Azi ma voi ierta
Azi, mă voi ierta și îmi voi elibera sufletul de regrete.
Mă voi ierta, fiindcă am obosit să mă condamn atât de mult și de aspru pentru tot ceea ce am făcut si pentru tot ceea ce nu am făcut. Am fost cel mai dur judecător al meu, iar uneori am devenit propriul meu călău.
Mă voi ierta pentru lacrimi plânse în zadar și nemeritat.
Mă voi ierta pentru toate vorbele pe care le-am spus în grabă și sub impulsul nervilor și a durerii, dar și pentru tot ceea ce nu am spus atunci când trebuia.
Mă voi ierta pentru toată nefericirea mea și pentru toată nefericirea altora, de care am fost responsabil(ă).
Mă voi ierta pentru că m-am irosit încercând să fiu cine au vrut alții și uitând să fiu cine îmi doream eu.
Mă voi ierta pentru toate promisiunile pe care nu am reușit să le respect.
Mă voi ierta pentru că mi-am ignorant inima și am ales rațional, că am abandonat drumuri pe care aș fi putut să alerg și am ales drumuri pe care m-am târât.
Mă voi ierta pentru că m-am trezit de multe ori în faţa unor uşi închise, dar m-am încăpățânat să aștept în fața lor, irosindu-mă.
Mă voi ierta pentru că nu am ştiut să preţuiesc anumiți oameni așa cum ar fi meritat şi că am alungat de lângă mine suflete care m-au iubit.
Mă voi ierta pentru toate visele abandonate, pentru toate renunțările, pentru teamă, pentru lașitate, pentru toate neputințele mele.
Mă voi ierta pentru că am fost superficial(ă), pentru că m-am amăgit și m-am mulţumit să trăiesc jumătăţi de măsură…
Mă voi ierta pentru tot ce am fost și nu ar fi trebuit să fiu, pentru tot ce nu am fost, deși aș fi putut să fiu…
(Irina Binder)