Scena

Unde cautam ajutor oncopsihologic – Articol Testimonial

24.02.2017 – de Radu J., 34 ani, supravietuitor cancer colon

„Din pacate la noi, latura emotionala si psihologica in general si a bolii oncologice, in particular, nu primeste atentia cuvenita, iar, cu mici exceptii familia este cea care trebuie sa o gestioneze.

Temerile cu care se confrunta persoanele bolnave de cancer sunt multiple: de la efectele adverse ale chimioterapiei pana la teama de moarte, iar daca scapi iti pui probleme despre marginalizarea in societate sau de ordin financiar.

Inca dinainte sa ma imbolnavesc simteam ca ceva nu este in regula mai ales la nivel psihic insa ca oricare altul imi era dificil sa accept acest lucru iar de vorbit cu altcineva, chiar si din familie, nici nu incapea vorba. Principala problema cu care ma confruntam este anxietatea si „sora” acesteia atacurile de panica. Cautandu-mi calea prin care m-as putea vindeca de cancer am inteles ca exista o stransa legatura intre problemele digestive si cele de natura psihica. De alfel chiar si medicina clasica accepta ca unele boli cronice (cum ar fi colon iritabil, gastrita) sunt sensibile la stres.

Peste tot auzi ca stresul este o chestie normala si ca „toata lumea este stresata in ziua de astazi”. Asa credeam si eu pana sa ma imbolnavesc. O data aflat in fata mortii mi-am dat seama ca lumea este putin mai bolnava decat eram eu si ca de fapt stresul este creat in mod artificial de minte fie pentru a ne justifica, fie din motive de orgoliu fie din cine stie ce motive. Este greu sa renunti la el cand ai nu stiu ce planuri, este greu cand iti doresti lucruri materiale, dar eu cred ca cel mai greu este sa te lupti cu propria minte.

O prima lupta personala a fost sa accept ca mintea ar putea fi cea care imi dicteaza viata. Consideram ca anumite teorii care sustin acest lucru sunt povesti, iar psihologul intervine doar atunci cand esti aproape de Balaceanca.

Dupa ce am citit cateva carti pe aceasta tema (ex: Calatoria de Brandon Bays, Codul autovindecarii s.a.) tot nu eram foarte convins de utilitatea unor asemenea teorii. Am incercat apoi sa tin un jurnal al starilor emotionale si sa imi scriu zilnic o incurajare pe o foaie de hartie. Apoi am renuntat sa imi mai fac planuri pe mai mult de o saptamana. Am constatat ca in cazul meu acest lucruri marunte functionau pentru ca aveam o stare psihica mai buna. Cu timpul am inceput sa fac si exercitii de imagerie ghidata, meditatii, colorat (mandale) si starea s-a imbunatatit.

Am inteles apoi ca pentru a ajunge la “radacina” anxietatii drumul este din pacate mai lung. Ganditi-va ca am acumulat ani si ani de conflicte emotionale mai mult sau mai putin rezolvate la nivel de subconstient. Este normal ca rezultatele sa nu apara peste noapte ci doar in urma perseverarii.

De un real ajutor mi-a fost domnisoara psiholog Adina Moraru care are un cabinet in Bucuresti, zona Universitatii (https://www.psihooncologie.ro/contact/) pe care v-o recomand din tot sufletul, fie ca aveti sau nu o problema de natura oncologica.

Pe langa o calitate sufleteasca si empatica deosebita este printre putinele persoane din Romania (daca nu singura) care este canalizata pe psihooncologie avand studii si o experienta bogata in acest sens.  Sedintele pe care le-am avut, mi-au fost de un real ajutor, stilul de lucru fiind unul care promoveaza identificarea principalelor probleme  emotionale particulare fiecaruia, regasirea propriei personalitati (paradoxal este ca dorind sa facem pe plac altora si etichetelor din societate nu ne dam seama sau uitam de propria bogatie interioara) dar si exercitii foarte utile care apoi pot fi repetate acasa.

