Dr. Ovidiu Bojor – „Cel mai bun medicament este iubirea”
Rar am cunoscut o persoana ca prof. dr. Ovidiu Bojor! Octogenar – varsta la care multi semeni nu mai concureaza cu timpul, de o simplitate cuceritoare si un bun-simt mostenite din Maramuresul bunicilor sai, omul acesta aduce cu sine experienta anilor petrecuti la poalele Himalayei.
Expert al Natiunilor Unite pentru programele de dezvoltare industriala, doctorul-farmacist a participat la numeroase misiuni in Asia (India, Tibet, Nepal), de unde s-a intors cu o descoperire ce-ar fi putut sa-i aduca Premiul Nobel. Despre ce este vorba? In cursul expeditiilor, el a observat ca in zonele de munte oamenii nu sufera de diabet. Urmarindu-le alimentatia curenta, a remarcat consumul de castravete asiatic, un soi amar, dupa care simteau imediat nevoia de zahar. Astfel, Ovidiu Bojor a descoperit insulina vegetala, extrasa din castravetele amar! Recuperare meritorie pentru memoria inaintasului sau, inventatorul insulinei sintetice, Nicolae Paulescu, cel care a pierdut Premiul Nobel dintr-o eroare birocratica… Insulina vegetala, sub forma medicamentului denumit INSUVEG, a devenit un panaceu pentru milioane de bolnavi carora Ovidiu Bojor le scrie, astazi, despre cum sa manance pentru a trai pana la adanci batraneti.
In ultima sa carte, intitulata “Pledoarie pentru viata lunga”, citim despre cele sapte elemente care prelungesc existenta. Primul este alimentatia. Profesorul Ovidiu Bojor a descoperit insulina vegetala studiind alimentatia traditionala nepaleza NEPALUL. De vorba, in primitorul apartament bucurestean al profesorului. Subiectul: alimentatia locuitorilor din zonele inalte, spre 4.500 m, unde sunt asezate ultimele sate. “Taranul de munte nepalez este la fel ca taranul roman – ne spune Ovidiu Bojor. Mi-am dat seama: aceeasi mentalitate, onestitate; pana si imbracamintea lui e la fel (cioareci si camasa peste cioareci). Il deosebeste, poate, efortul mare de a-si castiga existenta in conditii extreme. Are pamant arabil putin, dar foloseste inteligent irigatia gravitationala inca din secolul al XII-lea. Are pamant sarac, dar il ingrasa cu compost. Serpasii, originari din Tibet, „oamenii inaltimilor”, cunoscuti ca avand o cinste nativa, mananca un fel de mamaliga dacica (dhindo) din hrisca si mei, cu valoare nutritiva mare. Cu o farfurie de hrisca pisata si inmuiata cu apa si ardei iute, acesti serpasi duceau chiar si cate 10 ore in spate greutati de 90 kg, in general bagaje ale expeditiilor himalayene.” Ce mai aflam? Mancarea nationala nepaleza este “Dahl Bhat”, consumata de regula dimineata si seara. Se compune din orez alb fiert (Bhat), supa de linte (Dahl), legume si curry (tarakari). Totul se serveste pe un platou din otel inoxidabil, compartimentat. Nepalezii mananca cu mana, mai precis, doar cu mana dreapta. Pun un pic de linte pe orez, adauga legumele, picura putina zeama si duc la gura fiecare portie, cu degetul aratator in chip de furculita sau… lingura(?)… Dahl Bhat e o mancare echilibrata (proteinele sunt asigurate de linte). Legumele difera de la o regiune la alta (cartofi, varza etc.). Supa de linte e, in general, din ce in ce mai concentrata cu cat urcam in altitudine. Mancarea aceasta a devenit asa de populara, incat nepalezii folosesc in loc de “Ce mai faci?”, o expresie care inseamna, literal: “Ai mancat Dahl Bhat?”… Orezul sta la baza alimentatiei in campie si in regiunile relativ joase, unde poate fi transportat la un pret rezonabil. La altitudine inalta, orezul e inlocuit cu alte cereale, in special cu porumb. Retetele tibetane sunt foarte populare in Nepal. Se pot manca peste tot un fel de ravioli la aburi umplute cu legume si, foarte rar, cu carne. Sunt servite cu sos chilli, dar exista si varianta prajita, considerata mai sofisticata si care poarta numele Kathay. In Nepal exista mai multe feluri de paine, si toate au forma rotunda. Pe langa painea de grau, se mananca destul de frecvent cea de porumb, usor indulcita, precum si cateva specialitati, care se prepara mai ales in mediul rural.
