Lavender Meadow

Crezul Pacientului Oncologic – psih Adina Moraru, Clinica Amethyst

Draga OM, iti transmit din sufletele celor care au trecut prin aceleasi sperante dar si temeri ca ale tale, cele mai mari si luminate lectii pe care boala „C” le-a adus in vietile acestora, in mod paradoxal si poate chiar ironic la prima vedere …

Cu multumiri pacientilor Clinicii Amethyst!

 

Crezul pacientului

 

  • “Sunt mai puternica decat credeam”;
  • “Am parte de o reintoarcere la esenta a ceea ce sunt ca OM”;
  • “Nu am luat pozitia bolnavului si astfel m-am concentrat pe solutii, nu pe probleme”;
  • “Dupa socul aflarii diagnosticului, am revenit totusi la optimism, mi-am revenit”;
  • “Am invatat sa iert, ma iert si pe mine”;
  • “Constientizarea libertatii proprii”;
  • “Am invatat ca sufletele bune se unesc”;
  • “Dumnezeu nu e surd”;
  • “Trupul este coaja in care se gaseste sufletul”;
  • “Boala este un mare pedagog: nu ai rabdare – dobandesti, nu iubesti – inveti iubirea, inveti sa traiesti si sa iubesti viata”;
  • “Am invatat sa daruiesc, am daruit celor cu nevoi speciale; iubind pe altii, te vindeci si tu”;
  • “Am inceput sa ignor ceea ce ma irita anterior; inainte nu stiam cum sa fac asta, insa acum alte lucruri sunt mai importante in viata mea”;
  • “Acest diagnostic cumva m-a invatat curajul, autocunoasterea, increderea in mine, acceptarea a ceea ce este, sa fiu autodidact si respectul de sine”;
  • “Am dezvoltat sentimente de IUBIRE si BINE fata de ceilalti prin tot ceea ce fac, la serviciu sau cu oamenii dragi mie”;
  • “Acum stiu sa ma rog”;
  • “Am dobandit mai multa intelepciune”;
  • “Am invatat sa primesc daruire, sustinere si am simtit ca traiesc o PUNTE catre vibratii inalte”;
  • “Toata viata am stiut sa ofer altora, mi-a placut si n-am stiut niciodata a cere si a primi, eram un om mandru, orgolios. Am invatat ca nu esti un om slab daca te mai lasi si iubit, ghidat, ca si altora le face placere ca si mie”;
  • “M-am reintors la ce iubeam sa fac, la pasiunile mele si activitatile mele preferate; mi-am readus aminte la ce eram bun si talentat”;
  • “Mi-am descoperit pasiunile si misiunile in viata mea de acum incolo”;
  • “Ma linistesc timpul petrecut cu familia cand ne plimbam, ne uitam la un film, dansam sau doar ne bucuram unul de prezenta celuilalt; am realizat cat de recunoscator sunt ca ii am si am descoperit cat de mult sunt iubit”;
  • “Am invatat sa pretuiesc viata, am multe motive de recunostinta, mi-am readus aminte toate dorintele implinite si bucuriile mele”;
  • “Vad viata in alte culori”;
  • “M-am eliberat de fricile imaginate, ma autodepasesc.

 

  • “Vibrez pe alte frecvente, comunic la alt nivel, gandesc altfel”;
  • “Am invatat ce inseamna rabdarea, compasiunea si veselia”;
  • “Am facut ca o ordine de primavara in viata mea pe toate planurile, in sufletul meu, inclusiv in casa”;
  • “Sunt o persoana mai buna, mai toleranta cu oamenii si cu mine in acelasi timp”;
  • “Evit oamenii negativisti, oamenii care se plang sau oamenii tristi”;
  • “Iau aceasta boala ca pe o evolutie, simt nevoia sa ma schimb, sa evoluez, simt ca este loc de mai bine in viata mea si acum e momentul meu”;
  • “Nu mai astept nimic de la ceilalti, accept oamenii asa cum sunt”;
  • “Ma pun pe mine pe primul loc, am invatat sa ma iubesc; inainte eu nu contam”;
  • “Conceptiile despre viata mi s-au schimbat, viata este mai mult decat pare si decat am invatat pana acum”;
  • “Eu aleg cum traiesc si cum imi schimb gandurile despre viata, am invatat sa renunt la trecut pentru ca mai am multe de trait si de facut”;
  • “Intai investesc timp, rabdare, incredere in mine si tratamente pentru a putea apoi culege roadele vindecarii”
  • “Am invatat sa ma adaptez situatiilor prin care trec, ca sa pot merge mai departe cu mintea clara”;
  • “Imi fac timp pentru a trai acum, am invatat sa ma bucur de fiecare clipa!”
  • “Imi doresc sa fiu o inspiratie pentru ceilalti; ma intreb ce isi vor aduce aminte copiii mei despre mine?”
  • “Acum ma iubesc si apreciez asa cum as proceda si cu cineva drag mie, ma tolerez si ma inteleg mai bine”;
  • “Iubesc tot, viata mea, florile, natura, pe mine”.

