Familie

Relaţia părinţi – copii la vârsta adolescenţei

/0 Comentarii/în /de

Autor: Psiholog Adina MORARU

 

Este foarte bine ştiut faptul ca relaţia părinte-copil poate fi considerată cea mai importanta dintre relaţiile care se pot forma, în general, între oameni. Pe lânga faptul că este o legătură definitivă şi indestructibilă, ea ar trebui sa fie şi cea mai strânsă şi puternică legatură posibilă între oameni. Nimic pe lumea aceasta nu se compară cu o relaţie reuşită şi plină de înţelegere, respect şi iubire, aşa cum este relaţia dintre părinţi şi copiii lor.
Dar pentru ca această relaţie să fie reuşită, este nevoie de mult efort şi răbdare depuse de copii, dar şi de părinţii lor. Este foarte important ca fiecare dintre ei să conştientizeze şi, de asemenea, să înţeleagă poziţia în care se află – care sunt condiţiile ce trebuie îndeplinite şi limitele ce nu trebuie depăşite.
Ca adolescent este foarte important să te menţii pe o linie dreaptă, adică să ai grijă să menţii controlul comportamentului sub imperiul atâtor tentaţii sau să ştii să spui NU influenţelor negative ale anturajului, să nu faci greşeli ce depăşesc anumite limite şi care ţi–ar putea provoca mari probleme ce conduc atat la alterarea relațiilor cu cei din jur, cât și la clătinarea stimei de sine pe termen lung. Aici intervine părintele, care trebuie sa fie suportul constant al adolescentului şi care va veghea menţinerea, modelarea comportamentului copilului său. Nu este vorba de un control continuu, sufocant şi stresant, ci mai degrabă de o supraveghere din umbră, de o anumită grijă, multă răbdare şi muncă de convingere asupra a ceea ar fi bine sa facă sau cum să se comporte un copil. Adolescentul are nevoie de încredere în el însuşi, de încrederea părintilor în resursele sale şi, mai ales, de afecţiunea şi dragostea lor.
Este vorba despre o educaţie puternică şi bine înrădăcinată, ce trebuie oferită unui copil începând de la mica copilărie, pubertate şi continuată în adolescenţă – vârsta frământărilor, a entuziasmului, a cristalizării relaţiilor de prietenie şi iubire.
Părintele are foarte multe griji, responsabilităţi, diverse probleme şi de aceea este bine ca într-o familie fiecare membru să facă efortul de a păstra un anumit echilibru, linişte şi să arate înţelegere şi respect faţă de ceilalţi membri ai familiei sale, mai ales faţă de părinţi. Părinţii sunt cei care îi conduc pe copii pe drumul vietii, îi îndrumă întotdeuna spre a face cele mai bune alegeri în viaţă pentru ei, nu doar le creionează traseul, le şi sunt alături, la bine şi la greu.
Nu este deloc uşor să fii părintele unui adolescent deoarece adolescenţa este, prin definiţie, perioada de viaţă în care învăţăm să devenim autonomi. Adolescentul începe să se detaşeze treptat de mediul familial spre grupul de prieteni, însa în acelaşi timp, el caută acel mediu familial, acele repere, care-i vor permite să devină adult, modelându-şi conduita în functie de modelele parentale; este copil şi adult în acelaşi timp…şi trăieşte aceasta contradicţie, nu e deloc uşor…
Adolescentul învaţă zilnic în anumite feluri de la diferite persoane. El învaţă adesea, fiind atent la ceea ce fac părinţii şi, mai puţin din ceea ce spun aceştia şi tocmai de aceea, este important ca şi părinţii adolescentului să facă ceea ce ei predică.
Realaţionarea părinte – adolescent are loc doar prin stabilirea comunicării dintre aceştia şi prin interacţiunile specifice fiecărei familii.
Comunicarea dintre părinţi şi adolescent este o condiţie foarte importantă a relaţionarii şi a formării personalităţii. O bună comunicare nu înseamnă ca adolescentul să-l asculte pe părinte fără a scoate un cuvant, sau să se conformeze de fiecare dată doar ţinând cont de ierarhia rolurilor, ci a experimenta exprimarea liberă pentru a se face înteles, a se descărca atunci când este trist, a învăţa din greşeli, a împărtăşi emoţii…A fi lăsat să comunici jignitor, agresiv la adresa părinţilor sau semenilor, iaraşi nu este bine, aceasta nu este o bună comunicare, nici autonomie sau libertate, ci o conduită verbală negativă, ce mai devreme sau mai târziu, va fi sanctionată de societate; în asemenea situaţii, rolul educativ al familiei va trebui să-şi spună cuvântul,într-o mare masură, ea este cea care ghidează adolescentul.
Părintele care stie să-i lase copilului o marjă de libertate, dar careîi inculcă şi anumite norme şi valori şi-i fixează anumite repere în ceea ce priveşte comportamentul, îşi va atrage respectul copilului său adolescent. Adolescentul caută într-un fel anume, aprobarea părintelui său pentru conduita sa, el nu are aşteptări de la părinţii săi de genul că ar putea să facă chiar tot ce-i trece prin cap şi aceştia să-l aprobe. Cu alte cuvinte…adolescentul a inceput deja să “crească” şi să cunoască anumite limite peste care nu doreşte să treacă, conştiinţa s-a cristalizat, personalitatea în linii mari este formată, deşi ea continuă a se îmbogăţi pe tot parcursul vieţii.
Adolescentul aşteapta de la părinţii săi să fie mai puţin posesivi şi sa-l trateze cu respect, ca pe un tânăr din ce in ce mai responsabil.

Ovidiu Bojor

Dr. Ovidiu Bojor „Cel mai bun medicament este Iubirea. Eu nu concep notiunea de batranete. Sunt vesnic tanar!”

/0 Comentarii/în , /de

Dr. Ovidiu Bojor – „Cel mai bun medicament este iubirea”

Rar am cunoscut o persoana ca prof. dr. Ovidiu Bojor! Octogenar – varsta la care multi semeni nu mai concureaza cu timpul, de o simplitate cuceritoare si un bun-simt mostenite din Maramuresul bunicilor sai, omul acesta aduce cu sine experienta anilor petrecuti la poalele Himalayei.

Expert al Natiunilor Unite pentru programele de dezvoltare industriala, doctorul-farmacist a participat la numeroase misiuni in Asia (India, Tibet, Nepal), de unde s-a intors cu o descoperire ce-ar fi putut sa-i aduca Premiul Nobel. Despre ce este vorba? In cursul expeditiilor, el a observat ca in zonele de munte oamenii nu sufera de diabet. Urmarindu-le alimentatia curenta, a remarcat consumul de castravete asiatic, un soi amar, dupa care simteau imediat nevoia de zahar. Astfel, Ovidiu Bojor a descoperit insulina vegetala, extrasa din castravetele amar! Recuperare meritorie pentru memoria inaintasului sau, inventatorul insulinei sintetice, Nicolae Paulescu, cel care a pierdut Premiul Nobel dintr-o eroare birocratica… Insulina vegetala, sub forma medicamentului denumit INSUVEG, a devenit un panaceu pentru milioane de bolnavi carora Ovidiu Bojor le scrie, astazi, despre cum sa manance pentru a trai pana la adanci batraneti.

In ultima sa carte, intitulata “Pledoarie pentru viata lunga”, citim despre cele sapte elemente care prelungesc existenta. Primul este alimentatia. Profesorul Ovidiu Bojor a descoperit insulina vegetala studiind alimentatia traditionala nepaleza NEPALUL. De vorba, in primitorul apartament bucurestean al profesorului. Subiectul: alimentatia locuitorilor din zonele inalte, spre 4.500 m, unde sunt asezate ultimele sate. “Taranul de munte nepalez este la fel ca taranul roman – ne spune Ovidiu Bojor. Mi-am dat seama: aceeasi mentalitate, onestitate; pana si imbracamintea lui e la fel (cioareci si camasa peste cioareci). Il deosebeste, poate, efortul mare de a-si castiga existenta in conditii extreme. Are pamant arabil putin, dar foloseste inteligent irigatia gravitationala inca din secolul al XII-lea. Are pamant sarac, dar il ingrasa cu compost. Serpasii, originari din Tibet, „oamenii inaltimilor”, cunoscuti ca avand o cinste nativa, mananca un fel de mamaliga dacica (dhindo) din hrisca si mei, cu valoare nutritiva mare. Cu o farfurie de hrisca pisata si inmuiata cu apa si ardei iute, acesti serpasi duceau chiar si cate 10 ore in spate greutati de 90 kg, in general bagaje ale expeditiilor himalayene.” Ce mai aflam? Mancarea nationala nepaleza este “Dahl Bhat”, consumata de regula dimineata si seara. Se compune din orez alb fiert (Bhat), supa de linte (Dahl), legume si curry (tarakari). Totul se serveste pe un platou din otel inoxidabil, compartimentat. Nepalezii mananca cu mana, mai precis, doar cu mana dreapta. Pun un pic de linte pe orez, adauga legumele, picura putina zeama si duc la gura fiecare portie, cu degetul aratator in chip de furculita sau… lingura(?)… Dahl Bhat e o mancare echilibrata (proteinele sunt asigurate de linte). Legumele difera de la o regiune la alta (cartofi, varza etc.). Supa de linte e, in general, din ce in ce mai concentrata cu cat urcam in altitudine. Mancarea aceasta a devenit asa de populara, incat nepalezii folosesc in loc de “Ce mai faci?”, o expresie care inseamna, literal: “Ai mancat Dahl Bhat?”… Orezul sta la baza alimentatiei in campie si in regiunile relativ joase, unde poate fi transportat la un pret rezonabil. La altitudine inalta, orezul e inlocuit cu alte cereale, in special cu porumb. Retetele tibetane sunt foarte populare in Nepal. Se pot manca peste tot un fel de ravioli la aburi umplute cu legume si, foarte rar, cu carne. Sunt servite cu sos chilli, dar exista si varianta prajita, considerata mai sofisticata si care poarta numele Kathay. In Nepal exista mai multe feluri de paine, si toate au forma rotunda. Pe langa painea de grau, se mananca destul de frecvent cea de porumb, usor indulcita, precum si cateva specialitati, care se prepara mai ales in mediul rural.

