Citate Viata

65 citate despre viata exceptionale care sa te indrume zilnic – Osho, Paulo Coelho, Octavian Paler, Gandhi …

… citate despre viata, în ansamblu. Cum văd alții viața, cum cred ei că ar putea fi trăită. Fără a fi neapărat niște reguli. Doar idei. 

  • Singura răspundere adevărată este faţă de propriul tău potenţial, faţă de propria ta inteligenţă şi conştienţă, faţă de acţiunea conformă cu ele. – Osho
  • Am avut revelaţia că în afară de Dumnezeu nu există adevăr. Mai multe adevăruri, zic eu, raportate la Dumnezeu, este egal cu niciun adevăr. Iar dacă adevărul este unul singur, fiind transcendent în esenţă, sediul lui nu e nici în ştiinţă, nici în filozofie, nici în artă. – Petre Țuțea
  • Dacă ar trebui să-mi rezum în puţine cuvinte experienţa mea, aş spune că jocul m-a dus mereu tot mai departe, tot mai adânc în real. Şi filozofia mea s-ar reduce la o singură dogmă: Joacă-te! – Mircea Eliade (“Isabel şi apele diavolului”)
  • Cea mai mare glorie nu o dobândeşti atunci când nu eşti doborât niciodată, ci atunci când te ridici după ce ai căzut. Confucius
  • Atunci când te naşti, nu eşti un copac, ci o sămânţă. Trebuie să creşti, trebuie să ajungi la o înflorire, iar această înflorire va fi mulţumirea ta, împlinirea ta. Această înflorire nu are nimic de-a face nici cu puterea, nici cu banii, nici cu politica. Nu are legatură decât cu tine, cu evoluţia ta personală. – Osho (vezi și Citate Osho)
  • Atunci când cultivi momentul acum, îţi aminteşti în continuare lucruri din trecut, dar căutarea de sine s-a detaşat de această reamintire. Şi încă foloseşti viitorul, pentru chestiuni practice. Puterea dominantă a minţii, care este reţeta neîmplinirii, se risipeşte. – Eckhart Tolle (vezi și citate Eckhart Tolle)
  • Ratatul e un om ca noi toţi, cu diferenţa că el n-a consimţit să repecte regula jocului. De aceea îl blamăm şi îl ocolim, îl duşmănim pentru că a dezvăluit secretul nostru, îl considerăm, pe bună dreptate, un mizerabil şi un trădător. – Emil Cioran
  • Singura funcţie a minţii este de a diviza la nesfârşit. Rolul inimii este de a vedea ceea ce uneşte, lucru de care mintea nu este deloc capabilă. Mintea nu poate să înţeleagă ceea ce se află dincolo de cuvinte; ea poate să înţeleagă numai ceea ce este corect din punct de vedere lingvistic, ceea ce este corect din punct de vedere logic. Ea nu este preocupată de existenţă, de viaţă, de realitate. Mintea este, ea însăşi, o ficţiune. Poţi trăi şi fără minte. Însă nu poţi trăi fără inimă. Şi cu cât existenţa ta este mai profundă, cu atât este şi inima ta mai implicată. – Osho
  • Indiferent ce faci în viaţă, va fi nesemnificativ. Dar e foarte important să o faci. – Mahatma Gandhi
  • Viaţa este o curgere, este un fluviu, este o mişcare continuă. Dar oamenii au impresia că ei înşişi reprezintă ceva static. Numai obiectele sunt statice, numai moartea este încremenită; viaţa este o continuă schimbare. Cu cât există mai multă schimbare, cu atât viaţa este mai abundentă. Iar o viaţă abundentă aduce cu sine extraordinare schimbări, clipă de clipă. – Osho
  • Viata este un joc dur și halucinant, viața înseamnă salturi cu parașuta, înseamnă risc, înseamnă să cazi și să te ridici, înseamnă alpinism, înseamnă voință să ajungi în punctul cel mai înalt și să te simți nemuțumit. – Paulo Coelho (vezi aici citate Paulo Ceolho)