Psiholog Adina Moraru

Peace

Evenimentul Zilei – Psih. Adina Moraru „Cum faci față anunțului că suferi de o boală incurabilă?”

Ajungi la analize, totul pare normal și viața ta este dată peste cap de un anunț al medicului- suferi de cancer. Cei mai mulți români cad pradă deznădejdiii și găsesc cu greu resurse să lupte. Cum treci însă peste acest moment am încercat să aflăm de la un psiholog care are în față, zi de zi, zeci de astfel de cazuri. Adina Moraru este psiholog-oncolog si are răspunsul.

Evenimentul Zilei: Cât de importantă este reacția psihicului când afli că te lupți cu o boală incurabilă?

Psiholog Adina Moraru: Pronunțarea verdictelor nefavorabile medical zguduie din temelie psihicul pacienților și întreaga lor ființă. Acestea determină, în cele mai multe cazuri, schimbări de viață, comportament și atitudine. Eticheta și statutul de pacient presupun o greutate psihică foarte mare. Majoritatea oamenilor nu sunt pregătiți să devină pacienți. Oricare ar fi diagnosticul, prognosticul, răspunsul la tratament, cancerul reprezintă, întotdeauna, pentru pacient și familia lui, dar și pentru terapeuți, un test existențial puternic și, adeseori, șocant. Acest test se referă la toate aspectele de viață: raportul cu propriul corp, sensul dat de suferință, sensul dat bolii, vieții, morții, precum și la relațiile familiale, sociale, profesionale. În ciuda numeroaselor statistici pozitive sau a unui diagnostic nu foarte grav, ceva pentru totdeauna se va fi schimbat în viața pacientului. Când omul percepe o amenințare, creierul imediat trimite semnale sistemelor nervos și hormonal ce rezultă în eliberarea a diferite substanțe chimice în tot corpul, ce pot conduce la stres care dezechilibrează întreaga structura umană. În general, pacienții își revin la eul lor normal între două săptămâni și o lună de la aflarea unui diagnostic de boală cronică, ceea ce permite apoi mobilizarea acestora către luptă. Pentru a învinge reacțiile negative și stresante ale psihicului, primul pas este conștientizarea și acceptarea acestora și ce anume le hrănește (gânduri, cuvinte, atenția privirii, primele gânduri dimineața), iar pasul doi este înțelegerea faptului că întotdeauna avem de ales în cum răspundem și facem față la aproape tot ce ni se întâmplă. Aici rezidă puterea personală. Sub egida confesiunilor medicilor cât și a pacienților, ține doar de bun simt și de umanitate a înțelege necesitatea pacientului de a i se înlătura confuziile și diminua temerile pentru a putea deveni conștient de situația pe care o traversează respectând dimensiunile multiple pe care le implică: medical, psihologic, social, profesional.

Adina MoraruDoctor Adina Moraru

EVZ

Evz: Care sunt pașii pe care îi urmează un bolnav de cancer, din punct de vedere psihologic?

Psiholog Adina Moraru: Atât pentru individ, cât și pentru anturajul său, boala canceroasă sau tumorile maligne reprezintă, prima cauză de mortalitate la adult și una din principalele cauze de suferință fizică și psihică. Chiar dacă medicina a făcut progrese remarcabile în ceea ce privește detectarea precoce și tratamentul acestei maladii, pentru cea mai parte a bolnavilor, din păcate și foarte des neadevărat, diagnosticul pozitiv reprezintă o condamnare la moarte. În 1969, Elisabeth Kubler-Ross a scris cartea „Despre moarte și a muri”. Prima etapă implică negarea sau refuzul de a accepta diagnosticul. Nu contează ce tip de cancer ar putea avea o persoană; cuvântul cancer înseamnă numai frică în inimile majorității oamenilor. Nevoia de tratare imediată poate împinge pacientul adesea în faza de refuz, cerându-i să se adapteze destul de repede pentru a discuta opțiunile de tratament și pentru a face planuri cu privire la acestea. Când persoana trece deja prin tratament, adesea însoțită de durere, a doua fază a furiei nu este una la care unii ar gravita. Tristețea este cea mai proeminentă emoție, cel puțin până în momentul în care durerea fizică a dispărut. Odată ce durerea a fost suficient de eliminată pentru a gândi clar, urmează furia și este îndreptată spre aproape totul – legat de cancer sau nu. A treia etapă implică negocierea – necesitatea de a încerca orice și tot posibilul pentru a câștiga mai mult timp, chiar și o zi în plus. Acesta este adesea punctul în care auzim despre pacienții cu cancer care zboară în alte țări pentru a obține tratamente indisponibile în țările de origine sau care aleargă să obțină confirmarea unor diagnostice diferite de cel de cancer. Încercarea de a face pe cineva în această etapă să vadă altceva, este ca și cum ai încerca să-l faci pe un orb să vadă. Atunci când nu mai au loc negocieri, depresia poate fi copleșitoare – e ca un sentiment că ai fost aruncat într-un loc pustiu, în singurătate. Autocompatimirea poate deveni centrul atenției zilei sau săptămânii, în funcție de circumstanțe. Etapă finală este acceptarea, o etapă ce poate fi discutabilă. Definiția acceptării primește o primire favorabilă. Suntem fiecare produs al propriei realități și, ca atare, fiecare vom procesa aceste etape în moduri diferite și în diferite perioade de timp. Cel mai important, în fiecare dintre aceste etape, este sprijinul altora. Oamenii trebuie să fie conectați unul la celălalt.