ECO

“Multe produse alimentare nepaleze sunt ecologice” – ne incredinteaza profesorul Ovidiu Bojor. Sa luam, de exemplu, branza. Cea mai buna este branza de nak, femela iakului (“o vaca mica sau o capra mare”), o branza foarte consistenta si de o calitate excelenta, cu gust asemanator celei de Rocquefort sau de Camembert; tot asa, iaurtul numit Curd ori Lassi – iaurtul diluat cu apa… 90% din alimentatia nepalezilor e lacto-ovo-vegetariana. Poate ca acesta este si secretul longevitatii lor – spune profesorul, invaluindu-ne cu un suras misterios, de mag la inceputul unei lungi si promitatoare calatorii… “Nu sunt religios, dar sunt credincios. Cred in varful piramidei: un singur Dumnezeu, tatal celor vazute si nevazute” “Am gasit in Tibet plante echivalente cu speciile noastre. Acolo, sparanghelul creste salbatic. Begonia se mananca” – Ovidiu Bojor

Ceai cu unt tibetan

Bautura nationala in Tibet, ceaiul cu unt are tendinta sa deruteze la prima degustare. Ca sa-l apreciezi, trebuie sa te gandesti ca e ca si cum ai bea o supa calda… Pentru a-l prepara, aveti nevoie de urmatoarele ingrediente: 7 cesti cu apa, o lingurita cu ceai, o ceasca cu lapte, o treime de ceasca cu unt, 1-3 lingurite cu sare. Se incalzeste apa intr-un vas. Se adauga untul si sarea, se lasa sa fiarba 2-3 minute. Se amesteca cu mixerul pana cand continutul devine spumos. Se varsa intr-o teiera (vas pentru servirea ceaiului) incalzita si se toarna fierbinte in cani. Cei care apreciaza savoarea acestui ceai sunt nepalezii, obisnuiti din copilarie cu amestecul de plante, apa si unt. Caracteristic traditiei ceaiului este pregatirea la foc de lemn, conform normelor budiste si ritualului in timpul slujbelor din manastirile inchinate lui Budha.

Castravete asiatic Dr. Ovidiu Bojor a observat ca locuitorii Nepalului consuma o leguma de forma unui castravete, care reduce considerabil riscul imbolnavirii de diabet. Rodul cercetarii sale stiintifice de 7 ani asupra ”castravetelui asiatic” este medicamentul antidiabetic INSUVEG. Descoperirea acestui remediu natural – posibil panaceu pentru un miliard de diabetici il recomanda pe profesorul Bojor la Premiul Nobel.

INTERVIU CU OVIDIU BOJOR:

“Imparat” al plantelor romanesti, pe care le iubeste si le studiaza de o viata, le-a deslusit taina ca nimeni altul, transformandu-le in izvoare de sanatate. Are 83 de ani, este farmacist si academician de renume si locuieste la ultimul etaj al unei case, adica, asa cum el insusi spune, “mai aproape de cer”. In salonasul cu lumina galbuie, printre plante si carti, am povestit pana tarziu despre lucrurile importante in viata

“Natura e Dumnezeu. Il poti gasi cu mintea, cu sufletul, cu simturile…”

– Sunteti cunoscut si apreciat ca un biolog de exceptie, numarul unu al fitoterapeuticii romanesti. Cum se naste, in viata unui om, o pasiune asa de devoratoare pentru lumea plantelor?

– Tatal meu, profesor de stiinte naturale la Targu-Mures, m-a invatat primele lucruri despre plante, roci si mici vietuitoare. De la el mostenesc si placerea de a umbla pe munti. Pe la 14 ani, am intrat insa in conflict cu tata, care era darwinist convins, in timp ce eu imbratisam teoria creationista. Asa ca am scris un articol intr-o revista de stiinte naturale in care il combateam pe Darwin, care a impartit tot ceea ce este viu in doua regnuri: regnul vegetal si regnul animal. In regnul animal el a inclus si omul. Argumentul cu care il combateam era ca nici o fiinta vie de pe acest pamant, cu exceptia omului, nu a fost creata dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu. Oamenii au fost inzestrati de Creator cu o putere launtrica extraordinara, cu o scanteie de divinitate, cu puterea de a iubi neconditionat. Pana la urma, tatal meu mi-a dat dreptate…

– Simteati ca sunteti facut pentru biologie? A existat o intamplare anume care v-a impins pe acest drum?

– La mine n-a fost vorba de un moment anume, in care sa-mi dau seama de asta. N-a fost o revelatie. A fost, mai degraba, o acumulare, piperata cu mult discernamant. Altfel spus, inainte de a crede, am cercetat. La 14 ani, aveam deja un laborator acasa, intr-o camera, plin cu solutii chimice si alte substante intr-o parte, iar in cealalta, cu colivii, borcane cu serpi, broaste, cutii cu gusteri, acvarii de pesti. Era o nebunie. La 16 ani, acumulasem un bagaj de informatie care depasea cu mult programa scolara. Citeam si carti de aventuri si SF-uri de-ale lui Jules Verne. Si multe carti de specialitate. Faceam si sport. Lucru care m-a ajutat mai tarziu sa ajung in Himalaya de patru ori. Imi placeau inotul, schiul. Mergeam si la patinaj. Faceam gimnastica in fiecare zi si aveam o viata echilibrata. De mic, ma opream din mancat inainte sa ma satur. Simteam ca trebuie cumpatare in toate, ca nu trebuie umplut butoiul si apoi sa dea pe afara. Am avut intuitiile mele, am simtit ca nu trebuie sa fac decat ceea ce e bine pentru mine, ce e in acord cu credintele si simtirile mele. Iar pentru mine, bine inseamna a fi credincios, a fi in acord cu natura din noi, cu simtirea noastra intima, care e Dumnezeu. Si am mai avut si acest har de a-mi alege bine prietenii. Nu ma simteam bine in mediile vulgare. E atat de important sa stii sa-ti alegi oamenii din jur, sa nu cobori in promiscuitate, ci sa stii sa pastrezi o eleganta si un ritual al prieteniei care sa te puna in valoare. Cand ai prieteni care iti seamana, vibrezi la unison cu ei si asta e inaltator. Iti umple inima de bucurie. Mai tarziu, am avut niste mentori spirituali de mare exceptie: episcopul Suciu, care a murit in temnita la Sighet, fiindca nu a vrut sa se lepede de religia greco-catolica. Si printul Vladimir Ghika, un om deosebit, care, la fel ca si Buda, a fost print si, fiindca statutul de print nu l-a mai satisfacut, a cautat adevarata intelepciune, bucurie si eliberare in alta parte.

– Ati fost inzestrat cu un dar rar…

– El vine singur cand spiritual esti deschis sa intelegi niste lucruri pe care altii le ignora. Trebuie doar sa fii curios. Eu eram un copil foarte curios. “De ce?” era o intrebare mereu pe buzele mele. Aveam si eu framantarile si indoielile varstei, dar a predominat mereu latura pozitiva, optimismul.

– Pe Dumnezeu cand L-ati descoperit?

– L-am gasit umbland singur pe munti. Am lucrat 20 de ani la cartarea florei Romaniei, numai in zone montane, fiindca aveam o conditie fizica mai buna. Cutreieram toti muntii si faceam harti fitogeografice. Cineva a calculat ca numai in Carpati am facut 40.000 de kilometri pe jos. De foarte multe ori, timp de 5, 6 zile nu intalneam nici o fiinta vie. Uneori ma intalneam cu salbaticiuni, dar nu ma temeam de ele, nu ma atacau, caci stiau ca nu le fac rau. Am invatat sa comunic cu natura. Natura e Dumnezeu. Priveam bolta instelata si ma transpuneam in universul intreg. Tin minte o noapte in Himalaya. M-am trezit la ora 2 noaptea. Am vazut bolta instelata si luna plina. M-am trezit in Cosmos. In sus, numai orizontul infinit, nemarginirea si Dumnezeu, cu care poti comunica. Il poti gasi cu mintea, cu sufletul, cu simturile. Il gaseam in cedri, in vant, in flori. Dar trebuie sa ai aceasta intuitie de a trece granita dincolo de lumea materiala, in alt domeniu al cunoasterii, sa fii capabil de o comunicare mult mai profunda, in care te poti perfectiona in timp. Eu nu sunt religios, sunt doar credincios. Cred intr-un singur Dumnezeu, care le-a facut pe toate, cele vazute si nevazute.

“Traim in epoca de piatra necioplita a evolutiei spirituale”

– Exista si dusmani in natura, plante care fac rau?

– Nu. In natura exista doar oribila fiinta care se numeste om, care are sentimente ingrozitoare de dusmanie, gelozie, invidie si ura. Si de fanatism. In Coran scrie “Cand ai in fata o femeie nu ai voie sa tragi, cand ai in fata un copil, nu ai voie sa tragi, cand ai in fata un barbat neinarmat, nu ai voie sa tragi”. Si cu toate acestea, exista acesti kamikaze fanatici, indoctrinati de la 5, 6 ani sa ucida la comanda, in numele lui Dumnezeu. Cum e posibil asa ceva, cand una din cele zece porunci este sa nu ucizi? Daca toata legislatia mondiala ar fi bazata pe cele zece porunci si pe dreptul roman, ar fi suficient. Lumea s-ar schimba radical. Traim in epoca de piatra necioplita a evolutiei spirituale. Omul contemporan este un om mutilat, cu o mana foarte lunga, cand e vorba de evolutia tehnica, si cu o manuta chircita, cand e vorba de evolutia spirituala. Ne-am indepartat de la natura, prin diabolicul slogan din ultimii 50 de ani, de a transforma si schimba natura. Cand natura si-a creat un echilibru perfect in milioane de ani! Am taiat paduri, am defrisat, am distrus totul si acum suportam consecintele. Am devenit mai rai, mai egoisti, mai dezordonati. Confundam dragostea cu iubirea. Totusi, nu sunt pesimist. Increderea m-a caracterizat mereu. Sunt un optimist incorigibil si cred in evolutia omului, pe o spirala. Chiar daca uneori, in istorie, exista perioade de decadere, spirala tinde spre perfectiune. Iar eu sunt convins ca vom ajunge la varful ei si ne vom inalta.

