Articole

Familie

Relaţia părinţi – copii la vârsta adolescenţei

/0 Comentarii/în /de

Autor: Psiholog Adina MORARU

 

Este foarte bine ştiut faptul ca relaţia părinte-copil poate fi considerată cea mai importanta dintre relaţiile care se pot forma, în general, între oameni. Pe lânga faptul că este o legătură definitivă şi indestructibilă, ea ar trebui sa fie şi cea mai strânsă şi puternică legatură posibilă între oameni. Nimic pe lumea aceasta nu se compară cu o relaţie reuşită şi plină de înţelegere, respect şi iubire, aşa cum este relaţia dintre părinţi şi copiii lor.
Dar pentru ca această relaţie să fie reuşită, este nevoie de mult efort şi răbdare depuse de copii, dar şi de părinţii lor. Este foarte important ca fiecare dintre ei să conştientizeze şi, de asemenea, să înţeleagă poziţia în care se află – care sunt condiţiile ce trebuie îndeplinite şi limitele ce nu trebuie depăşite.
Ca adolescent este foarte important să te menţii pe o linie dreaptă, adică să ai grijă să menţii controlul comportamentului sub imperiul atâtor tentaţii sau să ştii să spui NU influenţelor negative ale anturajului, să nu faci greşeli ce depăşesc anumite limite şi care ţi–ar putea provoca mari probleme ce conduc atat la alterarea relațiilor cu cei din jur, cât și la clătinarea stimei de sine pe termen lung. Aici intervine părintele, care trebuie sa fie suportul constant al adolescentului şi care va veghea menţinerea, modelarea comportamentului copilului său. Nu este vorba de un control continuu, sufocant şi stresant, ci mai degrabă de o supraveghere din umbră, de o anumită grijă, multă răbdare şi muncă de convingere asupra a ceea ar fi bine sa facă sau cum să se comporte un copil. Adolescentul are nevoie de încredere în el însuşi, de încrederea părintilor în resursele sale şi, mai ales, de afecţiunea şi dragostea lor.
Este vorba despre o educaţie puternică şi bine înrădăcinată, ce trebuie oferită unui copil începând de la mica copilărie, pubertate şi continuată în adolescenţă – vârsta frământărilor, a entuziasmului, a cristalizării relaţiilor de prietenie şi iubire.
Părintele are foarte multe griji, responsabilităţi, diverse probleme şi de aceea este bine ca într-o familie fiecare membru să facă efortul de a păstra un anumit echilibru, linişte şi să arate înţelegere şi respect faţă de ceilalţi membri ai familiei sale, mai ales faţă de părinţi. Părinţii sunt cei care îi conduc pe copii pe drumul vietii, îi îndrumă întotdeuna spre a face cele mai bune alegeri în viaţă pentru ei, nu doar le creionează traseul, le şi sunt alături, la bine şi la greu.
Nu este deloc uşor să fii părintele unui adolescent deoarece adolescenţa este, prin definiţie, perioada de viaţă în care învăţăm să devenim autonomi. Adolescentul începe să se detaşeze treptat de mediul familial spre grupul de prieteni, însa în acelaşi timp, el caută acel mediu familial, acele repere, care-i vor permite să devină adult, modelându-şi conduita în functie de modelele parentale; este copil şi adult în acelaşi timp…şi trăieşte aceasta contradicţie, nu e deloc uşor…
Adolescentul învaţă zilnic în anumite feluri de la diferite persoane. El învaţă adesea, fiind atent la ceea ce fac părinţii şi, mai puţin din ceea ce spun aceştia şi tocmai de aceea, este important ca şi părinţii adolescentului să facă ceea ce ei predică.
Realaţionarea părinte – adolescent are loc doar prin stabilirea comunicării dintre aceştia şi prin interacţiunile specifice fiecărei familii.
Comunicarea dintre părinţi şi adolescent este o condiţie foarte importantă a relaţionarii şi a formării personalităţii. O bună comunicare nu înseamnă ca adolescentul să-l asculte pe părinte fără a scoate un cuvant, sau să se conformeze de fiecare dată doar ţinând cont de ierarhia rolurilor, ci a experimenta exprimarea liberă pentru a se face înteles, a se descărca atunci când este trist, a învăţa din greşeli, a împărtăşi emoţii…A fi lăsat să comunici jignitor, agresiv la adresa părinţilor sau semenilor, iaraşi nu este bine, aceasta nu este o bună comunicare, nici autonomie sau libertate, ci o conduită verbală negativă, ce mai devreme sau mai târziu, va fi sanctionată de societate; în asemenea situaţii, rolul educativ al familiei va trebui să-şi spună cuvântul,într-o mare masură, ea este cea care ghidează adolescentul.
Părintele care stie să-i lase copilului o marjă de libertate, dar careîi inculcă şi anumite norme şi valori şi-i fixează anumite repere în ceea ce priveşte comportamentul, îşi va atrage respectul copilului său adolescent. Adolescentul caută într-un fel anume, aprobarea părintelui său pentru conduita sa, el nu are aşteptări de la părinţii săi de genul că ar putea să facă chiar tot ce-i trece prin cap şi aceştia să-l aprobe. Cu alte cuvinte…adolescentul a inceput deja să “crească” şi să cunoască anumite limite peste care nu doreşte să treacă, conştiinţa s-a cristalizat, personalitatea în linii mari este formată, deşi ea continuă a se îmbogăţi pe tot parcursul vieţii.
Adolescentul aşteapta de la părinţii săi să fie mai puţin posesivi şi sa-l trateze cu respect, ca pe un tânăr din ce in ce mai responsabil.