Evz: Cum să trecem mai ușor peste un diagnostic atât de complicat?

Psiholog Adina Moraru: Pentru rezultate foarte bune, pacientul ar trebui să fie parte activă în propriul său tratament, de multe ori miracolul se produce când un pacient s-a ajutat foarte mult și singur. Propun să ne educăm pacienții să se întrebe și să întrebe specialiștii “Ce pot să fac să ajut? Cu ce mă pot ajuta?”. Paradoxal, deoarece în multe cazuri realitatea este alta, în asemenea situație nu este timpul potrivit ca un pacient să renunțe la laturile sale – psihologică, emoțională și spirituală, care trebuie restructurate mai mult ca niciodată. Pentru orice persoană, vestea diagnosticului de cancer este traumatizantă. De aceea, comunicarea diagnosticului de cancer este o artă ce solicită blândețe și multă delicatețe din partea medicului oncolog. Răbdarea specialiștilor în domeniu, ascultarea activă a pacientului, deschiderea, comunicarea onestă și răspunsurile date pacienților la noianul de întrebări ce-i năpădesc în noua conjunctură de viață, ajută pacienții să treacă mai ușor peste diagnostic. Evitarea gândirii catastrofice, monitorizarea emoțiilor negative, a suferinței emoționale, implicarea în activitățile curente și cele profesionale rămânând activi (de exemplu, sport sau mișcare cum ar fi pilates ce ajută enorm în antrenarea conștiinței de sine, a corpului și a concentrării, cât și a secretiei de endorfine ce elimină depresia), angajarea activă în procesul (auto)vindecării prin conștientizarea resurselor proprii, solicitarea suportului profesioniștilor în domeniu (medici, psihologi), activarea optimismului, a speranței, dezvoltarea spiritualității, metode de meditație și mindfulness zilnice atât în timpul tratamentelor cât și ca nou stil de viață pe perioada întregii vieți. De asemenea, un aspect deloc de ignorat îl reprezintă blamarea pacientului sau autoblamarea. Sentimentele afectează chimia corpului (care afectează dezvoltarea sau regresia unei tumori), la fel cum chimia corpului afectează sentimentele. Știința ne-a învățat că sistemul imunitar este profund influențat de emoții și, astfel, prin aplicarea unor anumite tipuri de terapii psihologice, putem influența mai departe în mod pozitiv sistemul imunitar.

Evz: Pentru specialist, cum este interacțiunea cu acest tip de pacienți?

Psiholog Adina Moraru: Pentru specialiștii în domeniul oncologiei, interacțiunea cu pacienții oncologici se bazează pe o relație interpersonală, care reunește iubirea pentru semeni, empatia și competența. Un adevărat profesionist dobândește acea abilitate prin care face cunoscut pacienților nu doar diagnosticul cu întreaga sa semnificație și toate consecințele ce decurg din el, ci și faptul că îi înțelege și împărtășește cu ei problemele ocazionate de îmbolnăvirea lor. Specialiștii se adaptează în funcție de fiecare pacient în parte deoarece orice persoană este unică și, prin urmare, trăiește boala într-un mod unic, particular; de aceea, și specialiștii se adaptează conform individualității și nevoilor fiecăruia printr-o terapie individualizată respectând standardele în domeniu. Atât specialiștii, cât și pacienții oncologici se pot confrunta deseori cu ceea ce se numește “efectul de burnout”, care se manifestă prin a te simți gol, fără sens, lipsit de energie, nemotivat, lipsit de resurse emoționale de a te dărui atât ție cât și altora ceea ce cu ceva timp în urmă părea ușor de dăruit, iar pasiunea pentru tot ceea ce făceai era la ea acasă. La rândul lui, un specialist are nevoie să-și recalibreze deseori resursele proprii și să găsească căi în mod constant de “reîncărcare” fizică, emoțională și mentală, o combinație între a trăi frumosul vieții, iubirea de sine și de viață în ansamblul ei. Lupta cu viața și posibila moarte a unui pacient ce se desfășoară în față unui specialist reprezintă atât o mare responsabilitate, cât și o onoare ce trebuie respectată atât timp cât suflul și sufletul unui om privesc și ascultă intim direcțiile date, tonul folosit, privirea și puterea cuvântului oricărui specialist din echipa pacientului.

