Articole

Psiholog Cancer

CSID, Psiholog clinician Adina Moraru – Importanţa terapiei de suport pentru pacienţii bolnavi de cancer

Pe lângă tratamentul convenţional pentru cancer, recomandat de medicul oncolog, pacientul are nevoie, pentru a învinge boala, de ajutorul necondiţionat al familiei şi de cunoştinţele vaste ale unui psiholog, care îl poate ajuta să îşi recapete încrederea şi speranţa în mai bine.

În prezent, domeniul psiho-oncologiei este foarte dezvoltat şi continuă să crească atât în Statele Unite, cât şi în Europa.

În România, psiho-oncologia a început treptat să fie înţeleasă şi integrată în echipa multidisciplinară de intervenţie a pacientului oncologic doar de câţiva ani.

Dr. Adina Moraru, psiholog Amethyst Radiotherapy Center, ne oferă câteva informaţii referitoare la importanţa psihoterapiei în cadrul tratamentului oncologic!

CSÎD: Care sunt cele mai frecvente întrebări pe care vi le pun pacienţii?

Psihoterapeut Adina Moraru

 

Dr. Adina Moraru: Dacă o să poată depăşi criza şi cum să o facă, cum pot scăpa de frica de moarte care a pus stăpânire pe gândirea lor la aflarea diagnosticului, cum să se accepte din punctul de vedere al modificărilor fizice, cum se pot ierta pe sine şi pe ceilalţi, cum îşi pot înţelege stările conflictuale pe care le au, cum să lupte cu abandonul de care ar putea avea parte în relaţia cu partenerii de viaţă în urma modificărilor fizice şi a statutului profesional (dacă ar fi concediaţi), cum pot activa starea de detaşare pe care şi-o doresc în faţa provocărilor vieţii.

Mai mult, cum putem lucra împreună la rezolvarea tulburărilor emoţionale anterioare îmbolnăvirii, cum să producă scăderea nivelului de anxietate, cum să ajungă în faza de acceptare a diagnosticului; toate acestea fac ca terapiile medicale să fie mai uşor tolerate de bolnav, mai eficiente şi conduc la creşterea imunităţii organismului.

De asemenea, psihoterapia pe care o practic cu pacienţii mai presupune şi exerciţii pentru „dezlipirea” părţii psihice cu care pacientul s-a obişnuit atât de mult, încât chiar şi când se însănătoşeşte încă păstrează comportamentul omului bolnav.

Necesitatea radioterapiei, explicată din perspectiva unui psihoterapeut

CSÎD: Cum le explicaţi beneficiile radioterapiei? Cum decurge o sesiune de terapie?

Dr. Adina Moraru: Prin expunerea punctelor forte ale radioterapiei, dar medicul are cel mai puternic cuvânt în domeniul său de activitate. Este important să înţelegem nivelul de diferenţiere al comportamentelor unui om sănătos de cel devenit recent pacient. Trecerea nu este liniară şi de cele mai multe ori pot apărea în sânul familiilor lor diverse probleme şi atitudini care lezează şi mai mult psihicul pacientului – de la discuţii legate de tratament, complianţa cu durerile fizice şi stările psihice şi emoţionale, până la costuri, nevoi diverse etc.;  pacientul, care şi-aşa traversează un drum abrupt, poate să nu aibă parte de înţelegere şi linişte.

Aici intervine rolul psiho-oncologiei atât în terapia individuală, cât şi de grup, care este înzestrată cu numeroase calităţi ce suplinesc în funcţie de caz: lipsa părinţilor, a întregii familii, a neînţelegerii bolii, a nevoii de a comunica cu altcineva aflat în aceeaşi situaţie, a prietenilor, verbalizarea suferinţelor ce conduce la restructurarea personalităţii găsind liniştea de care pacienţii au nevoie pentru a putea învinge boala, descărcarea durerilor şi sentimentele negative ce pot face loc exprimării tăcerilor, lucrurilor nespuse care îi devitalizaseră.

Terapie Grup
Apoi, fiecare şedinţă de terapie de grup debutează şi se încheie printr-o manieră de a plasa pacientul într-o zonă de confort şi înţelegere totală, având în vedere nevoile şi obiectivele pacienţilor mei atât din ziua respectivă, cât şi ţinând cont de anumite obiective generale stabilite împreună cu ei de la începutul tratamentului, acesta fiind un proces personalizat de grup.

CSÎD: Cum a evoluat numărul pacienţilor înscrişi la aceste întâlniri?