  • Maxime si citate despre viata OshoSunt doar două feluri de oameni pe lume: cei care încearcă să-şi umple goliciunea interioară şi acele persoane foarte rare şi deosebite care încearcă să-şi vadă această goliciune. – Osho
  • Lucrul cel mai important este să nu încetezi să pui întrebări. Curiozitatea are propria rațiune de a exista. – Albert Einstein
  • Cel ce mărșăluiește vesel în rând cu trupa, deja și-a câștigat disprețul meu. I s-a dat ditamai creierul din greșeală, din moment ce măduva spinării i-ar fi fost de ajuns. – Albert Einstein
  • Sunt experienţe cărora nu le mai poţi supravieţui. După ele, simţi cum orice ai face nu mai poate avea nici o semnificaţie. Căci după ce ai atins limitele vieţii, dupa ce ai trăit cu exasperare tot ceea ce oferă acele margini periculoase, gestul zilnic şi aspiraţia obişnuită îşi pierd orice farmec şi orice seducţie. – Emil Cioran
  • Mai bine o dragoste pierdută, decât una neavută. – Mircea Eliade (vezi și Citate Mircea Eliade)
  • Dacă te joci de-ajuns de mult cu un obiect, preocupat fiind să nu-l strici, cu siguranță îl vei strica. – Legile lui Murphy
  • Omul frumos tinde spre desăvârşire. Dacă nu poate vorbi împotriva urâtului, tace, dar în tăcerea lui e un refuz hristic a tot ceea ce înseamnă urât. – Dan Puric
  • Uneori ai succes…iar alteori înveți. – Robert Kiyosaki (vezi și citatele despre succes)
  • Primul lucru este acela de a te accepta în mod profund pe tine însuţi. Fiecare se simte inferior într-un fel sau altul. Motivul este neacceptarea faptului că fiecare este unic. Nu se pune problema superiorităţii sau a inferiorităţii. Fiecare face parte dintr-o categorie care îi este proprie şi din acest lucru nu rezultă nicio comparaţie. Şi nu pot să-mi închipui o fiinţă care să aibă totul în această lume. Unii nu au ezitat să încerce, dar au eşuat lamentabil. Fii doar tu însuţi şi va fi suficient. – Osho
  • Cel care stă la umbră astăzi, o face pentru că a plantat un copac cu mult timp în urmă. – Warren Buffett
  • Orbit de vocea dorinţei, Nu eşti conştient că Preaiubitul, Trăieşte în adâncul inimii tale. Opreşte gălăgia, Şi vei auzi vocea Lui , În tăcere. – Rumi
  • Dimensiunea succesului tău este măsurata de puterea dorinței tale, de mărimea visului tău și de cum gestionezi dezamăgirile pe drumul către succes. – Robert Kiyosaki
  • Uitându-mă în istorie, descopăr că, pe măsură ce eşti mai lăudat când trăieşti, cu atât eşti mai uitat după moarte. – Neagu Djuvara
  • Nu aranjându-ţi altfel circumstanţele vieţii îţi vei găsi liniştea, ci dându-ţi seama cine eşti la cel mai profund nivel. – Eckhart Tolle
  • Dacă nu vă puteţi simţi împăcat atunci când sunteţi singur, veţi căuta o relaţie pentru a vă acoperi sentimentul de disconfort. Puteţi fi sigur că această formă de disconfort va apărea într-o formă sau alta în relaţie şi că vă veţi considera probabil partenerul răspunzător pentru acest lucru. – Eckhart Tolle
  • Nu cedezi un petic de pământ fără să tragi un foc de armă. – Neagu Djuvara
  • Expertul este o persoană care a făcut toate greșelile posibile într-un domeniu foarte restrâns de activitate. – Legile lui Murphy