Evz: Care sunt ulțímele noutăți în materie de tratare a acestei boli?

Doctor Adina Moraru: Cea mai recentă tendință în cele mai importante spitale oncologice din lume ce au ca misiune oferirea celor mai bune îngrijiri posibile pentru pacient, în orice manieră posibilă, este integrarea medicinii convenționale cu modalități complementare și naturale bazate pe dovezi științifice. Un pacient oncologic se trezește în fiecare zi dintr-un somn al “uitării” într-un coșmar viu, în comparație cu un om sănătos ce se trezește de multe ori la bucurie și viață. Ideea este să putem inversa procesul acesta negativ, să ghidăm pacienții să se poată trezi în fiecare dimineață cu voința de a lupta pentru viața lor

Medicina Holistică se bazează pe o serie de 4 concepte, ce au condus astfel la o serie de tehnici aplicative diverse ce merg împreună cu medicina alopată, sub umbrela de Oncologie Integrativă. Aceste concepte sunt:

1. O persoană există pe planurile fizic, psihologic, spiritual, în egală măsură reale, importante și valide ce descriu întreaga ființă umană și niciuna un poate fi redusă în favoarea alteia;

2. Fiecare persoană este unică, așadar un program valid de tratament trebuie individualizat pentru fiecare în parte pe cât posibil;

3. Pacientul ar trebui să facă parte din echipa de decizie, pe premiza că în programul holistic i se oferă atâta cunoaștere și autoritate pe cât va accepta;

4. O persoană are și abilități de auto-vindecare inascute, ce pot fi mobilizate într-un program medical de tratament personalizat, bazat pe diferențele individuale.

„Problema nu este existența sau non-existența abilităților de auto-vindecare ale omului, ci cum să mobilizăm și utilizăm eficient aceste abilități împreună cu întreg tratamentul medical în reîntregirea sănătățîi pacientului oncologic. Clinicile de Radioterapie încep să implementeze un program integrativ care include tratarea pacientului în ansamblu, nu doar a bolii. Din ce în ce mai multe studii din întreaga lume arată că punerea în aplicare împreună a diferitelor metode, în mod integrat și personalizat, cum ar fi psihologia, mindfulness, nutriția și învățarea stilului de viață sănătos, au un impact major asupra calității vieții pacientului oncologic, sporirea conștiinței de sine și ajută la prevenirea și gestionarea simptomelor fizice și emoționale ale cancerului, precum și la creșterea șanselor de supraviețuire”(Psiho-Oncolog Adina Moraru)

Sursa: Evenimentul Zilei

Pavel Chirila

Cauzele spirituale ale bolilor – prof. dr. Pavel Chirila

Ediţia emisiunii „Un doctor pentru dumneavoastră” difuzată marţi, 3 mai 2016, la TVR Internaţional, în care Sorin Sîrbov a discutat despre cauzelespirituale ale bolilor cu prof. dr. Pavel Chirilă. O boală apare prin perturbarea proceselor fiziologice, biologice, mentale şi psihice de la nivelul întregului organism. Dacă emitem negativ, atragem dezechilibre energetice şi implicit, boala.

Când emitem gânduri pozitive, primim starea de bine şi de sănătate. Să învăţăm să deţinem controlul absolut asupra mecanismului nostru de gândire, supraveghindu-l în permanenţă. Rugăciunea, apropierea de Dumnezeu, o alimentație cât mai naturală, ne ajută să menţinem starea de bine în organism.

Addiction

EVZ Psiholog Adina Moraru 19.06.2018 – Viciile Generației 2000 pun în pericol viitorul națiunii

Viciile Generatiei

Evenimentul Zilei 19.06.2018

Autor: Georgiana Ioniță

Psiholog clinician Adina Moraru

Adolescenții de azi duc lupte grele, de ordin psihologic. Noua generație este din ce în ce mai captivă lumii tehnologiei, a viciilor și a depresiilor. Cele mai recente studii arată că în România, în ultimii 10 ani, s-a înregistrat o creștere alarmantă a obiceiurilor nocive, a dependențelor patologice. Vorbim de țigări, alcool, droguri sau chiar internet, îndeletniciri care subjugă tot mai mulți tineri români.

De aici a plecat și succesul cărții pentru adolescenți „Flori în păr” scrisă de o tânără în urmă cu doi ani, care a reușit să adune într-un roman, toate viciile noii generații, împachetate într-o poveste intrigantă.