Dr. Adina Moraru: Numărul pacienţilor este în continuă creştere, având în vedere conştientizarea la nivel colectiv a nevoii de echilibru. Oamenii sunt din ce în ce mai deschişi să se cunoască pe sine şi mediul înconjurător în mod autentic. De asemenea, accelerarea procesului de vindecare este premisa de la care plecăm în psiho-oncologie, această specializare a mea care presupune o anumită conduită specifică.

Bazându-ne pe acest lucru, în grupurile de suport pe care le organizez se creează un climat optimist, care se transformă prin el însuşi un factor al vindecării (ceea ce numesc a fi emulaţie). Deoarece psiho-oncologia este menită să aline fizic şi emoţional, grupurile noastre de suport au o rată foarte mare de succes în rândul pacienţilor, datorită faptului că oamenii care sunt acolo împărtăşesc aceeaşi experienţă. Deşi primesc opinii şi îndrumări venite din cadrul familial, unii dintre pacienţi manifestă reticenţă faţă de persoane care nu au experimentat aceeaşi situaţie de viaţă ca a lor.

Statutul de pacient presupune o încărcare psihică foarte mare

CSÎD: Care a fost cel mai greu caz? 

Dr. Adina Moraru: Cel mai greu caz îl consider pe cel al unui tânăr ce părea optimist în vindecarea lui, iar viaţa a demonstrat că nu a fost în favoarea lui, eu asistându-l la solicitarea familiei şi pe patul de moarte.

CSÎD: Dar cel mai fericit?

Dr. Adina Moraru: Cel mai fericit caz este cel al unui artist ce duce cu mare putere şi rezultate excepţionale lupta cu un diagnostic oncologic dur la prima vedere, cu care am o relaţie de colaborare, depăşind statisticile medicale şi pătrunzând în sfera aşa-ziselor miracole, miracolul constând în activarea şi motivarea resurselor latente pe care orice fiinţă umană le are, însă doar unii oameni manifestă o dorinţă puternică de reactivare a acestora. După cum am amintit mai sus, statutul de pacient presupune o încărcare psihică foarte mare.

Gestionarea acestor conflicte interioare a fost şi este în continuare lupta pe care noi zilnic o câştigăm împreună cu pacienţii noştri, unde rezultatele, ca urmare a tratamentelor psiho-oncologice, au fost: trezirea speranţei, a optimismului, a interesului pentru viaţă, împăcarea cu sine şi cu alţii, (re)găsirea sentimentului de iubire pentru sine, pentru semeni, (re)câştigarea răbdării, pozitivarea imaginii de sine, împăcarea cu frica de moarte, dezvoltarea spiritualităţii, autocunoaşterea şi comunicarea, dezvoltarea unor relaţii mai profunde cu sinele şi semenii, descoperirea şi rezolvarea tulburărilor emoţionale anterioare îmbolnăvirii, scăderea nivelului de anxietate, aducerea pacientului în faza de acceptare a diagnosticului.Toate acestea fac ca terapiile medicale să fie mai uşor tolerate de bolnav, mai eficiente, şi conduc la creşterea imunităţii organismului.

Psihoterapia trebuie apreciată ca fiind complementară terapiei medicamentoase, nu o concurenţă a acesteia

Oricare ar fi diagnosticul, prognosticul sau răspunsul la tratament, cancerul reprezintă întotdeauna, pentru pacient şi familia lui, dar şi pentru terapeuţi, un test existenţial puternic şi, adeseori, şocant. Acest test se referă la toate aspectele de viaţă: raportul cu propriul corp, sensul dat de suferinţă, sensul dat bolii, morţii, precum şi la relaţiile familiale, sociale, profesionale.

„Suportul social reprezintă un element constitutiv al tratamentului pacientului oncologic şi este responsabilitatea fiecărei figuri terapeutice: a medicului de medicină generală, a medicului oncolog, a asistentei, a psihologului sau a psihiatrului, a nutriţionistului, a echipei curante în ansamblul ei”, adaugă specialistul.

Psihoterapia individuală şi de grup contribuie major la trezirea speranţei pacienţilor oncologici prin conştientizarea propriilor resurse şi (re) conectarea la acestea, precum şi întărirea voinţei de a lupta cu adversităţile vieţii. Debutul activităţii psihoterapeutice rezidă în stârnirea dorinţei pacienţilor de a trăi şi în atragerea acestora în actul vindecării, conştientizându-i de necesitatea colaborării.

http://www.csid.ro/lifestyle/psihologie-si-cariera/importanta-terapiei-de-suport-pentru-pacientii-bolnavi-de-cancer-16026792/ 

Time

TVR International, Psiholog clinician Adina Moraru – Un doctor pentru dumneavoastra 04.10.2017 – Importanța psihoterapiei în procesul vindecării

IMPORTANTA PSIHOTERAPIEI IN PROCESUL VINDECARII
Invitat: ADINA MORARU, psiholog clinician, psiho-oncolog, psihoterapeut

NOUTĂŢI ÎN PREVENŢIA ŞI TRATAREA CANCERELOR LA FEMEI
INVITAT: dr. CATĂLIN COSTOVICI, medic primar oncolog, Centrul Medical de Diagnostic, Tratament Ambulator si Medicina Preventiva al Academiei Române

Puteţi adresa întrebări la numerele de telefon: 004021.319.90.81 şi 004021.319.90.61 sau aici, pe pagina noastră de Facebook.