Dincolo de priceperea Adinei, principalul „dresor” al mintii si cel care trebuie sa caute permanent caile suntem noi. Sa nu uitam ca atunci cand ne nastem suntem ca niste diamante pure, iar faptul ca am ajuns la stadiul de piatra se datoreaza experientelor pe care le traim, oamenilor cu care intram in contact. Eu am invatat ca toleranta si iertarea fata de ceilalti este esentiala pentru ca foarte multe persoane au uitat cine sunt de fapt, bucuria pentru lucruri marunte si care este de fapt rolul omului.”

 

Sursa: WordPress

Time

Cum sa le spun copiilor ca doresc sa divortez?

Autori: Psiholog Clinician Adina MORARU si Psihopedagog Coach NLP Master Anca MORARU

“Stiu ca sotul meu ma inseala, am dovezi certe in acest sens si cu toate acestea, imi este greu sa divortez, ni se confeseaza o mama cu doi copii. El are o firma, este managerul ei si din punct de vedere profesional, este foarte bun.Din pacate, vine seara tarziu acasa, in jurul orei 22, ma neglijeaza, nu petrece timp impreuna cu familia, nu comunica nici cu mine si nici cu copiii. Nici macar in weekend nu-si face timp pentru noi, familia lui si atunci cand il intrebam unde se duce, el spune ca merge la firma, cu toate ca eu stiu ca-si petrece timpul liber cu femei. Nu am curajul sa-i spun ceea ce am aflat si constatat si nici sa divortez deoarece ma tem ca vor suferi copiii atat emotional cat si financiar.

De putina vreme, eu mi-am inchis mica mea afacere si am decis sa fac asa, mai ales, pentru a ma ocupa de copiii nostri, care sunt elevi la I-IV.

Intr-o zi, fiica mea observand ca tatal ei pleaca de langa noi in weekend in timp ce eram cu pretenii si familia la iarba verde, a spus: mama, eu cred ca tata merge la o femeie, iti propun sa punem un detectiv particular sa-l urmareasca. Atunci mi-am dat seama cat de inteligenti si intuitivi sunt copiii si ca nu am dreptul sa-i mint. Aceasta stare de lucruri si-a pus amprenta si asupra copiilor mei, care sunt uneori abatuti, tristi, plang, se relationeza dificil cu colegii. Am multe intrebari la care caut raspunsuri competente: Cum ar trebui sa-mi pregatesc copiii in cazul in care ma decid sa divortez? Cum sa le spun copiilor ca doresc sa divortez? Cand sa le comunic? Cum sa-mi ascund resentimentele fata de sot, in fata copiilor?”

Care vor fi efectele divortului asupra personalitatii copiilor ?

Copiii simt atmosfera incarcata din familie si inainte de a fi pregatiti in mod special de parinti deoarece li se transmit tensiunile nu doar la nivel verbal, ci si nonverbal. Luand parte la anumite evenimente, se simt frustrati de anumite comportamente si chiar abandonati. Le puteti povesti un caz real, asemanator familiei dumneavostra si apoi treptat, le veti strecura ideea de separare de sot explicandu-le ca veti divorta de el nu si de copii. Apoi ii veti face sa inteleaga ca ei nu au nici-o vina in separarea dumneavoastra, chiar daca v-au mai suparat si-i veti asigura ca-i veti iubi amandoi la fel de mult ca si pana acum, neconditionat, dandu-le tot sprijinul in continuare. Le veti explica unde veti locui dumneavostra, unde vor locui copiii si unde va locui sotul. Este de dorit ca dupa divort, copiii sa ramana in aceeasi casa, le confera continuitate. De asemenea, este bine ca ei sa aiba un program pe care sa-l cunoasca, o viata bine organizata.

Comunicati cu sotul, aveti curajul de a discuta deschis despre problemele dumneavostra de cuplu, puneti in discutie si divortul, iar decizia de a comunica copiilor dumneavostra divortul de partener sa fie luata de comun acord si sa fiti prezenti amandoi.