Time

Despre adolescenţă şi ale ei relaţii şi despărţiri zbuciumate…

/0 Comentarii/în /de

Autor: Psiholog Clinician Psihoterapeut Adina MORARU

Dragostea adolescenţei, a tinereţii, este într-adevăr una intensă, ne învaţă ce este iubirea sau cel puţin asta credem în perioadele respective.

Însă, ce te faci când vine momentul dureroasei despărţiri?

Cum reuşeşti să treci peste sentimentul de eşec, de depresie, de stimă de sine scăzută?

Cea mai simplă şi eficientă cale este să îţi accepţi sentimentele complexe şi diverse pe care le trăieşti şi să le dai o valoare pozitivă. Aşa cum accepţi iubirea, fericirea şi succesul atunci când apar, la fel ar trebui să faci şi cu nefericirea sau tristeţea. Trăieşte-le fără a le reprima deoarece orice reprimare înseamnă un chin constant pentru mintea şi corpul tău.

Nu te mai ascunde, comunicarea este cheia !

E foarte posibil să te ascunzi în spatele unei măşti de fericire atunci când eşti în preajma persoanelor dragi (părinţi, prieteni), însă faptul că îţi ascunzi depresia şi nu vrei ca familia ta să afle nu te va ajuta sub nici o formă. Renunţă la masca pe care ţi-ai pus-o şi îmbrăţişează tristeţea şi vulnerabilitatea pe care le manifeşti faţă de fosta ta relaţie şi discută cu cei dragi. Învaţă să laşi să curgă sentimentele şi priveşte-le din afară ca şi cum ai fi observator.

A fost bine, a fost şi rău, a fost o experienţă la urma urmei, şi tot ce poti schimba şi controla este momentul prezent, când îţi doreşti să faci ceva mai bun şi mai frumos cu viaţa ta.
Aminteşte-ţi motivele pentru care v-aţi despărţit deoarece ele îţi vor spune despre tine ce anume îţi vei dori de la o viitoare relaţie.

Iartă-te pentru ce ai fost şi iubeşte-te pentru ceea ce eşti şi vei fi !

Întreabă-te ce lecţie oare ar trebui să înveţi, astfel încât în viitor să te comporţi diferit pentru a obţine altceva decât ai obţinut acum?
În lunga perioadă de după despărţire ai purtat cu tine amintirile trecutului, poate te-ai autopedepsit în mod inconştient destul, de unde poţi trage concluzia că e nevoie să faci lucrurile altfel începând de acum.
Se spune că oamenii au nevoie de măcar jumătate din durata unei relaţii pentru a-şi reveni după o despărţire. Având în vedere timpul trecut deja, nefăcând din acest aspect o problemă, hai să ne concentrăm pe soluţii, iar prima la îndemână ar putea fi o dată limită pe care o stabileşti acum pentru a încheia cu adevărat această suferinţă şi, orice ar fi, respecţi această dată.