Vă aşteptăm să fiţi alături de noi!

Moderator: Ana Maria Ghiur

Producător: Monica Ancuţa

Sursa: TVR+

Grupuri Suport

Grupuri de suport pentru bolnavii de neoplazie şi familie

Grupuri Suport

„Povestea ta contează, suntem aici pentru tine”

Grupurile de suport sunt grupuri de persoane aflate in situaţii de viaţă similare care se întâlnesc în mod regulat pentru a împărtăşi experienţele lor de viaţă. Un grup de suport este un loc sigur pentru a face schimb de idei despre cum se pot gestiona situaţiile dificile de viaţă, reprezintă o resursă valoroasă care te ajută să faci faţă mai bine şi să te simţi mai puţin izolat in timp ce-ţi construieşti noi conexiuni şi aplici tehnici de terapie vindecativă, descoperind căi de a gestiona provocările noi odată cu apariţia cancerului.

BENEFICII Şl OBIECTIVE:

Sfaturi şi informaţii de la persoane care au trecut prin situaţii asemănătoare
Oportunăţi de a-ţi folosi cunoaşterea, înţelepciunea și experienţa pentru a ajuta și alte persoane
Creşterea calităţii vieţii
Reducerea stresului, depresiei şi anxietăţii
Dezvoltarea unei viziuni mai clare despre paşii de urmat
Compararea unor informaţii despre resurse, cum ar fi doctori, clinici, tipuri de tratamente și opţiuni alternative
Acces la informaţii utile şi materiale educaţionale de ultimă oră atât la nivel naţional, cât şi internaţional
Autohipnoză pentru gestionarea durerii, psiho-terapia prin relaxare, imagerie şi hipnoză ericksoniană. Învăţarea autohipnozei.
Participanţii învaţă unii de la alţii pe măsură ce normalizăm diferite tipuri de anxietăţi şi câştigăm noi perspective/viziuni asupra reacţiilor noastre

Magia este în tine!

Mărturii

1. S. M. N., 33 de ani – Adenocarcinom Bronhopulmonar ALK Pozitiv, IV. „Am participat la prima sedinta de terapie de grup cu Dr. Psiholog Adina Moraru, din pura curiozitate. Initial nu am crezut ca poate sa ma ajute mai ales ca deja trecusem pe la mai multi terapeuti, eram destul de dezamagita ca niciunul nu se prinde ca insir doar baliverne. Mi-am zis sa incerc si terapia de grup, ca-n filme.

De la prima terapie de grup am plecat destul de dezorientata dupa cateva exercitii de ras fortat. Celorlati parea sa le placa.

Desi m-am amuzat si am invatat cate ceva despre pacientii de cancer, mi-am zis, ca nu e pentru mine. Aveam nevoie de atentia terapeutului orientata catre mine, ori grupul era mare.

Intamplarea a facut sa am ocazia sa stau de vorba cu Adina in privat. S-a creat o punte intre noi. Am vorbit, mi-a dat un sfat. Urmandu-l, am pornit o avalansa, de bine mental si bucurie interioara.

Cancerul meu de categoria IV, in acest moment e in regresie. Tumorile s-au micsorat 1 cm in decurs de doua luni si cred ca in parte acest lucru se datoreaza psihologului Adina Moraru.

Atentia fina, tactul si universul bogat de care dispune, pus in slujba unui pacient dispus sa admita ca are o problema, pentru mine, au transformat-o pe Adina Moraru in psihoterapeutul care poate sa fie raspunsul. Iti mutumesc Adina!”