Modalitatea prin care expuneti copiilor aceasta decizie sa se efectueze cu calmitate , evitand a va face reprosuri, invinuiri in prezenta copiilor. Evitati plasarea pe umerii unui singur parinte toata vina divortului si detalii pe care copiii la varsta aceasta poate nici nu le-ar intelege in totalitate. Sa ne amintim ca umerii lor sunt prea fragili pentru a duce poverile adultilor.

Momentul ales de dumneavoastra ca parinti sa fie acela in care ati luat in mod ferm decizia de divort pentru a evita starea de confuzie a copiilor.
Resentimentele fata de partener in fata copiilor trebuie ascunse deoarece pentru copii el este si va ramane parintele lor si in felul lui ii iubeste, chiar daca momentan comunicarea cu ei este deficitara si la randul lor, si copiii isi iubesc tatal si nu le-ar placea daca ati exprima sentimente negative la adresa lui.

Evitati pe cat posibil a induce copiilor sentimente de ura pentru parintele lor.
Divortul poate avea ca efecte diverse reactii ale copiilor deoarece se vor produce schimbari majore in viata dumneavoastra atat din punct de vedere afectiv cat si in ceea ce priveste noul stil de viata. Sentimente ca abandonul, insecuritatea, neputinta, inchiderea in sine, complexe de inferioritate prin raportare la alti copii, supararea, tristetea, furia, absenta increderii in sine, respingerea normelor si valorilor, agresivitatea, revolta, scaderea performantelor scolare, sunt efectele care se pot observa la copiii ai caror parinti au divortat. In asemenea situatii este de dorit sa fie lasati liberi pentru a se exprima sau pentru a pune intrebari si a capata raspunsuri atunci cand vor sa se clarifice. Acomodarea va fi dificila si ea solicita timp.

Copiii trebuie intelesi, ei au nevoie de multa dragoste spre a nu se simti singuri.
Copiii care au trait multa vreme intr-un climat nociv datorita starii conflictuale dintre parinti, spera ca divortul sa fie solutia salvatoare, care le poate oferi posibilitatea de-a avea parte in viitor de un climat familial pozitiv.

Experientele dureroase ale copiilor ce provin dintr-o famile ai caror parinti au divortat nu se pot „sterge cu buretele,” ele persista si pot afecta intreaga lor dezvoltare actuala, cu efect pe termen lung, in viitor, la varsta adulta. De aceea, se impune consultarea unui psiholog pentru a acorda suportul necesar copiilor in vederea mentinerii echilibrului psihic cutremurat de stresul divortului parintilor.

Time

Psihoterapia sindromului de stres posttraumatic. Viviana, Studiu de caz

Autor: Lector univ. dr. Aurelia MORARU

www.psihohipnoza.ro

Definitie

Trasaturile specifice criteriului diagnostic A (DSM IV) sunt:

Persoana a trait, a fost martora ori s-a confruntat cu un eveniment sau evenimente care au implicat moartea sau ranirea, a fost amenintata cu moartea sau ranirea, cu afectarea integritatii fizice a ei sau a altora, reactia implicand teama intensa, neajutorarea sau oroarea.

Simptome cheie ale SSPT

1.Retrairea evenimentului traumatic, indicata de:

–        Reamintirea intruziva si stresanta a evenimentului

–        Flashuri (sentimentul ca evenimentul apare in stare de veghe)

–        Cosmaruri

–        Reactii emotionale si fizice exagerate in fata unor declansatori care amintesc persoanei de acel eveniment

2.Evitarea si amorteala emotionala indicata de:

–        Activitati, locuri, ganduri, sentimente sau conversatii legate de trauma

–        Dezinteres

–        Sentimente de detasare fata de altii

–        Emotii restrictive

3. Excitatie crescuta indicata de:

l  Dificultati de adormire

l  Iritabilitate si izbucniri de furie

l  Dificultati de concentrare

l  Hipervigilenta

l  Raspuns exagerat de teama.

 

Alte simptome uzuale: atacuri de panica, comportament evitant sever, depresia, ganduri si sentimente suicidare, abuzul de substanta, sentimente de alienare si izolare, sentimente de neincredere si de tradare, mania, iritabilitatea, afectarea severa a functionarii zilnice, perceptiile si convingerile stranii.