Ovidiu Bojor – „Eu nu concep notiunea de batranete. Sunt vesnic tanar!”

Cu sotia (1986)

– Dupa atatia ani de experienta, puteti spune ca natura vegetala e la fel de complexa ca omul? Ca are simtire? Emotie? Sentimente?

– Categoric. Suntem abia la primii pasi de a cunoaste sufletul plantei. Am vazut, nu o data, cum la o muzica frumoasa, la o mangaiere, la o vorba buna… infloreste. Daca te incrunti la ea, se chirceste. Intre toate fiintele vii – plante, animale sau oameni – exista o comunicare continua, ceea ce e minunat. Important e sa deschidem ochii, sa stim sa citim aceste semne. Numai ca, din pacate, lumea nu e mereu interesata de asta. Pentru ca majoritatea alearga dupa bani, dupa profituri, dupa sex. Lucrurile acestea sunt pe un plan inferior. Nu intamplator omul a fost creat ca un edificiu perfect, pe verticala, capul cu ratiunea deasupra, sentimentul e pe undeva pe la inima, iar ultimul etaj sunt viscerele, pentru ca trebuie sa te hranesti si sa te inmultesti.

“Viata e o oglinda. Daca zambesti, zambetul ti se va intoarce”

– Care sunt lucrurile pentru care merita sa traiesti?

– Sa daruiesti cat mai mult celor din jur si sa ai pretentii minime de la viata. Important nu e sa acumulezi la nesfarsit, ci sa ai un acoperis, o familie cu care sa imparti traiul, un minimum necesar ca sa traiesti. Daca ai trei costume de haine si opt camasi e suficient. Restul nu-si are rostul. Daca poti avea in plus, mai bine ii dai si altuia care nu are. Iar daca nu ai nici tu, un zambet sa daruiesti macar, un sfat bun, o apropiere. Cand daruiesti sincer, ti se intoarce inzecit asupra ta si poti darui si mai mult. Eu le recomand tuturor sa considere viata o oglinda. Esti in fata ei. Zambesti? Zambetul ti se intoarce. Cand te crispezi, se crispeaza si viata la tine. Ca sa fii fericit nu-ti trebuie mult de la viata.

– Cateodata, e greu sa opresti caruselul. Un serviciu mai bun cere o masina mai buna, haine mai frumoase, mai putin timp de petrecut cu familia. Unde ar trebui sa ne oprim?

La pensie? Poate la 90 de ani …

– Oamenii acestia evolueaza pe scara profesionala, dar se indeparteaza spiritual foarte mult. Evaluarea aceasta in haine, masini, ceasuri, bijuterii este facuta de oameni meschini, pe care nu pot sa-i inteleg. Viata adevarata inseamna satisfactia sufleteasca pe care o ai in relatiile cu alti oameni si liniste sufleteasca. Adevaratul confort nu e cel material, ci cel emotional. Cei care sunt prinsi in capcana unei vieti contra cronometru trebuie sa-si puna intrebarea de ce, si la ce serveste cu adevarat asta. Trebuie foarte mult curaj sa opresti acest carusel. A-l opri nu inseamna a te izola. Suntem oameni sociabili. Trebuie cultivate iubirea, ajutorarea si daruirea. Sa-ti doresti ca maine sa fii un pic mai bun decat ai fost ieri. Dimineata sa te rogi: “Multumesc, Doamne, ca mi-ai mai dat o zi sa fac bine”. Daca esti lacom, patesti cum a patit fata aceea, care a murit la serviciu de prea multa oboseala.

– Datorati ceva originii dvs. ardelenesti? Radacinile te formeaza in vreun fel?

– Eu cred ca inaintea locului natal este familia, cu modelul ei. Eu vin dintr-o familie care a suferit mult. Cinci membri din familie au fost asasinati de hortisti, in 40. Ca sa scap cu viata, am fugit din Ardeal cu un geamantan, cu cateva lucrusoare, alaturi de cativa tineri. Tata era inchis in temnita. De-abia dupa zece luni ne-am reintalnit, el fiind expulzat din Ardeal, ca persoana non grata. Asta ne-a unit foarte tare. Mama era si ea o fiinta minunata. O persoana credincioasa si practicanta, spre deosebire de mine, inzestrata cu multa bunatate. Sigur ca ardelenii parca sunt un pic mai curati sufleteste. Desi sotia mea, care e de langa Govora, e mai pasnica si mai ardeleanca decat sunt eu. Eu sunt un luptator, un Scorpion. Dar nu in sensul agresiv…

“La nunta se ureaza: “casa de piatra!” Eu le urez tuturor “casa de suflet”

– Vorbeati de familie. Este una din valorile in care credeti?

– Familia este piatra fundamentala a societatii. Este piatra de temelie. Se obisnuieste sa se spuna la nunta “casa de piatra”. Eu le doresc tuturor… “casa de suflet”. Asta inseamna armonie, inseamna nu o unire intre doua persoane cu statut social atragator, ci o uniune intre doua suflete. Daca in familie exista armonie, pace, iubire, in familia copiilor va fi la fel, si tot asa… Planeta se va schimba.

– Unii nu mai cred in familie si in viata de cuplu pe termen lung. Ce-i puteti sfatui?

– In primul rand, sa deschida ochii mari in momentul in care aleg partenerul de viata. Sa nu mai faca casatorii pripite, cu dragoste la prima vedere, cand copiii sufera apoi. Caci fara copii, eu nu concep familia. Daca lucrurile se strica, este vina amandurora ca nu au facut o alegere buna. Si lucrurile degenereaza. Sa-si ia timp sa vada cu cine se casatoresc. Cand ne-am hotarat sa traim impreuna, eu si sotia mea rezolvaseram toate conflictele. Inainte ne mai certam, ne mai harjoneam. Acum am 58 de ani de casatorie continua si armonioasa. Si pot sa va spun ca secretul acestei armonii este concesia. Nicio relatie nu e perfecta de la inceput. Noi o facem perfecta, stiind sa lasam unul de la altul, pentru o armonie rara.

Viata fara de moarte si tinerete fara batranete

– Aveti 83 de ani si vorbiti ca un proaspat indragostit. E greu sa nu-ti pierzi prospetimea sentimentelor? Sa nu ajungi la rutina, dupa atatia ani?

– Eu nu concep notiunea de batranete, eu sunt vesnic tanar. Sigur, fata se mai brazdeaza cu timpul. Dar adevarata tinerete e in sufletul meu. Iar ea se simte in relatiile mele cu ceilalti. E important sa nu-ti pierzi cu anii ce trec gesturile de afectiune, de tandrete fata de ceilalti. Mai ales daca celalalt e in suferinta. Se spune in popor “A murit de inima rea!”. Habar n-aveti cate persoane se imbolnavesc, pur si simplu, de suparare, sau fiindca nu sunt iubite, fiindca n-au in jurul lor armonie, fiindca tanjesc dupa cate o mangaiere si nu are cine sa le-o dea. Cand daruiesti o mangaiere, ti se intoarce inzecit si nu ai cum sa nu te simti tanar. Cand esti trist si bolnav, e important sa stii sa te “cauti” unde trebuie.

– Chiar nu va este frica de batranete?

– Pentru mine nu exista notiunea de moarte. Pentru mine, viata este fara de moarte si tineretea fara batranete. Dumnezeu ne-a inzestrat cu nemurire. Din moment ce ne-am nascut, traim in veci. Adevarata viata incepe dupa moartea fizica. Sfarsitul e doar inceputul adevaratei vieti. Daca ai aceasta credinta, daca ai facut bine toata viata, daca ai facut cat mai putin rau, mori cu zambetul pe buze. Binele pe care il faci in viata aceasta iti ajuta in viata de dincolo. Eu stiu ca de acolo pot darui celor de pe pamant chiar mai mult decat pot s-o fac acum.

– O faceti mult si acum. Sunteti cunoscut ca fiind foarte generos. Mai aveti cabinet?

– Cabinetul meu se numeste Policlinica fara Plata. Nu am deschis un cabinet, desi unii m-au indemnat, spunandu-mi cat de mult am sa castig. Nu ma intereseaza asta. Toata viata mea am dat tot ce am stiut, dupa capacitatea mea, gratuit. Si acum ofer consultatii la telefon sau prin scrisori. Cateodata, primeam cate 50 lei intr-un plic, multumire. Cum aveam adresa pe plic, ii trimiteam inapoi. Uneori, mai puneam 50 de lei si le spuneam sa-si ia medicamentele care trebuie.

“Cel mai bun medicament este iubirea”

– Ce metode de tratament aveti pentru cei care va cer sfatul?

– Vorbesc cu ei la telefon si ii rog sa-mi scrie o scrisoare, in care sa-mi puna analizele si sa-mi povesteasca cat mai mult despre viata lor. Vreau sa stiu daca sunt tristi sau nu, daca iubesc si sunt iubiti, daca au dusmanii sau sunt dusmaniti. Sfaturile mele sunt undeva intre psihologie si duhovnicie. Le atasez retete cu plante, ceaiuri, retete homeopatice si altele. Eu tin cont ca nu exista boli, ci doar bolnavi. Fiecare om e un caz unic si nu exista retete general valabile. Si mai tin cont si de preventia bolilor. Sunt convins ca medicina viitorului va fi cea preventiva, nu curativa. O viata sanatoasa si armonioasa nu inseamna doar o alimentatie potrivita, ci si un stil de viata sanatos si armonios. Adevarata sanatate este armonia sufleteasca. Si cel mai bun medicament este iubirea.

Muresenii de Campie. La inaugurarea monumentului dedicat localnicilor omorati de hortisti

– N-ati obosit? De unde atata energie sa faceti bine?

– Dumnezeu daruieste celui care se daruieste. Daca credeti cu adevarat in asta, veti vedea ca functioneaza. Nimic nu te incarca mai bine decat gandul ca ai adus cuiva fericire. Eu, la varsta mea, lucrez zilnic cate 10, 12 ore. Uneori si sambata. A doua zi dupa ce m-am pensionat, m-am angajat cu carte de munca. Nimic nu e mai daunator pentru cei care se pensioneaza decat sa renunte la orice fel de munca. Vor fi ca un aparat scos din priza. Trebuie sa se gandeasca la ce le place mai mult si sa continue o activitate. Poate ca unii de-abia acum pot face ce le place cu adevarat. Este secretul ramanerii in forma.