2. L. M. 48 ani – tumora malignă sân – „Adina te pup, Si eu ma gandesc cu drag la tine si te am dat exemplu in Turcia. Am povestit celor care au facut radiotrerapia in Turcia despre grupul de suport de la Amethyst”.
3.  T.B.I – 57 ANI, CEREBRAL . „În contextul în care am ajuns la Amethyst (nu foarte fericit), mă bucur ca am cunoscut oameni deosebiți, profesioniști cu har care au facut șederea mea aici o oază de liniște și încantare. Vă mulțumesc pentru tot.
Domnul Prof.Dr. Chiricuță Ion este un medic excepțional cu care m-am înteles nemaipomenit pe întreaga durată de tratament, un medic care știe să aibe grijă de pacienții săi, să îi încurajeze și să îi asculte. Nu am venit să fac tratament, am considerat că am fost în vacanță și vă mulțumesc pentru toată atenția acordată. Fetele din recepție te lasă fară cuvinte, am admirat devoratamentul acestora și atenția acordată fiecărui pacient.
Psihologul clinicii, dra. Adina Moraru este o persoană ce rar ai să întâlnești, știe cum să comunice și cum să atragă pacienții. Am participat la suporturile de grup ce le-a implementat, totul datorită ei, datorită modului ei de a fi și, nu în ultimul rând, eu fiind o persoană foarte energică, am vrut să mai dau puțin și altora, să îi încurajez”.
4. G. E – 37 ANI, SÂN. „Dra. psiholog, Adina cum îmi place mie să-i spun, este ceva de vis, o vreau acasă la mine. Îi mulțumesc, chiar am avut nevoie de ea, când aveam ceva pe suflet mergeam la ea, m-a ajutat foarte mult. Am venit și cu familia pentru o întâlnire cu aceasta, i-a atras foarte mult pe copii, a reușit să scoată de la ei ceea ce eu reușesc mai greu, mulțumesc Adina!”
5. C.A – 30 ANI, ORL. ”Am mers peste tot, am o boală mai rară pe care nimeni nu a încercat măcar să facă ceva. Aici în schimb, cu ajutorul dlui. Prof.Dr. Chiricuță Ion am reușit să primesc un tratament adaptat bolii mele. Vă mulțumesc! De asemenea am avut parte și de susținerea drei. psiholog, Adina Moraru, care m-a ascultat, m-a îndrumat și m-a făcut să mă simt în largul meu. Am participat alături de alți pacienți la suporturi de grup unde am întâlnit oameni diferiți, oameni cu care ai ce să discuți și cu care m-am împrietenit, am plecat cu noi prieteni”.
6. G.M – 75 ANI, COL UTERIN „Am avut lângă mine niște “îngeri”, vă mulțumesc că m-ați îndrumat și că m-ați suportat. Sunteți minunați! Dr. Barbu Cristian este un medic exemplu, care m-a susținut. Mă bucur că l-am întâlnit și că există și în România medici cu care poți colabora, de asemenea tot personalul este excepțional, nu ai avea de ce să te plângi. Mulțumesc!”
7. I. L. – 50 ani, CEREBRAL. „Am participat cu plăcere la sedințele de psihoterapie de grup sau individuale organizate și conduse de către Dr.Psiholog Adina Moraru, o persoană care-ți devine dragă și apropriată de la prima întâlnire. Adina Moraru excelează prin charismă, este pozitivă și are puterea de a atrage interesul pentru ceea ce-și propune să obțină după o sedință de psihoterapie: bună dispoziție și chef de viață, eliberare de problemele generatoare de stres cu rezolvarea concretă pentru confortul psihic al pacienților, în ansamblu și individual. Aceste calităță demonstreaza pregătire de specialitate de înaltă clasă și pasiune pentru profesia de psihoterapeut oncolog.
Înainte de a o cunoaște pe Adina, eu chiar aveam o mare reticență privitor la eficacitatea psihoterapiei, pe care mi-a spulberat-o (numai ea știe cum…), mergând până la dorința mea de a continua ședintele, spre rezolvarea oricărei probleme care m-ar putea tulbura’.
8. G.D. M. – 21 ani, Limfom Hodkin. „Amethyst Radiotherapy, cu siguranță un sistem complet și complex de forțe angrenate toate pentru a servi unui singur scop : aducerea de zâmbete pe fețele și în sufletele oamenilor care au nevoie de ele mai mult ca niciodată. O piesă foarte importantă din acest mecanism este reprezentată de grupul de terapie și suport care își desfășoară activitatea sub atenta supraveghere și călăuzire a domnișoarei psiholog Moraru Adina. Subiectiv vorbind , grupul de suport a reușit să îmi arate importanța psihicului într-o luptă pentru un viitor mai însorit și totodată , rolul zâmbetului și cât de mult influențează acesta deciziile pe care le luăm în viața de zi cu zi. Am învățat cât de important e să ai un cuvânt cald de spus celui de lângă tine și cât de bine te simți după ce îl spui, cât de mică pare cea mai mare problemă atunci când nu ești singur și mai ales câtă putere ai de fapt atunci când știi unde să o cauți.
Mă bucur din suflet că am avut ocazia de a colabora cu o echipă de profesioniști și mă bucur că am cunoscut-o pe Adina care face o treabă extraordinară ajutând niște oameni minunați”.
9. U.V. – 49 ani, Adenocarcinom de prostata. „Mulțumesc echipei Amethyst pentru tot profesionalismul de care a dat dovadă. Absolut tot personalul a fost de mare ajutor, începând de la recepție până la ședințele particulare cu doctorul oncolog, dr.Radu Ion. Am găsit un mare sprijin în grupul de suport, faptul ca nu am fost singurul care trecea prin asta mi-a dat speranța și m-a facut să înțeleg mai bine etapele acestei boli. Mă consider foarte norocos că am descoperit clinica Amethyst și am avut parte de tratament la cele mai înalte standarde”.