Anamneza

Viviana s-a prezentat la cabinet si a solicitat psihoterapie deoarece in ultima vreme nu se simtea prea bine si nu intelegea motivul deoarece, in mod obiectiv, spunea ea, nu exista probleme mari in viata ei. Pe parcursul mai multor sedinte, si-a amintit anii frumosi din copilarie petrecuti la bunici la tara, dar si sentimentele de tristete ce le-a trait in urma separarii parintilor. A crescut cu mama sa, aceasta i-a oferit toate conditiile pentru a se dezvolta armonios si a invata. Mama a fost foarte implicata in cariera si s-a bucurat de performanta profesionala si venituri financiare substantiale. In timpul liceului, Viviana s-a indragostit si a plecat de acasa cu prietenul ei. Oricat a insistat mama, ea nu s-a reintors acasa, chiar a intrerupt si scoala pentru cativa ani. Dupa varsta de 18 ani, a inceput sa munceasca si si-a continuat studiile, relatia a fost incheiata deoarece a realizat incompatibilitatea dintre ea si prieten. Viviana avea aspiratii inalte spre studiu si statut social in timp ce prietenul ei nu imparasea aceleasi valori. A absolvit doua facultati, s-a integrat psihosociofamilial si si-a facut un prieten cu care a impartasit aceleasi valori si principii de viata. La varsata de 32 ani a descoperit ca are cancer mamar, s-a programat pentru lupta cu boala si a fost tot timpul optimista pe parcursul recuperarii, ea a invins cancerul. A trecut prin perioade grele, in special, ca i-a fost afectat si fizicul, un san i-a fost extirpat, a ramas cheala. Au trecut de atunci 5 ani, s-a casaatorit si are  un copil, o familie. In ultima vreme (trei luni de zile), are vise cu cosmar, o slaba concentrare la serviciu, dificultati de adormire, anxietate, iritabilitate, afectare severa a functionarii zilnice, tristete. Se intreaba de ce traieste toate aceste manifestari negative, acum dupa ce a invins boala, nu intelege cauza. Presupune ca poate a fost socata de vestea pe care i-a dat-o o prietena care si ea a trecut prin aceeasi situatie. Viviana chiar a vizitat-o in acest timp, numai ca aceasta a decedat recent. Pe parcursul psihoterapiei, a evitat cat de mult a putut sa abordeze experienta legata de trauma data de cancer. Pacienta a consultat si medicul psihiatru care i-a prescris o medicatie pentru anxietate si insomnie.

Situatiile stresante de viata

l  Trauma in copilarie data de separarea parintilor

l  Suferinta in dragoste, separarea de prima iubire

l  Stresul dat de intreruperea scolii

l  Conflictele cu mama

l  Stresul cumulat prin actvitatea profesionala si continuarea studiilor la doua facultati in acelasi timp in orase diferite implicand si naveta

l  Diagnosticarea, boala traite ca trauma

l  Afectarea integritatii fizice, caderea parului pe perioada recuperarii

l  Teama, anxietatea, suferinta, trauma bolii

l  Aflarea vestii ca si prietena ei cea mai buna are cancer

l  Moartea celei mai bune prietene

Lista de probleme

l  Anxietate

l  Insomnie

l  Vise cu cosmar

l  Slaba concentrare in activitate

l  Afectarea personalitatii, a familiei si a carierei

Lista de obiective

l  Intarirea egoului

l  Echilibrarea personalitatii

l  O buna concentrare a atentiei

l  Instalarea somnului natural si renuntarea la somnifere

Metode si tehnici de psihoterapie

l  Convorbire nondirectiva

l  Psihoterapie prin relaxare si sugestii pozitive de incurajare si reechilibrare psihologica

l  Tehnici si metode suportive de abordare a anxietatii in stare de relaxare, tehnici de imagerie cu recomandarea de “aruncare a gunoiului”