    Petre Tutea citate despre viata

    Petre Tutea citate despre viata

  • A venit odată un franţuz la noi, cu nişte maşini, iar una nu funcţiona tocmai cum trebuie. Dar românul zice: merge şi aşa! Trebuie să scăpăm de acest “mege şi aşa”; că “merge şi aşa” înseamnă că merge oricum. Nu oricum, nu oriunde, nu oricând şi nu orice. – Petre Țuțea (vezi și Petre Țuțea Citate)
  • Singurii oameni care percep întregul tablou sunt cei care ies afară din cadru. – Salman Rushdie 
  • Un pont bun pentru golf, încearcă să lovești ușor și bine și prefă-te că nu contează. Apropo, e valabil și în viață. – Donald Trump (vezi și citate Donald Trump)
  • Sunt succese care te înjosesc și înfrângeri care te înalță. – Nicolae Iorga 
  • Omul frumos în ziua de azi e cel ce urcă invers pe scară, înfruntând nu numai turma care coboară, dar şi insultele ei! –  Dan Puric (Vezi și articolul cu citate Dan Puric)
  • Fii devotat lucrurilor mărunte, căci în ele stă puterea ta. – Maica Tereza
  • Societatea a aranjat lucrurile astfel încât să nu îţi pui niciodată problema propriului tău potenţial. Şi toată nefericirea provine din faptul că nu eşti tu însuţi. Fii doar tu însuţi şi toată nefericirea şi toată competiţia cu ceilalţi dispar; nu îţi mai pasă că alţii au mai mult, că nu eşti tu cel care are mai mult. Dacă vrei ca iarba să fie mai verde, nu are rost să priveşti în curtea vecinului. Este atât de simplu ca iarba să fie mai verde! Omul trebuie să fie înrădăcinat în propria sa energie potenţială, indiferent care este aceasta. Lumea va fi atât de mulţumită astfel, încât acest fapt vi se va părea pur şi simplu incredibil. – Osho
  • Semeni o faptă, culegi un obicei; semeni un obicei, culegi un caracter; semeni un caracter, culegi un destin. – Dalai Lama
  • Fericirea nu e ceva gata făcut, ea vine din faptele tale. – Dalai Lama
  • Ceea ce vrem să facem, s-o facem atunci când vrem; pentru că acest “vrem” se schimbă şi are scăderi şi amânări. – William Shakespeare
  • Înfrânge-ţi durerea, fii vesel de se poate, căci tot la zi ajunge şi cea mai lungă noapte. – William Shakespeare
  • Toate necazurile pe care le-am avut, toate supărările şi obstacolele m-au întărit… Poate nu-ţi dai seama atunci când ţi se intamplă, dar să ţi se întoarcă spatele poate fi cel mai bun lucru pentru tine. – Walt Disney
  • Cu vorbe nu plăteşti datoriile. – William Shakespeare
  • Prietenii sunt ca pepenii: încerci o sută şi alegi doi, trei. – Confucius, citate despre prietenie
  • Nu judeca o carte după coperta sa. – Proverb
  • Adevărata “măsură” a vieţii unui om nu se poate obţine decât prin “lipsa de măsură”, dorind “fără măsură”, îndrăznind “fără măsură”, iubind “fără măsură”. – Octavian Paler (vezi și citate Octavian Paler)
  • Prieten adevărat este acela care te sfătuiește de bine, iar nu acela care îți laudă nebuniile. – Anton Pann
  • Dacă A reprezintă succesul în viață, atunci A este egal cu x plus y plus z. Munca reprezintă x; y înseamnă joaca; iar z – să ști să taci naibii din gură. – Albert Einstein (vezi și Citatele Albert Einstein)
  • Trăieşte o viaţă onorabilă. Atunci când îmbătrâneşti şi te gândeşti în urmă, vei putea să te bucuri a două oară de ea. – Dalai Lama
  • Ajungi la un nivel cand nu mai lucrezi pentru bani. – Walt Disney
  • Fii tu însăţi schimbarea pe care vrei să o vezi în lume. – Mahatma Gandhi
  • Sarcina ta nu este să cauţi iubirea, ci doar să cauţi şi să găseşti toate barierele dinlăuntrul tău pe care ţi le-ai construit singur pentru a te feri de ea. – Rumi