Contact: Psiholog clinician/Psiho-Oncolog Adina MORARU
0722 313 169
adina.moraru@amethyst-radiotherapy.com
Informaţii suplimentare: Call Center Centrul de Radioterapie Amethyst 021/9368

Time

Psihoterapia sindromului de stres posttraumatic. Viviana, Studiu de caz

Autor: Lector univ. dr. Aurelia MORARU

www.psihohipnoza.ro

Definitie

Trasaturile specifice criteriului diagnostic A (DSM IV) sunt:

Persoana a trait, a fost martora ori s-a confruntat cu un eveniment sau evenimente care au implicat moartea sau ranirea, a fost amenintata cu moartea sau ranirea, cu afectarea integritatii fizice a ei sau a altora, reactia implicand teama intensa, neajutorarea sau oroarea.

Simptome cheie ale SSPT

1.Retrairea evenimentului traumatic, indicata de:

–        Reamintirea intruziva si stresanta a evenimentului

–        Flashuri (sentimentul ca evenimentul apare in stare de veghe)

–        Cosmaruri

–        Reactii emotionale si fizice exagerate in fata unor declansatori care amintesc persoanei de acel eveniment

2.Evitarea si amorteala emotionala indicata de:

–        Activitati, locuri, ganduri, sentimente sau conversatii legate de trauma

–        Dezinteres

–        Sentimente de detasare fata de altii

–        Emotii restrictive

3. Excitatie crescuta indicata de:

l  Dificultati de adormire

l  Iritabilitate si izbucniri de furie

l  Dificultati de concentrare

l  Hipervigilenta

l  Raspuns exagerat de teama.

 

Alte simptome uzuale: atacuri de panica, comportament evitant sever, depresia, ganduri si sentimente suicidare, abuzul de substanta, sentimente de alienare si izolare, sentimente de neincredere si de tradare, mania, iritabilitatea, afectarea severa a functionarii zilnice, perceptiile si convingerile stranii.

Anamneza

Viviana s-a prezentat la cabinet si a solicitat psihoterapie deoarece in ultima vreme nu se simtea prea bine si nu intelegea motivul deoarece, in mod obiectiv, spunea ea, nu exista probleme mari in viata ei. Pe parcursul mai multor sedinte, si-a amintit anii frumosi din copilarie petrecuti la bunici la tara, dar si sentimentele de tristete ce le-a trait in urma separarii parintilor. A crescut cu mama sa, aceasta i-a oferit toate conditiile pentru a se dezvolta armonios si a invata. Mama a fost foarte implicata in cariera si s-a bucurat de performanta profesionala si venituri financiare substantiale. In timpul liceului, Viviana s-a indragostit si a plecat de acasa cu prietenul ei. Oricat a insistat mama, ea nu s-a reintors acasa, chiar a intrerupt si scoala pentru cativa ani. Dupa varsta de 18 ani, a inceput sa munceasca si si-a continuat studiile, relatia a fost incheiata deoarece a realizat incompatibilitatea dintre ea si prieten. Viviana avea aspiratii inalte spre studiu si statut social in timp ce prietenul ei nu imparasea aceleasi valori. A absolvit doua facultati, s-a integrat psihosociofamilial si si-a facut un prieten cu care a impartasit aceleasi valori si principii de viata. La varsata de 32 ani a descoperit ca are cancer mamar, s-a programat pentru lupta cu boala si a fost tot timpul optimista pe parcursul recuperarii, ea a invins cancerul. A trecut prin perioade grele, in special, ca i-a fost afectat si fizicul, un san i-a fost extirpat, a ramas cheala. Au trecut de atunci 5 ani, s-a casaatorit si are  un copil, o familie. In ultima vreme (trei luni de zile), are vise cu cosmar, o slaba concentrare la serviciu, dificultati de adormire, anxietate, iritabilitate, afectare severa a functionarii zilnice, tristete. Se intreaba de ce traieste toate aceste manifestari negative, acum dupa ce a invins boala, nu intelege cauza. Presupune ca poate a fost socata de vestea pe care i-a dat-o o prietena care si ea a trecut prin aceeasi situatie. Viviana chiar a vizitat-o in acest timp, numai ca aceasta a decedat recent. Pe parcursul psihoterapiei, a evitat cat de mult a putut sa abordeze experienta legata de trauma data de cancer. Pacienta a consultat si medicul psihiatru care i-a prescris o medicatie pentru anxietate si insomnie.