l  Alinarea copilului interior speriat si traumatizat, deschiderea dialogului cu acesta

l  Consilierea de cuplu, sotul Vivianei este un aliat si un bun suport

l  Hipnoterapia

l  Revizuirea si recadrarea experientelor trecute negative intr-un mod creativ si securizant

l  Tehnici NLP de ancorare in stari resursa

l  Explorare viselor prin metoda JungSenoiKaplan

Efectele psihoterapiei

l  Obtinerea catharsisului emotional, descoperirea progresiva, prelucraea si integrarea materialui traumatizant

l  Intarirea eului

l  Echilibrarea personalitatii

l  Cresterea puterii de concentrare la serviciu si a performantelor profesionale

l  Instalarea somnului natural, pacienta a renuntat la medicamente urmand sugestiile medicului

l  Cresterea increderii, a sigurantei de sine

l  Puterea de a se ocupa de familie, de cresterea si educarea copilului

l  Cresterea tolerantei fata de mama sa, care este distanta fata de fiica si nepoata ei

l  Pacienta este multumita de efectele terapiei si ne-am luat ramas bun dupa 12 sedinte. Ea si-a propus sa mai vina din cand in cand pentru a se mentine intr-o forma optima prin convorbire.”Asa cum imi fac timp sa merg la coafor sau la cosmeticiana, tot asa imi voi face timp si pentru sufletul meu venind la cabinetul de psihoterapie”, a declarta pacienta la finalul psihoterapiei.

Concluzii

l  Pacienta si-a reechilibrat personalitatea si a avut ocazia ca prin psihoterapie sa recupereze anumit amintiri, sa le restructureze si sa le integreze.

l  A fost focalizata in special pe prezent si viitor evitand sa insiste pe situatiile traumatizante din trecut, iar apoi a vorbit mai mult in treacat despre ele nedorind sa se tulbure prea mult. I-am respectat alegerile, doar am fost acolo, pe drum cu ea, atunci cand trebuia sa fie insotita.

l  A invatat sa-si managerieze trairile invatand sa practice acasa cateva tehnici de autocontrol.

l  Cand am incheiat psihoterapia, a marturisit ca teama ei cea mai mare fusese, evident, moartea. Frica de moarte a reaparut cu ocazia inmormantarii celei mai bune prietene

l  Acum, ma consider o persoana norocoasa si o femeie fericita in cadrul familiei mele, a spus Viviana atunci cand am incheiat terapia.

Time

Psihoterapia cancerului, o abordare integrativă. Studiu de caz

Autori: Lector univ dr. Aurelia MORARU şi Psiho-Oncolog Adina MORARU

Cancerul (termen medical: neoplasm malign) reprezintă  o clasă de tulburări în care o grupare de celule afişează o creştere necontrolată (diviziune între limitele normale),  invazie (intruziune şi distrugere a ţesuturilor adiacente) şi uneori metastaza (răspândirea spre alte zone ale corpului prin limfă sau sânge). Aceste trei proprietăţi maligne ale cancerelor le diferenţiază de tumorile benigne, care sunt limitate: nu invadează şi nu afişeaza metastaze. Majoritatea cancerelor formeaza o tumoare, însa unele nu – precum leucemia. Cancerul poate afecta oamenii la orice vârsta, chiar în stadiul fetal, însă riscul pentru majoritatea diversităţilor creşte proporţional cu vârsta. Cancerul provoacă aproximativ 13% din decesurile umane. Conform Societăţii Americane de Cancer, 7.6 milioane de oameni de pe glob au fost înregistraţi decedaţi în urma cancerului în anul 2007. Cancerul afectează toate animalele. Aproape toate tipurile de cancer se datorează anormalităţilor materialului genetic al celulelor transformate. Aceste anormalităţi pot fi datorate efectelor carcinogenelor, precum fumul de tutun, radiaţii, chimicale sau agenţi infecţiosi. Alte anormalităţi genetice care raspândesc cancerul pot fi dobândite aleatoriu prin erori în replicarea ADN-ului sau sunt moştenite genetic, astfel prezente în toate celulele din naştere. Predispoziţia la cancer este afectată de regula de interacţiuni complexe între carcinogene şi genomul corpului-gazdă. Noi aspecte ale laturii genetice a patogenezei cancerului, cum este metilarea ADN şi microARN sunt recunoscute ca fiind din ce în ce mai importante pentru comunitatea ştiinţifică.