ECO
“Multe produse alimentare nepaleze sunt ecologice” – ne incredinteaza profesorul Ovidiu Bojor. Sa luam, de exemplu, branza. Cea mai buna este branza de nak, femela iakului (“o vaca mica sau o capra mare”), o branza foarte consistenta si de o calitate excelenta, cu gust asemanator celei de Rocquefort sau de Camembert; tot asa, iaurtul numit Curd ori Lassi – iaurtul diluat cu apa… 90% din alimentatia nepalezilor e lacto-ovo-vegetariana. Poate ca acesta este si secretul longevitatii lor – spune profesorul, invaluindu-ne cu un suras misterios, de mag la inceputul unei lungi si promitatoare calatorii… “Nu sunt religios, dar sunt credincios. Cred in varful piramidei: un singur Dumnezeu, tatal celor vazute si nevazute” “Am gasit in Tibet plante echivalente cu speciile noastre. Acolo, sparanghelul creste salbatic. Begonia se mananca” – Ovidiu Bojor
Ceai cu unt tibetan
Bautura nationala in Tibet, ceaiul cu unt are tendinta sa deruteze la prima degustare. Ca sa-l apreciezi, trebuie sa te gandesti ca e ca si cum ai bea o supa calda… Pentru a-l prepara, aveti nevoie de urmatoarele ingrediente: 7 cesti cu apa, o lingurita cu ceai, o ceasca cu lapte, o treime de ceasca cu unt, 1-3 lingurite cu sare. Se incalzeste apa intr-un vas. Se adauga untul si sarea, se lasa sa fiarba 2-3 minute. Se amesteca cu mixerul pana cand continutul devine spumos. Se varsa intr-o teiera (vas pentru servirea ceaiului) incalzita si se toarna fierbinte in cani. Cei care apreciaza savoarea acestui ceai sunt nepalezii, obisnuiti din copilarie cu amestecul de plante, apa si unt. Caracteristic traditiei ceaiului este pregatirea la foc de lemn, conform normelor budiste si ritualului in timpul slujbelor din manastirile inchinate lui Budha.
Castravete asiatic Dr. Ovidiu Bojor a observat ca locuitorii Nepalului consuma o leguma de forma unui castravete, care reduce considerabil riscul imbolnavirii de diabet. Rodul cercetarii sale stiintifice de 7 ani asupra ”castravetelui asiatic” este medicamentul antidiabetic INSUVEG. Descoperirea acestui remediu natural – posibil panaceu pentru un miliard de diabetici il recomanda pe profesorul Bojor la Premiul Nobel.
INTERVIU CU OVIDIU BOJOR:
“Imparat” al plantelor romanesti, pe care le iubeste si le studiaza de o viata, le-a deslusit taina ca nimeni altul, transformandu-le in izvoare de sanatate. Are 83 de ani, este farmacist si academician de renume si locuieste la ultimul etaj al unei case, adica, asa cum el insusi spune, “mai aproape de cer”. In salonasul cu lumina galbuie, printre plante si carti, am povestit pana tarziu despre lucrurile importante in viata
“Natura e Dumnezeu. Il poti gasi cu mintea, cu sufletul, cu simturile…”
– Sunteti cunoscut si apreciat ca un biolog de exceptie, numarul unu al fitoterapeuticii romanesti. Cum se naste, in viata unui om, o pasiune asa de devoratoare pentru lumea plantelor?
– Tatal meu, profesor de stiinte naturale la Targu-Mures, m-a invatat primele lucruri despre plante, roci si mici vietuitoare. De la el mostenesc si placerea de a umbla pe munti. Pe la 14 ani, am intrat insa in conflict cu tata, care era darwinist convins, in timp ce eu imbratisam teoria creationista. Asa ca am scris un articol intr-o revista de stiinte naturale in care il combateam pe Darwin, care a impartit tot ceea ce este viu in doua regnuri: regnul vegetal si regnul animal. In regnul animal el a inclus si omul. Argumentul cu care il combateam era ca nici o fiinta vie de pe acest pamant, cu exceptia omului, nu a fost creata dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu. Oamenii au fost inzestrati de Creator cu o putere launtrica extraordinara, cu o scanteie de divinitate, cu puterea de a iubi neconditionat. Pana la urma, tatal meu mi-a dat dreptate…
– Simteati ca sunteti facut pentru biologie? A existat o intamplare anume care v-a impins pe acest drum?