Situatiile stresante de viata

l  Trauma in copilarie data de separarea parintilor

l  Suferinta in dragoste, separarea de prima iubire

l  Stresul dat de intreruperea scolii

l  Conflictele cu mama

l  Stresul cumulat prin actvitatea profesionala si continuarea studiilor la doua facultati in acelasi timp in orase diferite implicand si naveta

l  Diagnosticarea, boala traite ca trauma

l  Afectarea integritatii fizice, caderea parului pe perioada recuperarii

l  Teama, anxietatea, suferinta, trauma bolii

l  Aflarea vestii ca si prietena ei cea mai buna are cancer

l  Moartea celei mai bune prietene

Lista de probleme

l  Anxietate

l  Insomnie

l  Vise cu cosmar

l  Slaba concentrare in activitate

l  Afectarea personalitatii, a familiei si a carierei

Lista de obiective

l  Intarirea egoului

l  Echilibrarea personalitatii

l  O buna concentrare a atentiei

l  Instalarea somnului natural si renuntarea la somnifere

Metode si tehnici de psihoterapie

l  Convorbire nondirectiva

l  Psihoterapie prin relaxare si sugestii pozitive de incurajare si reechilibrare psihologica

l  Tehnici si metode suportive de abordare a anxietatii in stare de relaxare, tehnici de imagerie cu recomandarea de “aruncare a gunoiului”

l  Alinarea copilului interior speriat si traumatizat, deschiderea dialogului cu acesta

l  Consilierea de cuplu, sotul Vivianei este un aliat si un bun suport

l  Hipnoterapia

l  Revizuirea si recadrarea experientelor trecute negative intr-un mod creativ si securizant

l  Tehnici NLP de ancorare in stari resursa

l  Explorare viselor prin metoda JungSenoiKaplan

Efectele psihoterapiei

l  Obtinerea catharsisului emotional, descoperirea progresiva, prelucraea si integrarea materialui traumatizant

l  Intarirea eului

l  Echilibrarea personalitatii

l  Cresterea puterii de concentrare la serviciu si a performantelor profesionale

l  Instalarea somnului natural, pacienta a renuntat la medicamente urmand sugestiile medicului

l  Cresterea increderii, a sigurantei de sine

l  Puterea de a se ocupa de familie, de cresterea si educarea copilului

l  Cresterea tolerantei fata de mama sa, care este distanta fata de fiica si nepoata ei

l  Pacienta este multumita de efectele terapiei si ne-am luat ramas bun dupa 12 sedinte. Ea si-a propus sa mai vina din cand in cand pentru a se mentine intr-o forma optima prin convorbire.”Asa cum imi fac timp sa merg la coafor sau la cosmeticiana, tot asa imi voi face timp si pentru sufletul meu venind la cabinetul de psihoterapie”, a declarta pacienta la finalul psihoterapiei.

Concluzii

l  Pacienta si-a reechilibrat personalitatea si a avut ocazia ca prin psihoterapie sa recupereze anumit amintiri, sa le restructureze si sa le integreze.

l  A fost focalizata in special pe prezent si viitor evitand sa insiste pe situatiile traumatizante din trecut, iar apoi a vorbit mai mult in treacat despre ele nedorind sa se tulbure prea mult. I-am respectat alegerile, doar am fost acolo, pe drum cu ea, atunci cand trebuia sa fie insotita.

l  A invatat sa-si managerieze trairile invatand sa practice acasa cateva tehnici de autocontrol.

l  Cand am incheiat psihoterapia, a marturisit ca teama ei cea mai mare fusese, evident, moartea. Frica de moarte a reaparut cu ocazia inmormantarii celei mai bune prietene

l  Acum, ma consider o persoana norocoasa si o femeie fericita in cadrul familiei mele, a spus Viviana atunci cand am incheiat terapia.