– Va simtiti un om implinit?

– Nu inca. Pana la 90 de ani, cand chiar “ies la pensie” (ha!ha!), mai am vreo 8 ani. In care mai sunt multe de facut si de daruit. As vrea sa desavarsesc ideile din teasta mea si sa incep sa lucrez la testamentul meu stiintific, sa le las sub forma de teme de studiat pentru cei care vor urma. Ca sa nu se piarda.

Sursa: suntsanatos.ro

Poliartrita Reumatoida

Poliartrita reumatoida si personalitatea pacientilor reumatici

/0 Comentarii/în /de

Autor: Psiholog clinician-Psihoterapeut Adina MORARU

Implicarea psihicului in problematica etipatogenetica, clinica si terapeutica a majoritatii suferintelor omului, daca nu cumva in totalitatea acestor suferinte, este un fapt bine stabilit astazi. Ponderea acestei implicatii este variabila de la o boala la alta si, desigur, de la un bolnav la altul. In suferintele reumatice este sigur ca aceasta pondere poate atinge chiar cote maxime.

Durerea determina anxietate, iar anxietatea mareste durerea

In toate definitiile durerii, nu lipseste precizarea componentei sale psihice, alaturi de cea fizica: durerea este o suferinta a corpului si a mintii, care poate fi cunoscuta numai de individ in propria constiinta. Nu exista dureri fizice ale corpului si atat, dar dureri mintale si atat exista.

Poliartrita reumatoida este o afectiune autoimuna, caracterizata prin inflamatia cronica a articulatiilor si tesuturilor adiacente acestora. Boala este progresiva, in ultimele stadii aparand deformarea articulatiilor si anchiloza.

In cadrul reumatismului, alaturi de durere se instaleaza si deficitul functional mai mare sau mai mic, elementele somato-psihice se intrepatrund tot mai mult cu cele strict organice, realizand astfel tabloul sindroamelor anxioase sau depresive. Instalarea cercului vicios cauza-efect-cauza ingreuneaza analiza clinica a bolnavului.

Predispozitia genetica, unul dintre factorii declansatori

Desi se fac cercetari ample in acest domeniu, nu s-au descoperit cauzele exacte care pot duce la instalarea artritei. Pot fi amintiti insa factori asociati afectiunii, si anume:

Infectii frecvente (streptococ, stafilococ, bacilul Koch);
Factori de mediu (expuneri indelungate la frig, umezeala, alimentatie irationala);
Predispozitie genetica;
Stres, fumat, disfunctii hormonale;
Aparitia unui raspuns autoimun.
Cele mai afectate sunt persoanele de sex feminin, cu varste intre 30 si 50 de ani, insa artrita reumatoida poate fi intalnita si la copiii sub 16 ani, sub denumirea de artrita juvenila.

Speranta medie de viata a pacientilor cu poliartrita reumatoida este mai mica decat cea a persoanelor sanatoase cu trei pana la sapte ani, iar cei care sufera de forma severa pot deceda cu 10-15 ani mai devreme.

Toate formele de artrita prezinta aceleasi simptome

Primele manifestari sunt de obicei vagi si nu atrag atentia pacientului sau medicului ca boala va fi una articulara: simptome generale (astenie, inapetenta, insomnie, irascibilitate), parestezii, scaderea fortei musculare, redori articulare tranzitorii, mai ales matinale, hiperhidroza, sindrom Raynaud (sindromul mainilor reci) etc.

Dupa cateva luni sau ani de la debut, boala se accentueaza progresiv prin puseuri acute/subacute succesive, care antreneaza deformarile caracteristice si alterarile cartilaginoase ireversibile.

Complicatiile poliartritei reumatoide pot fi locale sau generale, carora li se adauga reactiile adverse ale medicatiei utilizate in tratamentul de durata al bolii.

Tratament complex si de durata

Obiectivul principal al tratamentului poliartritei reumatoide consta in oprirea sau intarzierea evolutiei procesului inflamator. Tratamentul in cazul poliartritei reumatoide poate actiona din mai multe directii, si anume:

Tratament medicamentos (administrarea de medicamente antiinflamatoare si remisive);
Tratament ortopedic;
Tratament igieno-dietetic;
Terapii fizice si de recuperare (fiziobalneoterapia, kinetoterapia);
Suportul psihic (psihoterapie prin antrenament Schultz si tehnici de relaxare Jacobson, psihoterapie interpersonala, psihoterapie dinamica) si informarea pacientului.
Recomandarea psihologului

Se impune precautie atunci cand bolnavului i se recomanda o evaluare psihologica sau psihiatrica pentru acele conditii care nu fac obiectul medicului specialist in reumatologie.

Unii bolnavi se simt lezati de aceasta recomandare, nefiind suficient informati de implicatiile factorilor psihologici stresanti in cauzalitatea unor tulburari reumatice.

Tocmai de aceea, psihoterapia este indicata in cadrul echipei de ingrijire din clinica de recuperare, ca parte integranta a tratamentului recuperator. In clinica, bolnavii pot beneficia si de terapia de grup, sustinerea grupului si puterea exemplului care pot motiva bolnavii.

sursa: https://www.farmaciata.ro/psihologia-familiei/item/22167-poliartrita-reumatoida-si-personalitatea-pacientilor-reumatici

Time

Despre adolescenţă şi ale ei relaţii şi despărţiri zbuciumate…

/0 Comentarii/în /de

Autor: Psiholog Clinician Psihoterapeut Adina MORARU

Dragostea adolescenţei, a tinereţii, este într-adevăr una intensă, ne învaţă ce este iubirea sau cel puţin asta credem în perioadele respective.

Însă, ce te faci când vine momentul dureroasei despărţiri?

Cum reuşeşti să treci peste sentimentul de eşec, de depresie, de stimă de sine scăzută?

Cea mai simplă şi eficientă cale este să îţi accepţi sentimentele complexe şi diverse pe care le trăieşti şi să le dai o valoare pozitivă. Aşa cum accepţi iubirea, fericirea şi succesul atunci când apar, la fel ar trebui să faci şi cu nefericirea sau tristeţea. Trăieşte-le fără a le reprima deoarece orice reprimare înseamnă un chin constant pentru mintea şi corpul tău.

Nu te mai ascunde, comunicarea este cheia !

E foarte posibil să te ascunzi în spatele unei măşti de fericire atunci când eşti în preajma persoanelor dragi (părinţi, prieteni), însă faptul că îţi ascunzi depresia şi nu vrei ca familia ta să afle nu te va ajuta sub nici o formă. Renunţă la masca pe care ţi-ai pus-o şi îmbrăţişează tristeţea şi vulnerabilitatea pe care le manifeşti faţă de fosta ta relaţie şi discută cu cei dragi. Învaţă să laşi să curgă sentimentele şi priveşte-le din afară ca şi cum ai fi observator.

A fost bine, a fost şi rău, a fost o experienţă la urma urmei, şi tot ce poti schimba şi controla este momentul prezent, când îţi doreşti să faci ceva mai bun şi mai frumos cu viaţa ta.
Aminteşte-ţi motivele pentru care v-aţi despărţit deoarece ele îţi vor spune despre tine ce anume îţi vei dori de la o viitoare relaţie.

Iartă-te pentru ce ai fost şi iubeşte-te pentru ceea ce eşti şi vei fi !

Întreabă-te ce lecţie oare ar trebui să înveţi, astfel încât în viitor să te comporţi diferit pentru a obţine altceva decât ai obţinut acum?
În lunga perioadă de după despărţire ai purtat cu tine amintirile trecutului, poate te-ai autopedepsit în mod inconştient destul, de unde poţi trage concluzia că e nevoie să faci lucrurile altfel începând de acum.
Se spune că oamenii au nevoie de măcar jumătate din durata unei relaţii pentru a-şi reveni după o despărţire. Având în vedere timpul trecut deja, nefăcând din acest aspect o problemă, hai să ne concentrăm pe soluţii, iar prima la îndemână ar putea fi o dată limită pe care o stabileşti acum pentru a încheia cu adevărat această suferinţă şi, orice ar fi, respecţi această dată.

O altă soluţie ar fi să începi să te iubeşti exact pentru ceea ce eşti iar ceea ce nu-ţi place la tine să începi să schimbi. Momentul este foarte bun pentru tine, iar de aici încolo te vei transforma încet şi sigur, devenind cea mai bună variantă a ta, o persoană echilibrată şi independentă de iubirea altora.

Ai grijă de corpul tău, de mintea ta şi de sufletul tău !

Transformă-le în ceea ce iubeşti şi descoperă-ţi aptitudinile şi pasiunile, trăieste prin şi cu ele. Pentru a trăi e nevoie de forţă şi curaj, acum e momentul tău să te reconectezi la ele!

Cinci sfaturi pentru o noua persoana: TU !

Fă o listă cu toate sentimentele negative pe care ţi le-a lăsat relaţia cu această persoană, anxietăţile şi suferinţele tale provocate de despărţire, apoi delimitează ego-ul tău rănit de gândurile pozitive legate de viitor, de aşteptările şi speranţele tale; acestea sunt emoţii şi sentimente pe care trebuie să le laşi acolo unde le e locul, adică în trecut, unde este deja şi fostul tău iubit.

Găseşte-ţi identitatea şi autonomia care se estompează uşor-uşor atunci când ai o relaţie de lungă durată. Petrece timp cu tine, implică-te în activităţi atât culturale cât şi distractive pentru a te regăsi, cunoaşte-te mai bine, pentru a te relaxa şi pentru a socializa. Este o situaţie ideală pentru a învăţa uşor şi sigur cine eşti şi ce vrei de la tine, de la oameni şi de la viaţă.

Ieşi în lume! Activitatea în viaţa oricărui om este extrem de importantă: sportul, cititul, învăţatul, plimbările în aer liber şi socializarea. Mergi cât mai mult în societate, evită să afli ce face fostul tău prieten, evită gândurile şi interpretările negative, evită să-ţi imaginezi diverse situaţii negative legate de el sau viitor şi aminteşte-ţi că în orice rău este şi un bine, chiar dacă acum nu realizezi acest lucru. Sănatatea ta şi dragostea de viaţă sunt mai presus de orice altceva.

