şi-ar fi rezolvat problema. Ea ar fi putut aştepta o vreme până când cineva ar fi salvat-o, dar ar fi putut trece mult timp şi dacă fermierul ar fi găsit-o acolo, ar fi putut să nu se bucure prea mult găsind o broască care tocmai a vizitat ferma înotând în găleata cu smântână. Dacă ar fi cedat şi s-ar fi oprit tentaţiei, ar fi putut fi afară acum. O dragă, era totul prea dur pentru mica, amărâta, domnişoară broască Teresa.

Acum ştiind ce a făcut, şi-a dat seama că singurul lucru pe care-l putea face era să înoate. Şi a început să înoate în cerc de mai multe ori în cremă, făcând ca broasca, cum numai broaştele ştiu să facă. A orăcăit şi a orăcăit pentru foarte mult timp. Domnişoara broască Teresa era hotărâtă să nu renunţe. Ea ea început să orăcăiască din nou pentru încă foarte multă vreme. Şi în timp ce făcea asta, a constatat că era din ce în ce mai greu să înoate prin smântână. La început a crezut că doar a obosit, dar în curând a realizat că acea cremă a început să se întărească. Orăcăitul şi agitaţia sa transformau smântâna în unt.

Cu asta, speranţele ei s-au revigorat şi a început să înoate mai tare şi mai puternic în cerc, în găleată, până ce untul s-a format şi ea a putut sta pe el şi apoi a sărit chiar pe marginea găleţii.

Obosită cum era, cu bucurie s-a reîntors la iaz. Şi în timp ce făcea baie în iaz, spălând untul de pe corpul său, domnişoara broască Teresa gândea despre sine: “Intotdeauna mi-a plăcut smântâna, dar iubesc untul!!!…”

Morala: Câteodată este posibil să te afli într-o situaţie dificilă când nici nu te aştepţi. Pentru simplul fapt că nu te-ai mai confruntat cu o experienţă asemanatoare înainte, nu ştii cum sa procedezi, te afli în încurcătură. Confruntă-te cu noua experienţă, fii o persoana determinată, explorează toate posibilităţile şi programează-te pentru succes în viitor! Aminteste-ţi: orice problemă are o solutie.

“101 Povestiri vindecătoare. Folosirea metaforei în terapie” (Burns, 2001)

Sursa: http://www.psihohipnoza.ro/povesti-terapeutice/ce-s-a-intamplat-cu-domnisoara-broasca-teresa/