Time

Psihoterapia cancerului, o abordare integrativă. Studiu de caz

Autori: Lector univ dr. Aurelia MORARU şi Psiho-Oncolog Adina MORARU

Cancerul (termen medical: neoplasm malign) reprezintă  o clasă de tulburări în care o grupare de celule afişează o creştere necontrolată (diviziune între limitele normale),  invazie (intruziune şi distrugere a ţesuturilor adiacente) şi uneori metastaza (răspândirea spre alte zone ale corpului prin limfă sau sânge). Aceste trei proprietăţi maligne ale cancerelor le diferenţiază de tumorile benigne, care sunt limitate: nu invadează şi nu afişeaza metastaze. Majoritatea cancerelor formeaza o tumoare, însa unele nu – precum leucemia. Cancerul poate afecta oamenii la orice vârsta, chiar în stadiul fetal, însă riscul pentru majoritatea diversităţilor creşte proporţional cu vârsta. Cancerul provoacă aproximativ 13% din decesurile umane. Conform Societăţii Americane de Cancer, 7.6 milioane de oameni de pe glob au fost înregistraţi decedaţi în urma cancerului în anul 2007. Cancerul afectează toate animalele. Aproape toate tipurile de cancer se datorează anormalităţilor materialului genetic al celulelor transformate. Aceste anormalităţi pot fi datorate efectelor carcinogenelor, precum fumul de tutun, radiaţii, chimicale sau agenţi infecţiosi. Alte anormalităţi genetice care raspândesc cancerul pot fi dobândite aleatoriu prin erori în replicarea ADN-ului sau sunt moştenite genetic, astfel prezente în toate celulele din naştere. Predispoziţia la cancer este afectată de regula de interacţiuni complexe între carcinogene şi genomul corpului-gazdă. Noi aspecte ale laturii genetice a patogenezei cancerului, cum este metilarea ADN şi microARN sunt recunoscute ca fiind din ce în ce mai importante pentru comunitatea ştiinţifică.

Anamneza. Anita are 21 ani, este studentă şi a fost diagnosticată cu chist ovarian în urma cu şase luni. Şi-a vazut „liniştită” de viaţă, fără să ia măsuri imediate şi a început să aibă dureri care se intensificau rapid solicitând din nou vizita medicală. A fost operată de chist ovarian şi totodată i s-a recoltat material pentru examinarea histopatologică în vederea stabilirii diagnosticului. Ca urmare a bolii, în viaţa pacientei s-au produs schimbări de-a dreptul dramatice atât în plan psihologic cât şi în plan social. Astfel, pacienta avea stări anxioase şi depresive, a întrerupt facultatea, stări conflictuale cu părinţii. Dupa ce a aflat de boala sa, Anita a interacţionat mai rar cu prietenul său deoarece se temea de respingere ştiind că relaţia va suferi modificări ca urmare a bolii.

Ea face parte dintr-o familie dezorganizată, locuieşte cu mama, tata s-a recăsătorit şi are un copil şi din cea de-a doua căsătorie. Veniturile financiare ale părinţilor sunt mici, mama se plânge încontinuu de bani, dar nu întreprinde nimic în vederea schimbării job-ului pretextând ca actualul job îi aduce siguranţă.

Prima operaţie, din nefericire, nu a rezolvat problemele legate de boală. Analizele ce au venit după un anumit interval de timp au pus în evidenţă cancerul ovarian. Anita are de ales în a se opera în oraşul natal sau la Cluj unde a trimis probele pentru analiză. Părinţii nu ajuns la un consens din acest punct de vedere, distanţa este prea mare şi pacienta nu va putea avea suport din partea familiei. Alege să plece la Cluj împreună cu tata pentru a discuta cu medicii şi a lua o decizie. Între timp, descoperă o rudă în Bucureşti, chiar cadru medical, care se hotărăşte să o ajute.

Pacienta a decis sa vină la psiholog pentru a solicita suport, mama ei nu este de acord, ea nu înţelege ce ar avea de câştigat prin psihoterapie. După o vreme, a participat la psihoterapie şi mama pacientei.

Obiectivele 

  1. Verbalizarea suferinţelor, descărcarea durerii, a sentimentelor negative, găsirea unor răspunsuri la întrebări ce o frământă
  2. Diminuarea sentimentului de tristeţe, mâhnire, anxietate, depresie, furie şi o mai bună gestionare a trăirilor
  3. Liniştirea
  4. Creşterea încrederii în ea, în puterea de (auto)vindecare
  5. Marirea imunităţii
  6. Acceptarea modificărilor fizice pe parcursul tratamentului cu chimioterapie
  7. A învăţa să aibă o activitate pentru a nu se simţi povară pentru familie
  8. Reorientare vocaţională
  9. Optimizarea personalităţii în vederea menţinerii  echilibrului emoţional şi al sociabilităţii în condiţiile vitrege date de viaţă.

De ce şi psihoterapie?