Iulia Ioniță are acum 20 de ani și este autoarea a trei cărți. Prima însă, „Flori în păr”, scrisă la numai 18 ani, a fost deja răsfoită de sute de adolescenți români și, recent, a devenit internațională.

În iunie 2018, romanul a fost tradus în Germană („Blumen im Haar”), pentru piața din Germania, dar și Austria și Elveția. Ei bine, subiectul cărții este cât se poate de controversat.

„Un fel de „good girl gone rockstar”(n.r. fata bună care o ia razna), cu droguri, alcool și sex, boli mintale, mafioți, tatuaje și turnee, totul într-o societate închisă, un regim totalitar cu reguli scrise, ce, de asemenea, a scos și oameni cu multe probleme, frustrări și chiar infractori. Aproape șase ani din viața cântăreței Amy Evans sunt descriși în cele 561 de pagini, totul începând cu ziua ei de naștere, la paisprezece ani”, ne mărturisește autoarea.

Metehnele adolescenților, subiect de carte

Iulia Ioniță, și ea adolescentă la rândul ei, spune că nu i-a fost ușor să scrie această carte. Deși avea inspirația și personajele în minte, a trebuit să se documenteze despre partea vicioasă a poveștii, astfel încât să poată reda prin cuvinte, efectele narcoticelor asupra eroilor ei. Așa a ajuns să scrie, de fapt, despre adevăratele vicii ale „Generației 2000 din România”, generația ei.

„Am subliniat dependența de droguri, alcool, tutun, chiar și pe fondul unor traume, în societatea în care nu e normal să mergi la terapie sau nu știi în cine poți avea încredere. Dacă o fac pentru a uita de ei sau doar pentru a se distra, rămâne la opinia cititorului. Amy, personajul meu, este unul emotiv, imatur, impulsiv, pe care poți să îl iubești sau să îl urăști. Suferă din dragoste, o dragoste pe care o simte puțin mai ciudat și la care nu știe exact cum să reacționeze, iar, într-un anumit punct, realizează și trebuie să decidă: își poate lua viața de la capăt?”, ne dezvăluie Iulia.

Deși este ficțională, cartea tinerei reflectă cu fidelitate ceea ce se întâmplă și în realitate în rândurile adolescenților. Protagoniștii consumă droguri, alcool etc, unii ajung să aibă copii, alții sfârșesc tragic… Aceste motive, altoite pe ideea că acești adolescenți reprezintă sau ar trebui să reprezinte viitorul unei nații, ne-au determinat să tratăm serios acest subiect. Am apelat, așadar, la specialiști – un psiholog, un medic dermatolog, un polițist anti-drog , dar și la statisticile oficiale legate de viciile tinerilor.

Dependentele Generatiei

Părerea psihologului

Viciile, oricare ar fi natura lor, că vorbim de droguri, alcool, fumat, tulburări alimentare sau dependența de calculator, au în spate, de cele mai multe ori, probleme de ordin psihologic.

Psihologul Adina Moraru a explicat, pentru Evenimentul Zilei, de ce se refugiază tinerii în obiceiuri periculoase și care sunt riscurile la care se supun.

„Dependența este boala sufletului, a golului interior. Este o sinucidere lentă prin autodistrugere. Conduce spre înstrăinare și alienare”, explică psihologul.

Cauze:

1.Educația din familie-familii dezmembrate (divorț, deces), părinți plecați la muncă în alte zone, educația părinților sub medie.

2.Educația în școlilipsa de investiții în școli, în laboratoare, în cursuri și programe de dezvoltare personală a profesorilor și elevilor, lipsa cercurilor școlare pentru atragerea copiiilor către domenii de interes, lipsa testării elevilor pentru determinarea abilităților școlare și extrașcolare urmată de implicarea în aprofundarea acestor domenii.

3.Lipsa supravegherii și lipsa implicării adolescenților în activități profesionale și culturale comune cu părinții.

4.integrarea în grupuri toxice (jocuri de noroc, jocuri în grupuri, cluburi, baruri).

5.lipsa afecțiunii părintești și atracția către grupuri de adolescenți care substituie afecțiunea, care promovează libertatea, independența, dorința de epata, de a se comporta ca adulții, fără a realiză consecințele.

6.În copilărie abuz verbal, fizic, intelectual, religios, sexual,incestul, anturajul.

Tragica realitatea, în cifre

Datele centralizate de specialiști arată că 9 din 10 elevi au băut alcool cel puţin o dată, iar unii chiar s-au drogat. Iar fumatul are o incidență și mai mare: mai mult de jumătate dintre tineri se apucă de fumat înainte să devină majori.

Potrivit Agenţiei Naţionale Antidrog (ANA), în ţara noastră sunt înregistraţi peste 200.000 de consumatori de substanţe psihotrope interzise, iar un recent raport al Centrului Internaţional Antidrog şi pentru Drepturile Omului (CIADO) arată că în jurul de 11% dintre adolescenţii din România au încercat măcar o dată o formă de drog.