Anamneza. Anita are 21 ani, este studentă şi a fost diagnosticată cu chist ovarian în urma cu şase luni. Şi-a vazut „liniştită” de viaţă, fără să ia măsuri imediate şi a început să aibă dureri care se intensificau rapid solicitând din nou vizita medicală. A fost operată de chist ovarian şi totodată i s-a recoltat material pentru examinarea histopatologică în vederea stabilirii diagnosticului. Ca urmare a bolii, în viaţa pacientei s-au produs schimbări de-a dreptul dramatice atât în plan psihologic cât şi în plan social. Astfel, pacienta avea stări anxioase şi depresive, a întrerupt facultatea, stări conflictuale cu părinţii. Dupa ce a aflat de boala sa, Anita a interacţionat mai rar cu prietenul său deoarece se temea de respingere ştiind că relaţia va suferi modificări ca urmare a bolii.

Ea face parte dintr-o familie dezorganizată, locuieşte cu mama, tata s-a recăsătorit şi are un copil şi din cea de-a doua căsătorie. Veniturile financiare ale părinţilor sunt mici, mama se plânge încontinuu de bani, dar nu întreprinde nimic în vederea schimbării job-ului pretextând ca actualul job îi aduce siguranţă.

Prima operaţie, din nefericire, nu a rezolvat problemele legate de boală. Analizele ce au venit după un anumit interval de timp au pus în evidenţă cancerul ovarian. Anita are de ales în a se opera în oraşul natal sau la Cluj unde a trimis probele pentru analiză. Părinţii nu ajuns la un consens din acest punct de vedere, distanţa este prea mare şi pacienta nu va putea avea suport din partea familiei. Alege să plece la Cluj împreună cu tata pentru a discuta cu medicii şi a lua o decizie. Între timp, descoperă o rudă în Bucureşti, chiar cadru medical, care se hotărăşte să o ajute.

Pacienta a decis sa vină la psiholog pentru a solicita suport, mama ei nu este de acord, ea nu înţelege ce ar avea de câştigat prin psihoterapie. După o vreme, a participat la psihoterapie şi mama pacientei.

Obiectivele 

  1. Verbalizarea suferinţelor, descărcarea durerii, a sentimentelor negative, găsirea unor răspunsuri la întrebări ce o frământă
  2. Diminuarea sentimentului de tristeţe, mâhnire, anxietate, depresie, furie şi o mai bună gestionare a trăirilor
  3. Liniştirea
  4. Creşterea încrederii în ea, în puterea de (auto)vindecare
  5. Marirea imunităţii
  6. Acceptarea modificărilor fizice pe parcursul tratamentului cu chimioterapie
  7. A învăţa să aibă o activitate pentru a nu se simţi povară pentru familie
  8. Reorientare vocaţională
  9. Optimizarea personalităţii în vederea menţinerii  echilibrului emoţional şi al sociabilităţii în condiţiile vitrege date de viaţă.

De ce şi psihoterapie?

Anita este o tânără inteligentă, educată şi bine documentată despre cancer, are o cultură generală bună, iar convingerile ei despre însănătoşire sunt legate de combinarea terapiei medicamentoase cu psihoterapia.

Metodologie

  1. Exprimarea în cuvinte a durerilor din trecut şi prezent, cuvintele au puterea de a vindeca
  2. Refuzul de a accepta ideea de moarte prin găsirea strategiilor de luptă cu boala şi învingerea acesteia
  3. Recadrarea bolii
  4. Găsirea unui gest simbolic de scurtcircuitare a gândirii negative
  5. Psihoterapia prin relaxare, hipnoză clinică ericksoniană şi imagerie mentală
  6. Realizarea unui ritual simbolic cu rol benefic de deprogramare negativă şi încheiere a suferinţei
  7. Tehnici NLP de aliniere neurologică
  8. Explorarea viselor prin metoda Jung Senoi
  9. Terapia prin artă: scris, desen, modelaj.