– La mine n-a fost vorba de un moment anume, in care sa-mi dau seama de asta. N-a fost o revelatie. A fost, mai degraba, o acumulare, piperata cu mult discernamant. Altfel spus, inainte de a crede, am cercetat. La 14 ani, aveam deja un laborator acasa, intr-o camera, plin cu solutii chimice si alte substante intr-o parte, iar in cealalta, cu colivii, borcane cu serpi, broaste, cutii cu gusteri, acvarii de pesti. Era o nebunie. La 16 ani, acumulasem un bagaj de informatie care depasea cu mult programa scolara. Citeam si carti de aventuri si SF-uri de-ale lui Jules Verne. Si multe carti de specialitate. Faceam si sport. Lucru care m-a ajutat mai tarziu sa ajung in Himalaya de patru ori. Imi placeau inotul, schiul. Mergeam si la patinaj. Faceam gimnastica in fiecare zi si aveam o viata echilibrata. De mic, ma opream din mancat inainte sa ma satur. Simteam ca trebuie cumpatare in toate, ca nu trebuie umplut butoiul si apoi sa dea pe afara. Am avut intuitiile mele, am simtit ca nu trebuie sa fac decat ceea ce e bine pentru mine, ce e in acord cu credintele si simtirile mele. Iar pentru mine, bine inseamna a fi credincios, a fi in acord cu natura din noi, cu simtirea noastra intima, care e Dumnezeu. Si am mai avut si acest har de a-mi alege bine prietenii. Nu ma simteam bine in mediile vulgare. E atat de important sa stii sa-ti alegi oamenii din jur, sa nu cobori in promiscuitate, ci sa stii sa pastrezi o eleganta si un ritual al prieteniei care sa te puna in valoare. Cand ai prieteni care iti seamana, vibrezi la unison cu ei si asta e inaltator. Iti umple inima de bucurie. Mai tarziu, am avut niste mentori spirituali de mare exceptie: episcopul Suciu, care a murit in temnita la Sighet, fiindca nu a vrut sa se lepede de religia greco-catolica. Si printul Vladimir Ghika, un om deosebit, care, la fel ca si Buda, a fost print si, fiindca statutul de print nu l-a mai satisfacut, a cautat adevarata intelepciune, bucurie si eliberare in alta parte.
– Ati fost inzestrat cu un dar rar…
– El vine singur cand spiritual esti deschis sa intelegi niste lucruri pe care altii le ignora. Trebuie doar sa fii curios. Eu eram un copil foarte curios. “De ce?” era o intrebare mereu pe buzele mele. Aveam si eu framantarile si indoielile varstei, dar a predominat mereu latura pozitiva, optimismul.
– Pe Dumnezeu cand L-ati descoperit?
– L-am gasit umbland singur pe munti. Am lucrat 20 de ani la cartarea florei Romaniei, numai in zone montane, fiindca aveam o conditie fizica mai buna. Cutreieram toti muntii si faceam harti fitogeografice. Cineva a calculat ca numai in Carpati am facut 40.000 de kilometri pe jos. De foarte multe ori, timp de 5, 6 zile nu intalneam nici o fiinta vie. Uneori ma intalneam cu salbaticiuni, dar nu ma temeam de ele, nu ma atacau, caci stiau ca nu le fac rau. Am invatat sa comunic cu natura. Natura e Dumnezeu. Priveam bolta instelata si ma transpuneam in universul intreg. Tin minte o noapte in Himalaya. M-am trezit la ora 2 noaptea. Am vazut bolta instelata si luna plina. M-am trezit in Cosmos. In sus, numai orizontul infinit, nemarginirea si Dumnezeu, cu care poti comunica. Il poti gasi cu mintea, cu sufletul, cu simturile. Il gaseam in cedri, in vant, in flori. Dar trebuie sa ai aceasta intuitie de a trece granita dincolo de lumea materiala, in alt domeniu al cunoasterii, sa fii capabil de o comunicare mult mai profunda, in care te poti perfectiona in timp. Eu nu sunt religios, sunt doar credincios. Cred intr-un singur Dumnezeu, care le-a facut pe toate, cele vazute si nevazute.