Cu siguranţă nu există un ghid anume pentru a trece cu uşurinţă peste o despărţire sau a uita pe cineva drag, cum ar fi poate chiar o mare iubire, însă consider că cel mai important lucru pe care urmează să îl conştientizezi este faptul că schimbarea începe chiar cu tine, aşa că fă primul pas într-o nouă viaţă, schimbă-ţi modul de a gândi, de a te comporta. Aminteşte-ţi mereu că “paşii mici aduc schimbările mari”!

Ca o ultimă sugestie, dacă un reuşeşti să treci peste blocajul sentimental al unei despărţiri, ia în considerare psihoterapia, care este o soluţie foarte bună pentru a descoperi exact ceea ce te-a ţinut legată de această relaţie şi cum poţi depăşi problema mult mai uşor activând, cu ajutorul psihologului, resursele blocate şi pe cele latente.
Pe măsură ce începi să priveşti acolo unde nu vedeai nimic pentru tine şi începi să te simţi iar aşa cum îţi era dor, poate chiar mai bine ca înainte, vei zâmbi de fericire pentru puterea căpătată şi lupta cu tine însuţi câştigată. Vei zâmbi cu adevărat când vei realiza că de fapt ţi-ai construit recuperarea de unde te pierdusei iar oamenii şi viaţa îţi vor zâmbi la loc în moduri de multe ori surprinzător de neaşteptate şi binevenite. Aşa cum bine spunea Lucille Ball: “Întâi iubeşte-te pe tine!”.

Ca o concluzie…

Îţi voi spune acum ceva ce poate deja ştii şi nu vreau să te reţin de la nefericirea ta, însă doar de tine depinde cum reacţionezi la tot ceea ce ţi s-a intamplat şi ce faci mai departe: integrezi tot ceea ce vine în viaţa ta şi alegi totuşi să fii o persoană cât mai liniştită şi împăcată, eventual fericită, sau tragi jaluzelele şi ridici un imperiu de victimizare, retragere şi renunţare la a mai trăi pentru tine?

Alege acele acţiuni ale tale care să te vindece, evită să faci echipă cu tot ceea ce consideri că oricum te răneşte câteodată în viaţă. Fii curioasă în legătură cu viaţa ta, cu limitele tale, munceşte mult şi vezi cât de multe satisfacţii poţi obţine, iubeşte mult oamenii, implică-te în vieţile lor cu un plus de valoare şi observă cum te face asta să te simţi, scoate ustensilele de bucătărie şi ingredientele şi vezi cât de bine poţi găti, ieşi la jogging şi notează treptat cât de mult poţi alerga, citeşte zilnic ceva ce-ţi place şi notează fiecare propoziţie care a vibrat cu ceva din tine, scrie-ţi citatele şi gândurile preferate undeva unde să le vezi zilnic, sună persoanele dragi şi spune-le ceva frumos ce ai gândit mereu dar, din motive care acum nu mai contează, n-ai ştiut să le spui sau să le arăţi.

Îţi garantez că noua persoana TU, care de fapt era vechiul (dar închis în tine precum un spărgător de bănci), şi surprizele plăcute vor începe să apară, atunci când deja dizolvasei pereţii aşteptărilor şi fricilor imaginate din universul tău construit din paie pe alocuri.

Adună-ţi bucăţile din suflet de oriunde le-ai lăsat, din orice situaţie în care ai spus “ceva din sufletul meu s-a rupt”, “mi-am lăsat sufletul acolo…”, “mă simt incomplet/ă fără ea/el”. Tu nu eşti doar un corp, eşti un suflet într-un corp şi de-a lungul vieţii ai decis să mai împarţi din el pentru că, de ce nu, poate aşa te simţeai mai bine sau îţi cumpărai cumva fericirea idealizată şi mult visată.

Scutură-te, ridică-te, adu-ţi aminte de când erai copil şi până acum, aminteşte-ţi momentele de cumpănă când ai simţit că “se rupe ceva de tine”, scrie-ţi sentimentele pe o foaie de hârtie şi apoi cere înapoi ce era oricum al tău, verbalizează, dacă e nevoie sună anumite persoane şi încheie ce ai de încheiat, îmbracă-te frumos şi ieşi în lume.

În caz că te-ai gândit să reîncepi să mergi la teatru, te anunţ că biletele se cumpără din timp pentru că, ghici ce, oameni cu suferinţe asemănătoare cu ale tale, mai mult sau mai puţin, au decis deja că timpul lor liber este mult prea preţios ca să-l dedice trădătoarei Depresia 🙂

Sursa: CSID

Reducere Depresie Barbati

Cum recunoastem depresia la barbati ?

/0 Comentarii/în /de

Autor: Psiholog Clinician Psihoterapeut Adina MORARU

Exista in prezent tendinta de a cataloga o persoana ca fiind deprimata atunci cand trece prin perioade lungi de tristete si izolare. Intr-adevar, nu este intotdeauna usor sa deosebim tristetea de depresia cronica, insa oricine a trecut printr-un astfel de moment in viata stie foarte bine ca sentimentele, gandurile, comportamentul si viata per ansamblu sunt vizibil afectate in cazul instalarii depresiei.

Specialistii OMS (Organizatia Mondiala a Sanatatii) caracterizeaza depresia drept „boala secolului”, considerand ca, pana in anul 2020, aceasta afectiune va reprezenta a doua cauza de mortalitate din lume, imediat dupa afectiunile cardiovasculare.

Si baietii plang cateodata

Vechile credinte despre depresia barbatului sunt greu de zdruncinat, conform afirmatiilor „adevaratii barbati nu plang” si „barbatii au tot timpul control asupra propriilor emotii”. Consideram ca a venit timpul ca oamenii sa constientizeze si altceva, si anume ca o mare parte dintre adevaratii barbati sufera si ei de depresie si chiar plang.

Barbatii cu depresie au tendinta de a amana vizita la medicul specialist

Este adevarat ca majoritatea barbatilor cer ajutorul specialistului abia atunci cand expresia depresiei a devenit intensa, eventual la sugestia cuiva (iubita, sotie, parinti etc.) sau pentru ca la serviciu randamentul a scazut si a devenit atat de vizibil, incat nu mai poate fi tolerat. Dar exista si barbati care, din respect pentru ei insisi, solicita ajutor calificat la timp.

Evaluarea simptomelor depresiei, primul pas spre un tratament adecvat

Primul lucru care trebuie facut in momentul in care ati luat hotararea de a cere ajutor specialistului, este intrevederea cu medicul de familie si cu medicii specialisti pentru ca, in urma examinarilor, sa fie eliminate alte cauze care ar putea duce la astfel de simptome. Infectiile virale, bolile tiroidei, scaderea testosteronului pot duce la simptome similare depresiei in cazul barbatilor.

Depresia nu tine cont de varsta, sex sau statut social

Depresia este o tulburare a dispozitiei cat se poate de serioasa, ce nu trebuie ignorata ci, dimpotriva, trebuie tratata la timp, acordandu-i tot interesul. Depresia afecteaza atat femeile, cat si barbatii, insa in proportii diferite. In Statele Unite, de exemplu, depresia afecteaza mai mult de 17 milioane de persoane, dintre care 6 milioane sunt barbati.

Persoanele care sufera de depresie nu sunt doar cele sarace, la fel cum depresia nu ii alege in mod special pe cei bogati. Depresia nu are preferinte legate de varsta, nivel intelectual, ocupatie sau sex, aceasta putandu-se manifesta oriunde exista un cat de mic dezechilibru emotional.

Factori care favorizeaza si accentueaza declansarea depresiei

Nu poate fi stabilita cu certitudine o cauza a depresiei, insa pot fi enumerati cativa dintre factorii care pot contribui la aparitia simptomelor de tristete persistenta:

Pierderile suferite in dragoste si prietenie, separarile;
Moartea unei persoane dragi;
Pierderea locului de munca, insuccesul la un examen;
Conflictele in cuplu sau la serviciu;
Stresul profesional si/sau familial;
O boala cronica prin prelungirea ei poate declansa depresia.

Cum se manifesta depresia in cazul barbatilor?

Chiar daca un barbat admite ca este deprimat, el nu cere sprijin la fel de usor ca o femeie. Din acest motiv, este bine sa enumeram cateva dintre simptomele prin care putem recunoaste un barbat depresiv si sa incercam sa ii acordam tot sprijinul de care are nevoie.

Principalele simptome manifestate de barbatii depresivi sunt: iritabilitate crescuta, nervozitate, descurajare, agresivitate si furie necontrolata, consum abuziv de alcool sau droguri etc. De cele mai multe ori, aceste caracteristici sunt insotite de dureri somatice, precum dureri de cap, indigestii, dificultati in respiratie, frustrare, absenta dorintei sexuale si senzatia de oboseala permanenta.

Cum tratam depresia?

Modalitatile de tratament difera in functie de diagnostic, de severitatea tulburarii si de optiunile pacientului (tratament medicamentos, psihoterapie sau combinarea celor doua strategii de recuperare). Insa, atunci cand medicul prescrie tratament medicamentos, se intampla ca pacientul sa fie tentat sa renunte mai repede la el, fara a consulta specialistul.

Aceasta este o greseala, medicul este cel care indruma, diminuand doza medicamentoasa sau retragand treptat medicatia in functie de gradul de insanatosire al pacientului. Altfel, se poate ajunge la o revenire a simptomelor de depresie.

Ce ne recomanda specialistul?

Nu ignorati simptomele de depresie, evitati sa va refugiati in vicii care nu aduc niciun beneficiu sanatatii dumneavostra, inconjurati-va de rude si prieteni, deoarece ei va pot oferi un adevarat suport emotional pentu a depasi perioada de criza si, mai ales, renuntati la prejudecati si mituri legate de depresie, psihiatru, psiholog si cereti ajutor la timp!

Sursa: Farmacia Ta

Time

Cum sa le spun copiilor ca doresc sa divortez?