Cel mai tânăr consumator de substanțe interzise a ajuns la spital în 2015 la Galaţi, la doar zece ani, iar potrivit medicilor acesta ar fi fumat, în drumul de la şcoală spre casă, dintr-o ţigară din categoria etnobotanicelor.

Tot mai mulți tineri consumă alcool

România stă foarte prost în statistici și la consumul de alcool. Din 2009, până în 2016, numărul consumatorilor adolescenți a crescut cu 20%. „Suntem departe de media europeană. Stăm foarte prost la consumul de alcool şi la utilizarea mijloacelor de contracepţie, adică la prevalenţa sarcinilor nedorite. Asta ne aduce alte probleme legate de prematuritate, de abandon în spitale a copiilor născuţi nedoriţi”, a declarat ministrul Sănătăţii Sorina Pintea, în cadrul unei conferințe.

Drogurile, la nivel mondial

La nivel mondial, se estimează că 247 de milioane de persoane, sau una din 20 de persoane cu vârste cuprinse între 15 şi 64 de ani, au consumat cel puţin un drog ilegal, în anul 2014.

Amploarea problemei drogurilor la nivel mondial devine mai evidentă atunci când se ia în considerare faptul că mai mult de unul din 10 utilizatori de droguri devine dependent. Cu alte cuvinte, aproximativ 27 de milioane de oameni din lume sunt dependenți de substanțe interzise. Aproape jumătate din aceşti consumatori problematici de droguri îşi injectează drogurile şi 14% din cei care îşi injectează droguri sunt infectaţi cu HIV, în anul 2014.

La Poliție, din lac în puț

Am mers mai departe și am discutat și cu un polițist din cadrul serviciului Anti-drog, care ne-a explicat cum părinții, din disperare, crezând că își salvează copiii, ajung să le creeze probleme cu legea.

„Au fost cazuri în care părinții, pentru a-și speria copiii, veneau împreună cu ei la poliție să le spună polițiștilor că ai lor copii sunt consumatori de droguri (iarbă în majoritatea cazurilor, asta e de departe drogul cel mai frecvent consumat în rândul tinerilor), însă, majoritatea rămân la stadiul consumului ocazional. Ba, mai mult de atât, au fost și câteva cazuri în care părinții au găsit drogurile( cannabis) copiilor în ghiozdan, camera personală etc și au venit însoțiți de copii pentru a povesti isprava polițiștilor și în același timp pentru a preda și drogurie găsite, organelor de poliție, neștiind că în acel moment tocmai le făcuseră un mare rău dpdv juridic.

Dosare penale la vârste fragede

Copiii acestora tocmai deveniseră suspecți pentru săvârșirea infracțiunii de deținere de droguri de risc în vederea consumului propriu și urmau să fie cercetați în cadrul unui nou dosar penal astfel creat. Periodic se fac și instructaje cu elevii, la cererea directorilor de licee, dar evident că ele nu pot fi suficiente și ar trebuie întărite de campanii puternice în acest sens (media etc)” , ne-a explicat sub anonimat un polițist de la brigada Antidrog.

Dependența de calculator

„La calculator stau adesea cei care sunt mai puțin sociabili, introvertiții, cei care nu au prieteni în viață reală.

Dependența de tehnologie, în general, îi ține departe de lumea reală. Pe lângă avantaje, tehnologia aduce și efecte negative precum dependența, înstrăinare” explică, în continuare, psihologul.

Riscuri

Pe termen lung, s-a observat creșterea diagnosticelor de tulburări de personalitate, de aceea majoritatea tinerilor au diagnostic borderline. „Pentru că e neglijată latura învățării gestionarii emoțiilor și vor prea mult și cât mai repede dacă se poate acum! Merg în viață cu viteză a 5-a! Sunt absenți de la propria lor viață și trăiesc într-o lume deformată, paralelă cu a oamenilor fără adicții. Acolo ei trăiesc o realitate deformată în care se văd dotați cu tot ce i-a făcut să sufere în realitatea obișnuită. Și suferă și familiile acestora. Tinerii îngrijiți și iubiți în copilărie își păstrează legătura cu rădăcinile divine și își dezvoltă un simț al identității proprii croindu-și un drum în viață mai ușor în comparație cu copiii abuzați. Ei își dezvoltă încrederea în sine și se simt competenți în ceea ce întreprind”, explică psihologul.

Înțepături ferite de ochii lumii – opinia medicului dermatolog

Am apelat la un medic dermatolog care să ne explice cum arată situația din cabinetul său, unde tot mai des, sunt nevoiți să investigheze corpurile tinerilor, în căutarea semnelor de injectare. Din motive lesne de înțeles, vom păstra anonimatul medicului.