Efectele psihoterapiei

Pacienta  şi-a diminuat sentimentele de tristeţe, mâhnire, anxietate, depresie, furie şi a reuşit să-şi gestioneze treptat trăirile. Verbalizand suferinţele şi-a restructurat personalitaea găsind liniştea de care avea nevoie pentru a putea învinge boala. Descărcand durerea  şi sentimentele negative a făcut loc exprimării tăcerior, lucrurilor nespuse, care o devitalizaseră. Pacienta a găsit răspunsuri la întrebări ce o frământau. A avut loc creşterea încrederii în ea, în puterea de (auto)vindecare. Psihoterapia prin hipnoză ericksoniană a contribuit la creşterea autosugestiei de marire a imunităţii organismului. Pacienta a acceptat ( greu) căderea părului şi a sprâcenelor şi alte modificări date de medicaţie. A purtat o vreme perucă, şi-a creionat sprâncenele şi  continuat să socializeze.

A învăţat să facă faţă vieţii practicând învăţatul, pe parcursul tratamentului a dat examen la o altă facultate în Bucureşti şi a reuşit cu bursă. Nu a plecat la studii în Bucureşti, cu toate că îşi dorea autonomia deoarece s-a pus din nou problema banilor, iar mama nu dorea să rămână singură. A efectuat diverse activităţi pentru a nu se simţi povară pentru familie şi totodată şi-a pus în valoare potenţialul intelectual, creativ. Reorientarea vocaţională a fost dorinţa pacientei deoarece avea aptitudini diverse şi nu era sigură dacă alesese bine prima facultate unde avea şi bursă. Pe parcursul psihoterapiei şi-a dat seama că îi place ceea ce învaţă la facultate, că doreşte să practice în viitor profesia pentru care se pregăteşte şi a ales să rămâna la prima facultate şi să continue studiile în oraşul natal, Constanţa. Pacienta a reuşit să-şi optimizeze personalitatea, a socializat chiar şi în condiţiile vitrege date de viaţă, şi-a dat examenele la care avea restanţe din cauza bolii obţinând rezultate foarte bune. În vacanţa de vară a lucrat, în momentul de faţă se pregăteşte pentru licenţă, iar mama şi-a găsit un job în străinătate.

Concluzii:

Uneori, oamenii cară cu ei nu doar propriile bagaje, ci şi bagajele altcuiva, chiar a mai multor persoane. Atunci când îşi vor da seama, vor renunţa la ele lăsându-le undeva într-o gară…eliberându-se de sub povara lor. Pentru creier, timpul normal este viitorul. Munca psihoterapeutului în principal, este aceea de a însoţi pacientul în această etapă tranzitorie care este suferinţa, ajutându-l în demersul regăsirii de sine, învăţându-l şi pregătindu-l pentru momentul care urmează. Oamenii îşi transformă visurile în ocupaţii şi proiecte de viitor activând şi deblocând resursele din ei. Deconectarea de boală, certitudinea vindecării, programarea pozitivă pentru activitate şi viaţă reprezintă resurse proprii pacientului pentru vindecarea sa. Psihoterapia poate contribui la învingerea cancerului deoarece diagnosticul şi tratamentul cancerului reprezintă momente stresante, pacienţii manifestând anxietate şi depresie. Aceasta agravează  starea de sănătate a pacienţilor, de aceea, se impune necesitatea unor interventii psihologice. Activitatea  de psihoterapie  a accelerat procesul de vindecare al pacientei deoarece a început devreme. Cancerul are în manifestarea sa o dimensiune dramatică, rolul psihoterapiei este foarte important şi prin urmare, trebuie luat în seamă. Psihoterapia trebuie apreciată ca fiind complementară terapiei medicamentoase şi nu o concurentă a acesteia.