  • Noi suntem ca un cântec, nu credeți? Un cântec nu se poate cânta niciodată de la sfârşit spre început. Trebuie să-l cânţi totdeauna îndreptându-te spre sfârşit. – Octavian Paler
  • mahatma-gandhiFericirea este armonia dintre ceea ce gândești, ceea ce spui și ceea ce faci. – Gandhi
  • Copilăria e cadoul pe care ni-l dă viaţă. – Horaţiu Mălăele
  • Iubirea-i pur şi simplu nebunie. Îndrăgostiţii merită închisoarea ba chiar şi biciul. Motivul pentru care îndrăgostiţii nu sunt, totuşi pedepsiţi şi trataţi astfel, şi că acest fel de nebunie se dovedeşte a fi atât de răspândit este că biciuitorii sunt, la rândul lor, îndrăgostiţi. – William Shakespeare
  • Nu am muncit inutil şi nu m-am băgat în lucruri care nu mi-au făcut plăcere. Până la urmă, mi-am făcut un drag din a merge la munca pe care o fac. – Horaţiu Mălăele
  • Întotdeauna m-a uimit să cunosc oameni pentru care cărţile pur şi simplu nu contează şi oameni care dispreţuiesc actul lecturii, darămite pe cel al creaţiei. Poate e întotdeauna uimitor să afli că dragostea ta nu e la fel de atractivă pentru alţii, cum e pentru tine. – Salman Rushdie
  • Abţine-te să dojeneşti pe cineva, oricine ar fi. Dacă oamenii s-ar putea schimba, s-ar schimba. Dar nu pot. Iar tu şi mai puţin ca ei. – Emil Cioran (vezi și selecția de citate Emil Cioran)
  • Cred că acesta este scopul suprem: să trăiești o viață a pasiunii și autenticității. Iar orice e mai puțin decât asta, e mai puțin. De ce ai accepta mai puțin? – Alex Allman
  • Fii realist, dorește-ți mereu imposibilul. – Paulo Coelho
  • Poate alergăm, mergem, ne împiedicăm sau zburăm. Dar să nu uităm niciodată scopul călătoriei sau să pierdem vreo șansă de a vedea un curcubeu. – Gloria Gaither
  • Când va fi să mori nu te uita la întunericul dinainte, ci la lumina ce laşi în urmă. Şi te vei stinge cu zâmbetul pe buze. – Nicolae Iorga
  • Aproape întotdeauna, cele mai cuprinzătoare cuvinte ale oricărui om sunt cuvintele lui de pe urmă, întrucât le spune cu cea mai adâncă dare de seamă. – Arsenie Boca
  • Oamenii dau întotdeauna vina pe circumstanțe pentru a justifica cine sunt ei. Eu unul nu cred în circumstanțe. Oamenii care răzbat în această lume sunt cei care se ridică și cauta circumstanțele pe care și le doresc, iar dacă nu le găsesc, le creează. – George Bernard Shaw
  • Nu uita niciodată că pielea se încreţeşte, părul încărunţeşte, iar zilele se transformă în ani… dar ce e mai important se conservă; forţa şi determinarea ta nu au vârstă. Spiritul tău este cel care îndepărtează pânzele de păianjen. Dincolo de orice punct de sosire e unul de plecare. Dincolo de orice reuşită e o altă încercare. Cât timp trăieşti, simte-te viu. Dacă ţi-e dor de ce făceai înainte, fă-o din nou. Nu te pierde printre fotografii îngălbenite de timp… mergi mai departe atunci când toţi se aşteaptă să renunţi. Nu lăsa să se tocească tăria pe care o ai în tine. Fă astfel ca în loc de milă să impui respect. Când nu mai poti să alergi, ia-o la trap. Când nu poţi nici asta, ia-o la pas. Când nu poţi să mergi, ia bastonul. Însă nu te opri niciodată. – Maica Teresa
  • Viitorul mă interesează foarte mult. Este locul unde am de gând să-mi petrec următorii ani de viață . – Woody Allen

Sursa: Florin Rosoga 

0 răspunsuri

COMENTARII

Vrei să te alături discuțiilor noastre ?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.