“Traim in epoca de piatra necioplita a evolutiei spirituale”
– Exista si dusmani in natura, plante care fac rau?
– Nu. In natura exista doar oribila fiinta care se numeste om, care are sentimente ingrozitoare de dusmanie, gelozie, invidie si ura. Si de fanatism. In Coran scrie “Cand ai in fata o femeie nu ai voie sa tragi, cand ai in fata un copil, nu ai voie sa tragi, cand ai in fata un barbat neinarmat, nu ai voie sa tragi”. Si cu toate acestea, exista acesti kamikaze fanatici, indoctrinati de la 5, 6 ani sa ucida la comanda, in numele lui Dumnezeu. Cum e posibil asa ceva, cand una din cele zece porunci este sa nu ucizi? Daca toata legislatia mondiala ar fi bazata pe cele zece porunci si pe dreptul roman, ar fi suficient. Lumea s-ar schimba radical. Traim in epoca de piatra necioplita a evolutiei spirituale. Omul contemporan este un om mutilat, cu o mana foarte lunga, cand e vorba de evolutia tehnica, si cu o manuta chircita, cand e vorba de evolutia spirituala. Ne-am indepartat de la natura, prin diabolicul slogan din ultimii 50 de ani, de a transforma si schimba natura. Cand natura si-a creat un echilibru perfect in milioane de ani! Am taiat paduri, am defrisat, am distrus totul si acum suportam consecintele. Am devenit mai rai, mai egoisti, mai dezordonati. Confundam dragostea cu iubirea. Totusi, nu sunt pesimist. Increderea m-a caracterizat mereu. Sunt un optimist incorigibil si cred in evolutia omului, pe o spirala. Chiar daca uneori, in istorie, exista perioade de decadere, spirala tinde spre perfectiune. Iar eu sunt convins ca vom ajunge la varful ei si ne vom inalta.
Ovidiu Bojor – „Eu nu concep notiunea de batranete. Sunt vesnic tanar!”
Cu sotia (1986)
– Dupa atatia ani de experienta, puteti spune ca natura vegetala e la fel de complexa ca omul? Ca are simtire? Emotie? Sentimente?
– Categoric. Suntem abia la primii pasi de a cunoaste sufletul plantei. Am vazut, nu o data, cum la o muzica frumoasa, la o mangaiere, la o vorba buna… infloreste. Daca te incrunti la ea, se chirceste. Intre toate fiintele vii – plante, animale sau oameni – exista o comunicare continua, ceea ce e minunat. Important e sa deschidem ochii, sa stim sa citim aceste semne. Numai ca, din pacate, lumea nu e mereu interesata de asta. Pentru ca majoritatea alearga dupa bani, dupa profituri, dupa sex. Lucrurile acestea sunt pe un plan inferior. Nu intamplator omul a fost creat ca un edificiu perfect, pe verticala, capul cu ratiunea deasupra, sentimentul e pe undeva pe la inima, iar ultimul etaj sunt viscerele, pentru ca trebuie sa te hranesti si sa te inmultesti.
“Viata e o oglinda. Daca zambesti, zambetul ti se va intoarce”
– Care sunt lucrurile pentru care merita sa traiesti?
– Sa daruiesti cat mai mult celor din jur si sa ai pretentii minime de la viata. Important nu e sa acumulezi la nesfarsit, ci sa ai un acoperis, o familie cu care sa imparti traiul, un minimum necesar ca sa traiesti. Daca ai trei costume de haine si opt camasi e suficient. Restul nu-si are rostul. Daca poti avea in plus, mai bine ii dai si altuia care nu are. Iar daca nu ai nici tu, un zambet sa daruiesti macar, un sfat bun, o apropiere. Cand daruiesti sincer, ti se intoarce inzecit asupra ta si poti darui si mai mult. Eu le recomand tuturor sa considere viata o oglinda. Esti in fata ei. Zambesti? Zambetul ti se intoarce. Cand te crispezi, se crispeaza si viata la tine. Ca sa fii fericit nu-ti trebuie mult de la viata.
– Cateodata, e greu sa opresti caruselul. Un serviciu mai bun cere o masina mai buna, haine mai frumoase, mai putin timp de petrecut cu familia. Unde ar trebui sa ne oprim?