/0 Comentarii/în , /de

Autori: Psiholog Clinician Adina MORARU si Psihopedagog Coach NLP Master Anca MORARU

“Stiu ca sotul meu ma inseala, am dovezi certe in acest sens si cu toate acestea, imi este greu sa divortez, ni se confeseaza o mama cu doi copii. El are o firma, este managerul ei si din punct de vedere profesional, este foarte bun.Din pacate, vine seara tarziu acasa, in jurul orei 22, ma neglijeaza, nu petrece timp impreuna cu familia, nu comunica nici cu mine si nici cu copiii. Nici macar in weekend nu-si face timp pentru noi, familia lui si atunci cand il intrebam unde se duce, el spune ca merge la firma, cu toate ca eu stiu ca-si petrece timpul liber cu femei. Nu am curajul sa-i spun ceea ce am aflat si constatat si nici sa divortez deoarece ma tem ca vor suferi copiii atat emotional cat si financiar.

De putina vreme, eu mi-am inchis mica mea afacere si am decis sa fac asa, mai ales, pentru a ma ocupa de copiii nostri, care sunt elevi la I-IV.

Intr-o zi, fiica mea observand ca tatal ei pleaca de langa noi in weekend in timp ce eram cu pretenii si familia la iarba verde, a spus: mama, eu cred ca tata merge la o femeie, iti propun sa punem un detectiv particular sa-l urmareasca. Atunci mi-am dat seama cat de inteligenti si intuitivi sunt copiii si ca nu am dreptul sa-i mint. Aceasta stare de lucruri si-a pus amprenta si asupra copiilor mei, care sunt uneori abatuti, tristi, plang, se relationeza dificil cu colegii. Am multe intrebari la care caut raspunsuri competente: Cum ar trebui sa-mi pregatesc copiii in cazul in care ma decid sa divortez? Cum sa le spun copiilor ca doresc sa divortez? Cand sa le comunic? Cum sa-mi ascund resentimentele fata de sot, in fata copiilor?”

Care vor fi efectele divortului asupra personalitatii copiilor ?

Copiii simt atmosfera incarcata din familie si inainte de a fi pregatiti in mod special de parinti deoarece li se transmit tensiunile nu doar la nivel verbal, ci si nonverbal. Luand parte la anumite evenimente, se simt frustrati de anumite comportamente si chiar abandonati. Le puteti povesti un caz real, asemanator familiei dumneavostra si apoi treptat, le veti strecura ideea de separare de sot explicandu-le ca veti divorta de el nu si de copii. Apoi ii veti face sa inteleaga ca ei nu au nici-o vina in separarea dumneavoastra, chiar daca v-au mai suparat si-i veti asigura ca-i veti iubi amandoi la fel de mult ca si pana acum, neconditionat, dandu-le tot sprijinul in continuare. Le veti explica unde veti locui dumneavostra, unde vor locui copiii si unde va locui sotul. Este de dorit ca dupa divort, copiii sa ramana in aceeasi casa, le confera continuitate. De asemenea, este bine ca ei sa aiba un program pe care sa-l cunoasca, o viata bine organizata.

Comunicati cu sotul, aveti curajul de a discuta deschis despre problemele dumneavostra de cuplu, puneti in discutie si divortul, iar decizia de a comunica copiilor dumneavostra divortul de partener sa fie luata de comun acord si sa fiti prezenti amandoi.

Modalitatea prin care expuneti copiilor aceasta decizie sa se efectueze cu calmitate , evitand a va face reprosuri, invinuiri in prezenta copiilor. Evitati plasarea pe umerii unui singur parinte toata vina divortului si detalii pe care copiii la varsta aceasta poate nici nu le-ar intelege in totalitate. Sa ne amintim ca umerii lor sunt prea fragili pentru a duce poverile adultilor.

Momentul ales de dumneavoastra ca parinti sa fie acela in care ati luat in mod ferm decizia de divort pentru a evita starea de confuzie a copiilor.
Resentimentele fata de partener in fata copiilor trebuie ascunse deoarece pentru copii el este si va ramane parintele lor si in felul lui ii iubeste, chiar daca momentan comunicarea cu ei este deficitara si la randul lor, si copiii isi iubesc tatal si nu le-ar placea daca ati exprima sentimente negative la adresa lui.

Evitati pe cat posibil a induce copiilor sentimente de ura pentru parintele lor.
Divortul poate avea ca efecte diverse reactii ale copiilor deoarece se vor produce schimbari majore in viata dumneavoastra atat din punct de vedere afectiv cat si in ceea ce priveste noul stil de viata. Sentimente ca abandonul, insecuritatea, neputinta, inchiderea in sine, complexe de inferioritate prin raportare la alti copii, supararea, tristetea, furia, absenta increderii in sine, respingerea normelor si valorilor, agresivitatea, revolta, scaderea performantelor scolare, sunt efectele care se pot observa la copiii ai caror parinti au divortat. In asemenea situatii este de dorit sa fie lasati liberi pentru a se exprima sau pentru a pune intrebari si a capata raspunsuri atunci cand vor sa se clarifice. Acomodarea va fi dificila si ea solicita timp.

Copiii trebuie intelesi, ei au nevoie de multa dragoste spre a nu se simti singuri.
Copiii care au trait multa vreme intr-un climat nociv datorita starii conflictuale dintre parinti, spera ca divortul sa fie solutia salvatoare, care le poate oferi posibilitatea de-a avea parte in viitor de un climat familial pozitiv.

Experientele dureroase ale copiilor ce provin dintr-o famile ai caror parinti au divortat nu se pot „sterge cu buretele,” ele persista si pot afecta intreaga lor dezvoltare actuala, cu efect pe termen lung, in viitor, la varsta adulta. De aceea, se impune consultarea unui psiholog pentru a acorda suportul necesar copiilor in vederea mentinerii echilibrului psihic cutremurat de stresul divortului parintilor.

Time

Copil cu tata necunoscut

/0 Comentarii/în /de

Autori: Psiholog dr. Aurelia MORARU, Psiholog Clinician Adina MORARU, Psihoterapeut Cooach NLP Master Anca MORARU

Dreptul natural din naştere al oricărui copil este de a avea mamă şi tată. Încă din pântecele mamei copilul ştie dacă este dorit sau nu.Toţi copiii au nevoie de iubire; mâncarea, îmbrăcămintea, jocurile, banii, nu sunt dovezi suficiente pentru o dezvoltare armonioasă. Absenţa iubirii poate conduce la îmbolnăviri, în acest caz relaţia autentică părinte copil nu există. Viaţa însăşi înseamnă a crea legături, dintre toate legăturile, cea mai importantă este afecţiunea, iubirea. Copilul este intuitiv şi când vine pe lume, el vine pur, de aceea, copilul va simţi iubirea adevărată şi falsa iubire putând să facă diferenţa între acestea.

Prima relaţie din punct de vedere psihosocial pe care o stabileşte copilul venind pe lume este relaţia cu părinţii. Primii paşi în viaţă, modalitatea de a se relaţiona şi adapta la mediu, îndrumarea, psihoigiena, educaţia, revin familiei.

Chiar din momentul în care un copil aude un alt copil spunând tată, orice copil va spune tată prin imitaţie şi încearcă să-şi identifice în viaţa reală tatăl. Pe masură ce va creşte, copilul îşi va face griji şi se va nelinişti dacă punând întrebări fireşti despre părintele său, nu va primi răspunsuri adecvate sau va fi ignorat şi/minţit. Cu timpul se va nelinişti, se va jena, se va complexa dacă i se va da de înţeles că nu are un tată ceea ce va fi deosebit de dăunător pentru personalitatea sa. Este de preferat să ştie povestea cuplului în care aţi fost odată decât să-l amăgiţi sau să-i ascundeţi adevărul. Oferiţi-i explicaţii pe măsura nivelului său de înţelegere şi cu timpul va înţelege, în acest mod, venirea sa pe lume va căpăta un sens. Îi veţi spune că orice copil are un tată şi prin urmare şi el are un tată, numai că el nu poate locui împreună cu ceilalţi membri ai familiei pentru moment. În felul acesta fie şi chiar la nivelul imaginaţiei, noţiunea de tată va căpăta un contur. Veţi continua prin a-i vorbi despre tată, îl veţi descrie şi încet, încet, reprezentarea despre tată va ocupa un loc important în dezvoltarea sa personală. Copilul îi va face un loc în memoria sa, ştiţi cât de curioşi sunt copiii pentru că aţi observat şi dumneavoastră câte întrebări vă pun cu privire la cunoaştere. Dumneavoastră ca mamă poate aveţi sentimente pline de amărăciune, de deziluzie, dar cu toate acestea, căutaţi să evitaţi în a i le descrie la o vârstă aşa de mică deoarece sunt convinsă că doriţi să aveţi un copil dezvoltat armonios. Este de preferat să-i vorbiţi despre partea pozitivă a caracterului tatălui său, chiar dacă vă simţiţi cuprinsă de deznădejde sau furie.

A cui e vina, este vina mea se va întreba copilul în sinea lui ?

Pe măsură ce va creşte, copilul va pune şi întrebări legate de absenţa tatălui şi va dori să ştie dacă a plecat înainte de a se naşte sau după venirea sa pe lume. Ca mamă, căutaţi să găsiţi un moment potrivit şi un context pentru a-i oferi explicaţii şi îl veţi face să înţeleagă că el, copilul nu are nici-o vină în separarea dumneavoastră de tatăl său, cauza rezidă în relaţia care a încetat să mai funcţioneze, vina este doar a dumneavoastră, a părinţilor. Pentru dezvoltarea lui sănătoasă este bine să evitaţi culpabilizarea copilului în vreun fel anume.

Adesea orice copil fără tată se va întreba dacă nu cumva el este de vină pentru absenţa tatălui din cadrul familiei sau pentru nefericirea mamei. Oferiţi copilului dumneavoastră explicaţii corecte şi folosiţi termeni simpli. Aţi putea să-i vorbiţi în felul acesta: ”Pentru mine este foarte important că tu ai venit pe lume şi că eşti un copil sănătos şi minunat. Te-am dorit şi te-am aşteptat cu toată dragostea şi mă bucur din toată inima că tu eşti aici. Te iubesc şi desigur, aş fi dorit să ai un tată care să stea cu noi în permanenţă, care să se ocupe de tine, dar din păcate, acesata nu a fost posibil”.