O altă soluţie ar fi să începi să te iubeşti exact pentru ceea ce eşti iar ceea ce nu-ţi place la tine să începi să schimbi. Momentul este foarte bun pentru tine, iar de aici încolo te vei transforma încet şi sigur, devenind cea mai bună variantă a ta, o persoană echilibrată şi independentă de iubirea altora.

Ai grijă de corpul tău, de mintea ta şi de sufletul tău !

Transformă-le în ceea ce iubeşti şi descoperă-ţi aptitudinile şi pasiunile, trăieste prin şi cu ele. Pentru a trăi e nevoie de forţă şi curaj, acum e momentul tău să te reconectezi la ele!

Cinci sfaturi pentru o noua persoana: TU !

Fă o listă cu toate sentimentele negative pe care ţi le-a lăsat relaţia cu această persoană, anxietăţile şi suferinţele tale provocate de despărţire, apoi delimitează ego-ul tău rănit de gândurile pozitive legate de viitor, de aşteptările şi speranţele tale; acestea sunt emoţii şi sentimente pe care trebuie să le laşi acolo unde le e locul, adică în trecut, unde este deja şi fostul tău iubit.

Găseşte-ţi identitatea şi autonomia care se estompează uşor-uşor atunci când ai o relaţie de lungă durată. Petrece timp cu tine, implică-te în activităţi atât culturale cât şi distractive pentru a te regăsi, cunoaşte-te mai bine, pentru a te relaxa şi pentru a socializa. Este o situaţie ideală pentru a învăţa uşor şi sigur cine eşti şi ce vrei de la tine, de la oameni şi de la viaţă.

Ieşi în lume! Activitatea în viaţa oricărui om este extrem de importantă: sportul, cititul, învăţatul, plimbările în aer liber şi socializarea. Mergi cât mai mult în societate, evită să afli ce face fostul tău prieten, evită gândurile şi interpretările negative, evită să-ţi imaginezi diverse situaţii negative legate de el sau viitor şi aminteşte-ţi că în orice rău este şi un bine, chiar dacă acum nu realizezi acest lucru. Sănatatea ta şi dragostea de viaţă sunt mai presus de orice altceva.

Cu siguranţă nu există un ghid anume pentru a trece cu uşurinţă peste o despărţire sau a uita pe cineva drag, cum ar fi poate chiar o mare iubire, însă consider că cel mai important lucru pe care urmează să îl conştientizezi este faptul că schimbarea începe chiar cu tine, aşa că fă primul pas într-o nouă viaţă, schimbă-ţi modul de a gândi, de a te comporta. Aminteşte-ţi mereu că “paşii mici aduc schimbările mari”!

Ca o ultimă sugestie, dacă un reuşeşti să treci peste blocajul sentimental al unei despărţiri, ia în considerare psihoterapia, care este o soluţie foarte bună pentru a descoperi exact ceea ce te-a ţinut legată de această relaţie şi cum poţi depăşi problema mult mai uşor activând, cu ajutorul psihologului, resursele blocate şi pe cele latente.
Pe măsură ce începi să priveşti acolo unde nu vedeai nimic pentru tine şi începi să te simţi iar aşa cum îţi era dor, poate chiar mai bine ca înainte, vei zâmbi de fericire pentru puterea căpătată şi lupta cu tine însuţi câştigată. Vei zâmbi cu adevărat când vei realiza că de fapt ţi-ai construit recuperarea de unde te pierdusei iar oamenii şi viaţa îţi vor zâmbi la loc în moduri de multe ori surprinzător de neaşteptate şi binevenite. Aşa cum bine spunea Lucille Ball: “Întâi iubeşte-te pe tine!”.

Ca o concluzie…

Îţi voi spune acum ceva ce poate deja ştii şi nu vreau să te reţin de la nefericirea ta, însă doar de tine depinde cum reacţionezi la tot ceea ce ţi s-a intamplat şi ce faci mai departe: integrezi tot ceea ce vine în viaţa ta şi alegi totuşi să fii o persoană cât mai liniştită şi împăcată, eventual fericită, sau tragi jaluzelele şi ridici un imperiu de victimizare, retragere şi renunţare la a mai trăi pentru tine?