La pensie? Poate la 90 de ani …
– Oamenii acestia evolueaza pe scara profesionala, dar se indeparteaza spiritual foarte mult. Evaluarea aceasta in haine, masini, ceasuri, bijuterii este facuta de oameni meschini, pe care nu pot sa-i inteleg. Viata adevarata inseamna satisfactia sufleteasca pe care o ai in relatiile cu alti oameni si liniste sufleteasca. Adevaratul confort nu e cel material, ci cel emotional. Cei care sunt prinsi in capcana unei vieti contra cronometru trebuie sa-si puna intrebarea de ce, si la ce serveste cu adevarat asta. Trebuie foarte mult curaj sa opresti acest carusel. A-l opri nu inseamna a te izola. Suntem oameni sociabili. Trebuie cultivate iubirea, ajutorarea si daruirea. Sa-ti doresti ca maine sa fii un pic mai bun decat ai fost ieri. Dimineata sa te rogi: “Multumesc, Doamne, ca mi-ai mai dat o zi sa fac bine”. Daca esti lacom, patesti cum a patit fata aceea, care a murit la serviciu de prea multa oboseala.
– Datorati ceva originii dvs. ardelenesti? Radacinile te formeaza in vreun fel?
– Eu cred ca inaintea locului natal este familia, cu modelul ei. Eu vin dintr-o familie care a suferit mult. Cinci membri din familie au fost asasinati de hortisti, in 40. Ca sa scap cu viata, am fugit din Ardeal cu un geamantan, cu cateva lucrusoare, alaturi de cativa tineri. Tata era inchis in temnita. De-abia dupa zece luni ne-am reintalnit, el fiind expulzat din Ardeal, ca persoana non grata. Asta ne-a unit foarte tare. Mama era si ea o fiinta minunata. O persoana credincioasa si practicanta, spre deosebire de mine, inzestrata cu multa bunatate. Sigur ca ardelenii parca sunt un pic mai curati sufleteste. Desi sotia mea, care e de langa Govora, e mai pasnica si mai ardeleanca decat sunt eu. Eu sunt un luptator, un Scorpion. Dar nu in sensul agresiv…
“La nunta se ureaza: “casa de piatra!” Eu le urez tuturor “casa de suflet”
– Vorbeati de familie. Este una din valorile in care credeti?
– Familia este piatra fundamentala a societatii. Este piatra de temelie. Se obisnuieste sa se spuna la nunta “casa de piatra”. Eu le doresc tuturor… “casa de suflet”. Asta inseamna armonie, inseamna nu o unire intre doua persoane cu statut social atragator, ci o uniune intre doua suflete. Daca in familie exista armonie, pace, iubire, in familia copiilor va fi la fel, si tot asa… Planeta se va schimba.
– Unii nu mai cred in familie si in viata de cuplu pe termen lung. Ce-i puteti sfatui?
– In primul rand, sa deschida ochii mari in momentul in care aleg partenerul de viata. Sa nu mai faca casatorii pripite, cu dragoste la prima vedere, cand copiii sufera apoi. Caci fara copii, eu nu concep familia. Daca lucrurile se strica, este vina amandurora ca nu au facut o alegere buna. Si lucrurile degenereaza. Sa-si ia timp sa vada cu cine se casatoresc. Cand ne-am hotarat sa traim impreuna, eu si sotia mea rezolvaseram toate conflictele. Inainte ne mai certam, ne mai harjoneam. Acum am 58 de ani de casatorie continua si armonioasa. Si pot sa va spun ca secretul acestei armonii este concesia. Nicio relatie nu e perfecta de la inceput. Noi o facem perfecta, stiind sa lasam unul de la altul, pentru o armonie rara.
Viata fara de moarte si tinerete fara batranete
– Aveti 83 de ani si vorbiti ca un proaspat indragostit. E greu sa nu-ti pierzi prospetimea sentimentelor? Sa nu ajungi la rutina, dupa atatia ani?