Copilul poate fi gelos pe alt copil pe care îl observă că are un tată

Orice copil priveşte în jur şi conştientizează că alţi copii au un tată, este posibil să-i admire, dar este posibil şi să fie supărat sau gelos că el nu se poate bucura de prezenţa părintelui său. Cu siguranţă, copilul va avea nevoie de suportul mamei pentru a depăşi momentele acestea, pentru a înţelege şi accepta situaţia sa. Chiar şi atunci când nu va îndrăzni să pună în mod direct întrebări, în sinea lui, copilul va nutri gânduri şi sentimente legate de venirea lui pe lume, de necunoaşterea tatălui, de absenţa ori de neimplicarea directă în creşterea şi educaţia sa.

Sugestii pentru o dezvoltare armonioasă a copilului

1.Iubiţi-l necondiţionat, fiinţa umană are mare nevoie de afecţiune, arătaţi-i iubirea prin comunicare, atitudine şi comportament.

2.Acordaţi-i atenţie, înţelegere, încredere, încurajări, sprijin.

3.Petreceţi timp cu copilul, timpul să fie de calitate, jucaţi-vă, plimbaţi-vă, mergeţi la film, teatru, spuneţi-i poveşti.

4.Apreciaţi-l pentru lucrurile bine făcute

5.Fixaţi reguli de comportament evitând rigiditatea şi/agresivitatea verbală sau fizică.

6.Trasaţi-i mici responsabilităţi.

7.Menţineţi-vă promisiunile.

8.Fiţi onestă cu dumneavostră înşivă şi cu copilul.

9.Aveţi răbdare, fiţi tolerantă.

10. Oferiţi-i un model: frate mai mare, unchi, bunic, un prieten, construiţi relaţii sănătoase cu aceştia, copilul are nevoie de un model masculin

11.(Re) căsătoriţi-vă.

12.Evitaţi plângerile, reproşurile prin a-i da de înţeles că stă în calea fericirii dumneavoastră.

13.Evitaţi să-l încărcaţi cu vina responsabilităţilor ce vă revin dumneavoastră ca mamă.

14.Ajutaţi-l să-şi cunoască tata dacă este posibil.

15.Permiteţi-i să construiască o bună relaţie cu el.

16.Amintiţi-vă mereu că e doar un copil şi nu poate să ducă pe umerii lui fragili poverile confesiunilor dumneavoastră copleşitoare despre carieră, dragoste, relaţii, frmântări, griji, responsabilităţi, viaţă.

17.Atunci când vă veţi simţi depăşită de probleme sau veţi dori o soluţie, apelaţi cu încredere la specialiştii în educaţie (psihologi, psihopedagogi) pentru o dezvoltare armonioasă a personalităţii copilului învăţând alternative şi strategii noi de relaţionare şi comunicare eficientă.

Relatii Parinti Adoslescenti

Relatia dintre parinti si adolescenti

/0 Comentarii/în /de

Autor: Psiholog clinician-Psihoterapeut Adina MORARU

Ca adolescent, este foarte important sa te mentii pe o linie dreapta, adica sa ai grija sa mentii controlul comportamentului sub imperiul diverselor tentatii, sau sa stii sa spui NU influentelor negative ale anturajului.

Aici intervine parintele, care trebuie sa fie suportul constant al adolescentului si care va veghea mentinerea, modelarea comportamentului copilului sau. Nu este vorba de un control continuu, sufocant si stresant, ci mai degraba de o supraveghere din umbra, de o anumita grija, multa rabdare si munca de convingere asupra a ceea ar fi bine sa faca sau cum sa se comporte un copil.

Adolescentii au nevoie de sprijinul neconditionat al parintilor

Adolescentul are nevoie de incredere in el insusi, de increderea parintilor in resursele sale si, mai ales, de afectiunea si dragostea lor. Este vorba despre o educatie puternica si bine inradacinata, ce trebuie oferita unui copil incepand din copilarie, pubertate si continuata in adolescenta, varsta framantarilor, a entuziasmului, a cristalizarii relatiilor de prietenie si iubire. Adolescentul traverseaza astazi pretutindeni o lume tulburata de non-valori, provocari, incertitudini. Ca sa stii unde este dreapta, mai intai trebuie sa stii unde este stanga, ca sa stii ce sunt non-valorile, mai intai trebuie sa-ti definesti valorile. Dar despre valori vom vorbi intr-un articol viitor.

Problemele predominante ale adolescentilor: prietenia si dragostea

Problemele preponderente ale adolescentilor sunt prietenia si dragostea, situatia la invatatura si orientarea vocationala, problemele de comportament, conflictele cu parintii date de dorinta adolescentilor de a-si afirma personalitatea si a deveni independenti, fumatul, cheltuirea in exces a banilor pe telefon si cluburi.

Exista si situatii mult mai complexe, asa cum ar fi depresia, anxietatea, insomnia, fobiile, tulburarile de comportament, cand adolescentii apeleaza la psiholog dupa ce au urmat un tratament medicamentos si nu au reusit sa-si reechilibreze personalitatea. Cazuistica tulburarilor este foarte complexa si specifica de la caz la caz, se stie ca fiecare personalitate este unica si, prin urmare, la fel si cauzele si modul de manifestare ale acesteia.

Comunicarea deficitara si controlul excesiv, principalele greseli ale parintilor

Comunicarea dintre parinti si adolescent este o conditie foarte importanta a relationarii si a formarii personalitatii. O buna comunicare nu inseamna ca adolescentul sa-l asculte pe parinte fara a scoate un cuvant, sau sa se conformeze de fiecare data doar tinand cont de ierarhia rolurilor, ci a experimenta exprimarea libera pentru a se face inteles, a se descarca atunci cand este trist, a invata din greseli, a impartasi emotii. A fi lasat sa comunici jignitor, agresiv la adresa parintilor sau semenilor, iarasi nu este bine. Aceasta nu este o buna comunicare, nici autonomie sau libertate, ci o conduita verbala negativa care, mai devreme sau mai tarziu, va fi sanctionata de societate. In asemenea situatii, rolul educativ al familiei va trebui sa-si spuna cuvantul, intr-o mare masura, ea este cea care ghideaza adolescentul.

Printre cele mai frecvente greseli facute de catre parinti, putem enumera:

Comunicarea disfunctionala (lipsa calitatii acesteia, autoritara, agresiva, violenta);
Controlul excesiv;
Criza de timp a familiei, in special a parintilor care petrec foarte mult timp la serviciu face ca acestia sa nu comunice cu proprii copii;
Necunoasterea si neintelegerea sufletului si ale nevoilor adolescentilor;
Oferirea de bani si bunuri in absenta petrecerii timpului cu adolescentii, ca o compensare pentru acest deficit;
Mentalitatile invechite sau inflexibile;
Prejudecatile sau modelul personal pe care adolescentii il observa si il reproduc.
Prietenia si increderea parintilor

Parintele trebuie sa se autoeduce, deoarece nu exista o scoala de a deveni un parinte bun si invata pe masura ce-si joaca rolul parental ca el poate fi cel mai bun prieten ascultand copilul cu intelegere, comunicand cu el. Iar atunci cand copilul greseste, este de dorit ca in loc sa-l critice excesiv, sa-l ajute pentru a gasi solutii la probleme. Se stie ca pentru orice problema exista o solutie. Criticile excesive aduse adolescentului il pot determina sa se ascunda pe viitor, sa nu mai fie sincer cu familia si sa nu-si mai dezvaluie sufletul in situatii dificile. Sa fii prieten cu copilul tau nu inseamna sa te lasi condus de el.

Responsabilitatea si spiritul de initiativa

In cadrul familiei, insusirea responsabilitatilor individuale sunt incurajate de catre parinti prin trasarea sarcinilor si asumarea lor de catre adolescenti. Parintii vor incuraja initiativele copiilor atunci cand acestea merita a fi puse in practica.

Adolescentul invata zilnic in anumite feluri de la diferite persoane. El invata adesea, fiind atent la ceea ce fac parintii si mai putin din ceea ce spun acestia. Tocmai de aceea, este important ca si parintii adolescentului sa faca ceea ce ei predica.

Care este rolul anturajului in viata adolescentului?

Anturajul are un rol foarte important in formarea personalitatii adolescentilor, deoarece ei tind sa invete si sa-i imite pe cei de aceeasi varsta, luandu-i ca model. Atunci cand familia este absenta din viata adolescentului, anturajul este cel care asculta, intelege si securizeaza, joaca rolul de „familie”. Anturajul poate sa influenteze adolescentul atat pozitiv, cat si negativ. Aceasta depinde de principiile si valorile adolescentilor. In cazul in care acestea au fost bine internalizate, adolescentul poate sa discearna si sa ia propriile decizii.

Ce ne recomanda specialistul?

Pentru parinti, sfatul este acela de a fi aproape de copii, sa invete sa-i inteleaga si sa comunice eficient, sa le fie suport afectiv si instrumental in aceasta tumultoasa etapa din viata cand in contextul social actual sunt promovate preponderent non-valorile.

sursa: https://www.farmaciata.ro/dosar-medical/item/22110-relatia-dintre-parinti-si-adolescenti

Iubire Multa

Femeia care iubeşte prea mult, victima perfectă a bărbatului ignorant!

/0 Comentarii/în /de

Autor: Psihoterapeut/Coach NLP Master ANCA MORARU

Femeia povestilor dureroase si siropoase care nu a fost ocolita de dezamagire. Tiparul femeii care ofera prea mult si primeste prea putin, care face orice pentru bunastarea relatiei ei si nu se impiedica de limite, gasind mereu strategii de reparare si ajutorare a partenerului sau.
Dar ce mecanisme stau la baza fiecarei dezamagiri?

Ce putem afla despre confortul unui comportament vechi care cauzeaza numai alegerea partenerilor nepotriviti?

Femeile care ” iubesc prea mult ” nu iubesc mai mult decat femeile care iubesc sanatos

Psihologii spun ca primele experiente traite alaturi de cei ce ne-au crescut (parinti, bunici sau altcineva) ne pun bazele a ceea ce urmeaza sa devina normalitatea noastra si felul de a percepe lumea sau exteriorul (in jurul varstei de 7, 9 ani).
Prin puterea exemplului, felul in care capatam deprinderile comportamentale va deveni mai tarziu mecanismul prin care rezulta discernamantul nostru. Altfel spus, felul nostru de a fi sau a nu fi. Astfel, inca de mici invatam ce este iubirea si cum trebuie sa ne comportam ca sa primim, intr-un fel sau altul, afectiunea dupa care tanjim.