Alege acele acţiuni ale tale care să te vindece, evită să faci echipă cu tot ceea ce consideri că oricum te răneşte câteodată în viaţă. Fii curioasă în legătură cu viaţa ta, cu limitele tale, munceşte mult şi vezi cât de multe satisfacţii poţi obţine, iubeşte mult oamenii, implică-te în vieţile lor cu un plus de valoare şi observă cum te face asta să te simţi, scoate ustensilele de bucătărie şi ingredientele şi vezi cât de bine poţi găti, ieşi la jogging şi notează treptat cât de mult poţi alerga, citeşte zilnic ceva ce-ţi place şi notează fiecare propoziţie care a vibrat cu ceva din tine, scrie-ţi citatele şi gândurile preferate undeva unde să le vezi zilnic, sună persoanele dragi şi spune-le ceva frumos ce ai gândit mereu dar, din motive care acum nu mai contează, n-ai ştiut să le spui sau să le arăţi.

Îţi garantez că noua persoana TU, care de fapt era vechiul (dar închis în tine precum un spărgător de bănci), şi surprizele plăcute vor începe să apară, atunci când deja dizolvasei pereţii aşteptărilor şi fricilor imaginate din universul tău construit din paie pe alocuri.

Adună-ţi bucăţile din suflet de oriunde le-ai lăsat, din orice situaţie în care ai spus “ceva din sufletul meu s-a rupt”, “mi-am lăsat sufletul acolo…”, “mă simt incomplet/ă fără ea/el”. Tu nu eşti doar un corp, eşti un suflet într-un corp şi de-a lungul vieţii ai decis să mai împarţi din el pentru că, de ce nu, poate aşa te simţeai mai bine sau îţi cumpărai cumva fericirea idealizată şi mult visată.

Scutură-te, ridică-te, adu-ţi aminte de când erai copil şi până acum, aminteşte-ţi momentele de cumpănă când ai simţit că “se rupe ceva de tine”, scrie-ţi sentimentele pe o foaie de hârtie şi apoi cere înapoi ce era oricum al tău, verbalizează, dacă e nevoie sună anumite persoane şi încheie ce ai de încheiat, îmbracă-te frumos şi ieşi în lume.

În caz că te-ai gândit să reîncepi să mergi la teatru, te anunţ că biletele se cumpără din timp pentru că, ghici ce, oameni cu suferinţe asemănătoare cu ale tale, mai mult sau mai puţin, au decis deja că timpul lor liber este mult prea preţios ca să-l dedice trădătoarei Depresia 🙂

Sursa: CSID

Relatii Parinti Adoslescenti

Relatia dintre parinti si adolescenti

/0 Comentarii/în /de

Autor: Psiholog clinician-Psihoterapeut Adina MORARU

Ca adolescent, este foarte important sa te mentii pe o linie dreapta, adica sa ai grija sa mentii controlul comportamentului sub imperiul diverselor tentatii, sau sa stii sa spui NU influentelor negative ale anturajului.

Aici intervine parintele, care trebuie sa fie suportul constant al adolescentului si care va veghea mentinerea, modelarea comportamentului copilului sau. Nu este vorba de un control continuu, sufocant si stresant, ci mai degraba de o supraveghere din umbra, de o anumita grija, multa rabdare si munca de convingere asupra a ceea ar fi bine sa faca sau cum sa se comporte un copil.

Adolescentii au nevoie de sprijinul neconditionat al parintilor

Adolescentul are nevoie de incredere in el insusi, de increderea parintilor in resursele sale si, mai ales, de afectiunea si dragostea lor. Este vorba despre o educatie puternica si bine inradacinata, ce trebuie oferita unui copil incepand din copilarie, pubertate si continuata in adolescenta, varsta framantarilor, a entuziasmului, a cristalizarii relatiilor de prietenie si iubire. Adolescentul traverseaza astazi pretutindeni o lume tulburata de non-valori, provocari, incertitudini. Ca sa stii unde este dreapta, mai intai trebuie sa stii unde este stanga, ca sa stii ce sunt non-valorile, mai intai trebuie sa-ti definesti valorile. Dar despre valori vom vorbi intr-un articol viitor.

Problemele predominante ale adolescentilor: prietenia si dragostea

Problemele preponderente ale adolescentilor sunt prietenia si dragostea, situatia la invatatura si orientarea vocationala, problemele de comportament, conflictele cu parintii date de dorinta adolescentilor de a-si afirma personalitatea si a deveni independenti, fumatul, cheltuirea in exces a banilor pe telefon si cluburi.