Anita este o tânără inteligentă, educată şi bine documentată despre cancer, are o cultură generală bună, iar convingerile ei despre însănătoşire sunt legate de combinarea terapiei medicamentoase cu psihoterapia.

Metodologie

  1. Exprimarea în cuvinte a durerilor din trecut şi prezent, cuvintele au puterea de a vindeca
  2. Refuzul de a accepta ideea de moarte prin găsirea strategiilor de luptă cu boala şi învingerea acesteia
  3. Recadrarea bolii
  4. Găsirea unui gest simbolic de scurtcircuitare a gândirii negative
  5. Psihoterapia prin relaxare, hipnoză clinică ericksoniană şi imagerie mentală
  6. Realizarea unui ritual simbolic cu rol benefic de deprogramare negativă şi încheiere a suferinţei
  7. Tehnici NLP de aliniere neurologică
  8. Explorarea viselor prin metoda Jung Senoi
  9. Terapia prin artă: scris, desen, modelaj.

Efectele psihoterapiei

Pacienta  şi-a diminuat sentimentele de tristeţe, mâhnire, anxietate, depresie, furie şi a reuşit să-şi gestioneze treptat trăirile. Verbalizand suferinţele şi-a restructurat personalitaea găsind liniştea de care avea nevoie pentru a putea învinge boala. Descărcand durerea  şi sentimentele negative a făcut loc exprimării tăcerior, lucrurilor nespuse, care o devitalizaseră. Pacienta a găsit răspunsuri la întrebări ce o frământau. A avut loc creşterea încrederii în ea, în puterea de (auto)vindecare. Psihoterapia prin hipnoză ericksoniană a contribuit la creşterea autosugestiei de marire a imunităţii organismului. Pacienta a acceptat ( greu) căderea părului şi a sprâcenelor şi alte modificări date de medicaţie. A purtat o vreme perucă, şi-a creionat sprâncenele şi  continuat să socializeze.

A învăţat să facă faţă vieţii practicând învăţatul, pe parcursul tratamentului a dat examen la o altă facultate în Bucureşti şi a reuşit cu bursă. Nu a plecat la studii în Bucureşti, cu toate că îşi dorea autonomia deoarece s-a pus din nou problema banilor, iar mama nu dorea să rămână singură. A efectuat diverse activităţi pentru a nu se simţi povară pentru familie şi totodată şi-a pus în valoare potenţialul intelectual, creativ. Reorientarea vocaţională a fost dorinţa pacientei deoarece avea aptitudini diverse şi nu era sigură dacă alesese bine prima facultate unde avea şi bursă. Pe parcursul psihoterapiei şi-a dat seama că îi place ceea ce învaţă la facultate, că doreşte să practice în viitor profesia pentru care se pregăteşte şi a ales să rămâna la prima facultate şi să continue studiile în oraşul natal, Constanţa. Pacienta a reuşit să-şi optimizeze personalitatea, a socializat chiar şi în condiţiile vitrege date de viaţă, şi-a dat examenele la care avea restanţe din cauza bolii obţinând rezultate foarte bune. În vacanţa de vară a lucrat, în momentul de faţă se pregăteşte pentru licenţă, iar mama şi-a găsit un job în străinătate.

Concluzii:

Uneori, oamenii cară cu ei nu doar propriile bagaje, ci şi bagajele altcuiva, chiar a mai multor persoane. Atunci când îşi vor da seama, vor renunţa la ele lăsându-le undeva într-o gară…eliberându-se de sub povara lor. Pentru creier, timpul normal este viitorul. Munca psihoterapeutului în principal, este aceea de a însoţi pacientul în această etapă tranzitorie care este suferinţa, ajutându-l în demersul regăsirii de sine, învăţându-l şi pregătindu-l pentru momentul care urmează. Oamenii îşi transformă visurile în ocupaţii şi proiecte de viitor activând şi deblocând resursele din ei. Deconectarea de boală, certitudinea vindecării, programarea pozitivă pentru activitate şi viaţă reprezintă resurse proprii pacientului pentru vindecarea sa. Psihoterapia poate contribui la învingerea cancerului deoarece diagnosticul şi tratamentul cancerului reprezintă momente stresante, pacienţii manifestând anxietate şi depresie. Aceasta agravează  starea de sănătate a pacienţilor, de aceea, se impune necesitatea unor interventii psihologice. Activitatea  de psihoterapie  a accelerat procesul de vindecare al pacientei deoarece a început devreme. Cancerul are în manifestarea sa o dimensiune dramatică, rolul psihoterapiei este foarte important şi prin urmare, trebuie luat în seamă. Psihoterapia trebuie apreciată ca fiind complementară terapiei medicamentoase şi nu o concurentă a acesteia.