Suntem obisnuiti sa ii obisnuim si pe ceilalti sa ne cunoasca la perfectie

Deseori dezvoltam anumite tipare comportamentale pe care nu le parasim, iar in acest articol ne referim la acele tipare care ne determina sa fim atrase de acelasi tip de partener. Una din caracteristicile femeilor este ca de obicei sunt atrase de barbati indisponibili, situatie care le face sa tot puna in scena acelasi rol de victima neapreciata.

Femeile care iubesc prea mult se pun pe locul doi, mereu locul 1 fiind ocupat de interesele si bunastarea barbatului din viata lor, programul si prioritatile fiind mereu facut in jurul lui.

Femeile care iubesc prea mult obisnuiesc sa isi foloseasca armele de cucerire la potential maxim (mai ales) in momentul in care sunt stimulate de un factor extern: lipsa de interes a barbatului, aparitia altei femei etc. Dupa ce barbatul va fi cucerit intr-un final, este foarte probabil ca ele sa isi piarda interesul si sa paraseasca misiunea pentru a gasi un altul indisiponibil pentru care sa isi scoata armele si sa lupte din nou.

Femeile care iubesc prea mult se hranesc cu calitatile vagi ale omului care promite mult. Cateva semne ale viitoarelor calitati devin fundatia ce va fi baza relatiei lor, iar povestea va fi frumoasa cand imaginatia lor va deveni realitate. Va deveni realitate cu ajutorul lor, bineînteles. Pentru ca ele sunt acolo ca sa se asigure ca fac lucrurile sa se intample cum trebuie.
Numai femeia care iubeste prea mult stie cate suporta si face pentru el. Cateodata simte ca nu mai poate, iar el nu apreciaza deloc. Nu ar aprecia, oare, mai mult o femeie care isi impune respectul mereu?

Femeia care iubeste prea mult isi asuma 50 la suta macar din vina pentru ceea ce nu merge in relatie. Indiferent ca este vorba spre exemplu de violenta de care are parte, ea isi va spune ca el are dreptate cand explica gestul prin motive ca: tipatul ei, gelozia ei, nemultumirile ei etc.

Femeia care iubeste prea mult poate fi recunoscuta si prin lipsa de incredere pe care o are in ea insasi si pe care o afiseaza si in interiorul relatiei. Prefera non actiunea, ameninta despartirea verbal, dar nu si prin fapte, arata lipsa de curaj sau complacerea in situatie. Acest gen de comportament admite de la sine ca prefera sa ramana in relatia in care e obisnuita macar, decat sa traverseze iar o perioada de singuratate si sa dea de un posibil barbat la fel sau chiar mai rau.

Femeia care iubeste prea mult se detaseaza de realitatea prezentului agatandu-se de viitor

Femeia care iubeste prea mult isi traieste relatia in perspectiva; traieste relatia combinand realitatea cu imaginatia. Imaginatia este cea care o ajuta sa aiba o viziune a viitorului care candva poate se va implini. Ea isi spune ca va fi bine intr-un final, iar acesta e “combustibilul” care îi alimenteaza pasiunea si stoicismul cu care reusesc sa faca fata dezamagirii relatiei.

Femeia care iubeste prea mult gaseste scuze barbatului pentru câte ii greseste, de fiecare data cand greseste. El trebuie sa fie inteles pentru ca e un om care: nu are experienta multa, a suferit, nu a avut o copilarie fericita, e stresat, are probleme si lista continua.

Femeia care iubeste prea mult considera ca stie prea bine potentialul barbatului pe care acesta l-ar putea avea. Drept dovada, se ia un vag reper pozitiv care confirma viitorul potential: un mic gest frumos desi rar, o mica incercare care parca se vede din cand in cand in comportamentul lui precum eclipsa.

Femeile care iubesc prea mult sunt niste eroine incapatanate a caror cauza nu se vrea a fi pierduta

Femeia care iubeste prea mult se identifica cu rolul salvatoarei. Ii este mereu la indemana sa fie atrasa de barbati pe care sa ii poata ajuta cu ceea ce ea stie deja si trebuie sa ii arate si barbatului care cu siguranta urmeaza sa fie din ce in ce mai flexibil, matur si deschis.
Femeia care iubeste prea mult e inzestrata cu multa rabdare pentru barbatul ei pana cand el va deveni ceea ce ea isi doreste de fapt.

Femeile care iubesc prea mult sunt adeptele credintei conform carora iubirea nu e simpla. Trebuie sa te lupti pentru a fi fericit. Daca o situatie e simpla, e si plictisitoare si poate nici nu merita efortul. Ele sunt obisnuite sa faca lucrurile sa se intample, iar pentru asta exista foarte multe strategii pe care le experimenteaza.

Neconstientizand, femeile prinse intr-un scenariu de viata scris de mult cad in capcana acestor tipare repetitive de comportament. De fapt, ele nu iubesc prea mult ci sufera prea mult ajungand deseori depresive fara sa inteleaga de ce si unde anume gresesc punand totul pe tava (fara sa fie cazul macar).

Doar aducerea in constiinta a informatiilor descrise mai sus pot scurtcircuita vechile tipare, iar din inlocuirea lor cu cele firesti va rezulta redobandirea stimei, a increderii de sine, a vitalitatii, alegeri responsabile pentru o viata prospera si atragerea tiparului potrivit pentru o relatie implinita.

sursa: http://www.csid.ro/lifestyle/psihologie-si-cariera/femeia-care-iubeste-prea-mult-victima-perfecta-a-barbatului-ignorant-13665207/

Obezitatea Infantila

Psihoterapia in lupta cu obezitatea infantila

/0 Comentarii/în /de

Autor: Psiholog clinician-Psihoterapeut Adina MORARU

„Marian, un copil de 13 ani, a fost trimis de medicul nutritionist la cabinetul de psihologie pentru psihoterapie. El a fost mereu un copil grasut, dar in ultimii ani a luat foarte mult in greutate (are 120 kg la inaltimea de 1,58 m). Copiii il jignesc, il umilesc, il resping si Marian sufera foarte mult, iar parintii sunt ingrijorati.

Au incercat sa-l ajute, dar fara vreun rezultat. S-au decis sa apeleze la medicul nutritionist care i-a prescris lui Marian un regim si i-a indrumat la cabinetul psihologic. Copilul este foarte motivat sa slabeasca. Dupa o luna de regim si psihoterapie, a pierdut 4,5 kg si este foarte fericit si dornic sa continue.”

Problema obezitatii este mult mai complicata decat se credea pana acum, necesitand o deosebita atentie atat pentru varsta adulta, cat si pentru copii. Medicii sustin ca in ultimele 2-3 decenii, deteriorarea starii de sanatate are drept cauza in mare masura obezitatea, in special cand ea se instaleaza din copilarie, incidenta acesteia dublandu-se.

Cauze care duc la obezitate

– Singuratatea, parintii fiind prea putin implicati in educarea copilului in vederea unui stil de viata sanatos;
– Lipsa comunicarii si afectivitatii;
– Sedentarismul;
– Stilul de viata nesanatos al familiei are efecte negative asupra dezvoltarii armonioase a copilului, ceea ce duce la consumul exagerat de hrana, acesta oferind sentimentul de siguranta si confort psihic;
– Influenta reclamelor televizate.

Efecte in plan psihosocial

Problema kilogramelor, in plus, poate avea urmari grave asupra psihicului unui copil sau adolescent, pornind de la: complexe de inferioritate legate de aspectul inestetic, discriminarea la care sunt expusi incepand cu poreclele si respingerea la jocuri, integrarea dificila in grup si societate, marginalizarea, respectul de sine diminuat, preocuparile obsesive pentru slabit etc.

Obezitatea favorizeaza aparitia diabetului

Cresterea peste masura a copiilor in greutate constituie un risc dovedit pentru bolile cardiovasculare si al insulinei. Daca in urma cu doua decenii diabetul era o raritate la copii si adolescenti, in prezent este la fel de frecvent ca la adulti. Explicatia ar putea fi in stilul nesanatos de viata. Se preconizeaza ca 40% dintre copiii si 80% dintre adolescentii cu greutate normala depasita vor deveni adulti catalogati „obezi” de diferite grade. 75% dintre supraponderali si obezi acuza si boli cardiovasculare, hipertensiune, ateroscleroza, diabet, imunitate scazuta si infectii, afectiuni cronice degenerative, alergii, astm, eczeme, psoriazis.

Tratamentul psihologic al obezitatii

Motivarea pentru a tine o dieta va capata amploare abia in urma consultului medicului psiholog care, prin metode specifice, va reusi sa educe copilul in vederea unui stil de viata sanatos, il va face sa se simta bine in corpul lui, inteles si apreciat la adevarata sa valoare. In acest sens, psihologul va apela la terapia individuala si de grup unde, prin psihoterapie, va provoca si improviza discutii tematice si jocuri de rol, copiii putand astfel sa inteleaga obiectivul terapiei: un corp frumos si sanatos.

Terapia de grup aduce copilului multe informatii care il vor motiva sa lupte cu kilogramele. In cadrul grupului de psihoterapie va avea loc fenomenul de „universalizare”, fiind mai multe persoane cu aceeasi problema. Nu se va mai simti complexat, deoarece realizeaza ca exista si alti copii ca el. Puterea exemplului va juca un rol foarte important in mobilizarea micutului, in grup fiind copii care inregistreaza progrese semnificative in procesul de slabire.

Cheia prevenirii obezitatii este activitatea fizica in spatii deschise, sustin cercetatorii. Odata instalata, obezitatea necesita o abordare profesionista, iar pentru ca prevenirea sa fie sigura, combaterea ei trebuie sa inceapa chiar de la venirea pe lume a copilului. Cei care isi imagineaza ca obezitatea este numai o problema a varstei adulte, gresesc.

sursa: Psihoterapia in lupta cu obezitatea infantila