Exista si situatii mult mai complexe, asa cum ar fi depresia, anxietatea, insomnia, fobiile, tulburarile de comportament, cand adolescentii apeleaza la psiholog dupa ce au urmat un tratament medicamentos si nu au reusit sa-si reechilibreze personalitatea. Cazuistica tulburarilor este foarte complexa si specifica de la caz la caz, se stie ca fiecare personalitate este unica si, prin urmare, la fel si cauzele si modul de manifestare ale acesteia.

Comunicarea deficitara si controlul excesiv, principalele greseli ale parintilor

Comunicarea dintre parinti si adolescent este o conditie foarte importanta a relationarii si a formarii personalitatii. O buna comunicare nu inseamna ca adolescentul sa-l asculte pe parinte fara a scoate un cuvant, sau sa se conformeze de fiecare data doar tinand cont de ierarhia rolurilor, ci a experimenta exprimarea libera pentru a se face inteles, a se descarca atunci cand este trist, a invata din greseli, a impartasi emotii. A fi lasat sa comunici jignitor, agresiv la adresa parintilor sau semenilor, iarasi nu este bine. Aceasta nu este o buna comunicare, nici autonomie sau libertate, ci o conduita verbala negativa care, mai devreme sau mai tarziu, va fi sanctionata de societate. In asemenea situatii, rolul educativ al familiei va trebui sa-si spuna cuvantul, intr-o mare masura, ea este cea care ghideaza adolescentul.

Printre cele mai frecvente greseli facute de catre parinti, putem enumera:

Comunicarea disfunctionala (lipsa calitatii acesteia, autoritara, agresiva, violenta);
Controlul excesiv;
Criza de timp a familiei, in special a parintilor care petrec foarte mult timp la serviciu face ca acestia sa nu comunice cu proprii copii;
Necunoasterea si neintelegerea sufletului si ale nevoilor adolescentilor;
Oferirea de bani si bunuri in absenta petrecerii timpului cu adolescentii, ca o compensare pentru acest deficit;
Mentalitatile invechite sau inflexibile;
Prejudecatile sau modelul personal pe care adolescentii il observa si il reproduc.
Prietenia si increderea parintilor

Parintele trebuie sa se autoeduce, deoarece nu exista o scoala de a deveni un parinte bun si invata pe masura ce-si joaca rolul parental ca el poate fi cel mai bun prieten ascultand copilul cu intelegere, comunicand cu el. Iar atunci cand copilul greseste, este de dorit ca in loc sa-l critice excesiv, sa-l ajute pentru a gasi solutii la probleme. Se stie ca pentru orice problema exista o solutie. Criticile excesive aduse adolescentului il pot determina sa se ascunda pe viitor, sa nu mai fie sincer cu familia si sa nu-si mai dezvaluie sufletul in situatii dificile. Sa fii prieten cu copilul tau nu inseamna sa te lasi condus de el.

Responsabilitatea si spiritul de initiativa

In cadrul familiei, insusirea responsabilitatilor individuale sunt incurajate de catre parinti prin trasarea sarcinilor si asumarea lor de catre adolescenti. Parintii vor incuraja initiativele copiilor atunci cand acestea merita a fi puse in practica.

Adolescentul invata zilnic in anumite feluri de la diferite persoane. El invata adesea, fiind atent la ceea ce fac parintii si mai putin din ceea ce spun acestia. Tocmai de aceea, este important ca si parintii adolescentului sa faca ceea ce ei predica.

Care este rolul anturajului in viata adolescentului?

Anturajul are un rol foarte important in formarea personalitatii adolescentilor, deoarece ei tind sa invete si sa-i imite pe cei de aceeasi varsta, luandu-i ca model. Atunci cand familia este absenta din viata adolescentului, anturajul este cel care asculta, intelege si securizeaza, joaca rolul de „familie”. Anturajul poate sa influenteze adolescentul atat pozitiv, cat si negativ. Aceasta depinde de principiile si valorile adolescentilor. In cazul in care acestea au fost bine internalizate, adolescentul poate sa discearna si sa ia propriile decizii.

Ce ne recomanda specialistul?

Pentru parinti, sfatul este acela de a fi aproape de copii, sa invete sa-i inteleaga si sa comunice eficient, sa le fie suport afectiv si instrumental in aceasta tumultoasa etapa din viata cand in contextul social actual sunt promovate preponderent non-valorile.

sursa: https://www.farmaciata.ro/dosar-medical/item/22110-relatia-dintre-parinti-si-adolescenti