„Una dintre posibilele manifestări clinice ale consumului de substanțe stupefiante de mare risc este cea dermatologică. Firesc, părintele adolescentului observă și își duce copilul la un consult de specialitate. Vrând-nevrând, medicii dermatologi s-au deprins cu recunoașterea cauzelor acestor manifestări clinice, materializate în erupții pe piele. Următorul pas, caută să identifice modul de intrare a narcoticului în corp. De cele mai multe ori, acesta este prin injectare și, din ce în ce mai frecvent, în locuri cât mai puțin la vedere. Nu detaliem pentru că ar însemna să îi învățăm pe minori cum să se injecteze, astfel încât, părinții, profesorii, amicii, etc. să nu observe. Pentru că este vorba despre o persoană minoră, medicul este obligat de lege, așa cum este și firesc, să-l informeze nu doar pe pacient, ci și pe părinte. De aici, porțile tragediei sunt larg deschise, iar finalul este cel previzibil”, ne-a explicat medicul dermatolog.

„Noi suntem acei copii care fumează iarbă. Acei copii care nu beau „o bere” într-un restaurant de fițe, ci care se duc unii la alții acasă ca să bage pastile până uită de realitate și uită cine sunt. Suntem acei copii care nu își fac temele. Care pleacă de la ore ca să compună un cântec. Suntem copiii care, dacă nu te suportă, îți scriu numele pe o țigară și te fumează. Și devii spulberat. Noi suntem copiii fără regrete. Pentru că știm că, atunci când am făcut-o, am fost fericiți” – fragmente din cartea „Flori în păr”, de Iulia Ioniță.

Sursa: Evenimentul Zilei

Leo Iorga

EVZ – Lovit de cancer, A FOST TRĂDAT de cei dragi. CAZUL SFÂŞIETOR al unui ARTIST CELEBRU din România: „M-am trezit viu din anestezie”

În urmă cu şase ani, Leo Iorga a primit un diagnostic crunt: cancer pulmonar. Au urmat mai multe operaţii chirurgicale şi tratamente chinuitoare cu citostatice. La scurt timp după ce a învins boala nemiloasă, aceasta a recidivat, iar acum lupta lui pentru viaţă continuă cu multă credinţăşi speranţă în sufl et.

Într-un interviu în exclusivitate pentru Evenimentul Zilei, artistul povesteşte cât de mult a contat suportul psihologic în tratamentul oncologic.

EVZ: Care a fost primul gând care v-a venit în minte în clipa în care medicul v-a dat cumplita veste?

– Leo Iorga: În mod instinctiv, te simţi abandonat. Te afli în situaţia de a înțelege ce a strigat Iisus pe Cruce: „Eli Eli Lama Sabachthani?”- „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?”. Nu ai reactie pe moment. Habar n-ai încotro s-o apuci, în cine poţi avea sau nu încredere. E probabil o stare de șoc, pe care abia mai târziu am realizat-o. Parcă e un coșmar din care abia aştepți să te trezești. Apoi au apărut, succesiv, proceduri medicale foarte concentrate în interval scurt de timp. Prima operaţie a fost una radicală, faptul ca m-am trezit viu din anestezie a fost o mare revelaţie. Dar, în tot acest timp, am simţit permanent că la fiecare pas sunt dus de mână de Dumnezeu.

– Care a fost sursa forţei şi a motivaţiei în toţi aceşti ani?

– A fost o mobilizare generală, ca să zic aşa. Sunt impresionat permanent de empatia oamenilor, la fiecare concert sau pe stradă. Acum mă consider produsul celor apropiaţi mie, fie familie, medici, prieteni, colegi, finanţatori ai tratamentelor mele. Sursa puterii este întotdeauna acolo, Sus! Dumnezeu lucrează prin oameni, însă. Scena, pe de alta parte, este locul în care ma regăsesc, mă refugiez şi uit de probleme.

– Cât de importantă este consilierea psihologică în procesul de vindecare? Cum v-au ajutat discuţiile cu terapeutul?

– Discuţiile cu doamna doctor Adina Moraru m-au făcut să înțeleg că aspectul spiritual este determinant în acceptarea bolii, apoi în tratarea acesteia, mergând până la nivelul unei asceze din acest punct de vedere. Rol hotărâtor în acest sens îl are pregătirea psihologului, chimia şi încrederea pe care o induce. Că, altfel, e plina piaţa de psihologi! De fapt, acum sunt pe deplin convins că factorii declanşatori ai acestei boli sunt şocurile emoţionale, indiferent de natura lor: frici, teama de moarte, frustări, stres.

– Cum a fost experienţa medicală din Cuba şi cât de diferită este abordarea lor faţă de medicina tradiţională?