– Eu nu concep notiunea de batranete, eu sunt vesnic tanar. Sigur, fata se mai brazdeaza cu timpul. Dar adevarata tinerete e in sufletul meu. Iar ea se simte in relatiile mele cu ceilalti. E important sa nu-ti pierzi cu anii ce trec gesturile de afectiune, de tandrete fata de ceilalti. Mai ales daca celalalt e in suferinta. Se spune in popor “A murit de inima rea!”. Habar n-aveti cate persoane se imbolnavesc, pur si simplu, de suparare, sau fiindca nu sunt iubite, fiindca n-au in jurul lor armonie, fiindca tanjesc dupa cate o mangaiere si nu are cine sa le-o dea. Cand daruiesti o mangaiere, ti se intoarce inzecit si nu ai cum sa nu te simti tanar. Cand esti trist si bolnav, e important sa stii sa te “cauti” unde trebuie.
– Chiar nu va este frica de batranete?
– Pentru mine nu exista notiunea de moarte. Pentru mine, viata este fara de moarte si tineretea fara batranete. Dumnezeu ne-a inzestrat cu nemurire. Din moment ce ne-am nascut, traim in veci. Adevarata viata incepe dupa moartea fizica. Sfarsitul e doar inceputul adevaratei vieti. Daca ai aceasta credinta, daca ai facut bine toata viata, daca ai facut cat mai putin rau, mori cu zambetul pe buze. Binele pe care il faci in viata aceasta iti ajuta in viata de dincolo. Eu stiu ca de acolo pot darui celor de pe pamant chiar mai mult decat pot s-o fac acum.
– O faceti mult si acum. Sunteti cunoscut ca fiind foarte generos. Mai aveti cabinet?
– Cabinetul meu se numeste Policlinica fara Plata. Nu am deschis un cabinet, desi unii m-au indemnat, spunandu-mi cat de mult am sa castig. Nu ma intereseaza asta. Toata viata mea am dat tot ce am stiut, dupa capacitatea mea, gratuit. Si acum ofer consultatii la telefon sau prin scrisori. Cateodata, primeam cate 50 lei intr-un plic, multumire. Cum aveam adresa pe plic, ii trimiteam inapoi. Uneori, mai puneam 50 de lei si le spuneam sa-si ia medicamentele care trebuie.
“Cel mai bun medicament este iubirea”
– Ce metode de tratament aveti pentru cei care va cer sfatul?
– Vorbesc cu ei la telefon si ii rog sa-mi scrie o scrisoare, in care sa-mi puna analizele si sa-mi povesteasca cat mai mult despre viata lor. Vreau sa stiu daca sunt tristi sau nu, daca iubesc si sunt iubiti, daca au dusmanii sau sunt dusmaniti. Sfaturile mele sunt undeva intre psihologie si duhovnicie. Le atasez retete cu plante, ceaiuri, retete homeopatice si altele. Eu tin cont ca nu exista boli, ci doar bolnavi. Fiecare om e un caz unic si nu exista retete general valabile. Si mai tin cont si de preventia bolilor. Sunt convins ca medicina viitorului va fi cea preventiva, nu curativa. O viata sanatoasa si armonioasa nu inseamna doar o alimentatie potrivita, ci si un stil de viata sanatos si armonios. Adevarata sanatate este armonia sufleteasca. Si cel mai bun medicament este iubirea.
Muresenii de Campie. La inaugurarea monumentului dedicat localnicilor omorati de hortisti
– N-ati obosit? De unde atata energie sa faceti bine?
– Dumnezeu daruieste celui care se daruieste. Daca credeti cu adevarat in asta, veti vedea ca functioneaza. Nimic nu te incarca mai bine decat gandul ca ai adus cuiva fericire. Eu, la varsta mea, lucrez zilnic cate 10, 12 ore. Uneori si sambata. A doua zi dupa ce m-am pensionat, m-am angajat cu carte de munca. Nimic nu e mai daunator pentru cei care se pensioneaza decat sa renunte la orice fel de munca. Vor fi ca un aparat scos din priza. Trebuie sa se gandeasca la ce le place mai mult si sa continue o activitate. Poate ca unii de-abia acum pot face ce le place cu adevarat. Este secretul ramanerii in forma.
– Va simtiti un om implinit?
– Nu inca. Pana la 90 de ani, cand chiar “ies la pensie” (ha!ha!), mai am vreo 8 ani. In care mai sunt multe de facut si de daruit. As vrea sa desavarsesc ideile din teasta mea si sa incep sa lucrez la testamentul meu stiintific, sa le las sub forma de teme de studiat pentru cei care vor urma. Ca sa nu se piarda.
Sursa: suntsanatos.ro