– În Cuba am trăit o experienţă unică. Am ramas foarte impresionat de sumele alocate de Guvern pentru cercetare şi turism medical. Am fost în Centrul Medical „La Pradera” pentru imunoterapie, personalul de acolo se comportă cu amabilitatea specifică clinicilor private. Există acolo o mentalitate diferită de medicina europeană: combină alopatia cu holistica şi cu homeopatia, încercând astfel să trateze simultan şi cauza si efectele. În zona Americii Centrale, tradiţiile ancestrale se reflectă şi în tratamentele modern, iar medicamentele se administrează uneori în funcţie de tabloul astral, astfel încât să fie asimilate la momentul optim. Cuba este o ţară care în acest moment practică turismul medical pe scară larga.

– Aţi declarat că susţineți legalizarea cannabisului în scop terapeutic la noi în ţară. Credeţi că sunt şanse ca în România bolnavii să poată beneficia de astfel de terapii în viitorul apropiat?

– Da. Avem o petiţie pentru această initiaţivă. Voi apela şi la colegii de breaslă şi la mass-media pentru sprijin. Lumea trebuie să înţelegă clar că nu vorbim aici despre droguri, ci despre o terapie complementara recunoscută la nivel mondial. Solidaritatea maselor în jurul nostru este singurul mod de a acoperi un vid legislativ. Consumul de cannabis medicinal este legal în România, dar nu se poate procura. Avem nevoie de 100.000 de semnături pe această petiţie, pentru ca ea să ajungă în Legislativ. „Cere şi ţi de va da, bate şi ţi se va deschide!”. Solidaritatea maselor în jurul nostru este singurul mod de a acoperi un vid legislativ. Consumul de cannabis medicinal este legal în România, dar nu se poate procura. Avem nevoie de 100.000 de semnături pe această petiţie, pentru ca ea să ajungă în Legislativ. „Cere şi ţi de va da, bate şi ţi se va deschide!”.

– Care a fost cel mai negru moment pe care l-aţi trait în cei şase ani de luptă cu boala?

– Pierderea încrederii în anumite persoane pe care le consideram şi se considerau apropiate mie: tradarea în momente grele. Am învatat să nu am nu stiu ce aşteptări de la nimeni, pentru a nu avea decepţii. Am o concluzie pe care mi-am formulat-o, inspirat de ici, de colo: suma alegerilor pe care le facem reprezinta cursul vieţii noastre. Toate alegerile făcute în trecut, reprezintă experienţe în acest moment. Trecutul este ireversibil, viitorul nu-l ştie dacât Dumnezeu, aşa că rămane vorba poetului Ovidiu: Carpe diem! Trăieşte clipa!

A căutat vindecarea până în Cuba

De şase ani, Leo duce o bătălie crâncenă pentru viaţă: tratamente convenţionale şi neconvenţionale, operaţii peste operaţii. Anul trecut a mers la tratament până în Cuba. Acolo medicii au o altă abordare în privinţa tratamentului oncologic, în plus specialiştii de acolo au produs şi un vaccin minune care ar distruge celulele bolnave. După tratamentul din Cuba, artistul a început să facă imunoterapie, un tratament care a avut succes în lupta cu tumorile maligne la alţi pacienţi.

Sursa: http://evz.ro/leo-iorga-am-simtit-permanent-ca-la-fiecare-pas-sunt-dus-de-mana.html?v=347635&page=2

Adina Moraru

Revista Eva, Psiholog clinician Adina Moraru – Cum faci față anunțului că suferi de o boală incurabilă?

Ajungi la analize, totul pare normal și viața ta este dată peste cap de un anunț al medicului- suferi de cancer. Cei mai mulți români cad pradă deznădejdiii și găsesc cu greu resurse să lupte. Cum treci însă peste acest moment am încercat să aflăm de la un psiholog care are în față, zi de zi, zeci de astfel de cazuri. Adina Moraru este psiholog în cadrul clinicii Amethyst.

Cât de importantă este reacția psihicului când afli că te lupți cu o boală incurabilă?

Pronunțarea verdictelor nefavorabile medical zguduie din temelie psihicul pacienților și întreaga lor ființă. Acestea determină, în cele mai multe cazuri, schimbări de viață, comportament și atitudine. Eticheta și statutul de pacient presupun o greutate psihică foarte mare. Majoritatea oamenilor nu sunt pregătiți să devină pacienți. Oricare ar fi diagnosticul, prognosticul, răspunsul la tratament, cancerul reprezintă, întotdeauna, pentru pacient și familia lui, dar și pentru terapeuți, un test existențial puternic și, adeseori, șocant. Acest test se referă la tóate aspectele de viață: raportul cu propriul corp, sensul dat de suferință, sensul dat bolii, viețîi, morțîi, precum și la relațiile familiale, sociale, profesionale. În ciuda numeroaselor statistici pozitive sau a unui diagnostic nu foarte grav, ceva pentru totdeauna se va fi schimbat în viață pacientului.

Când omul percepe o amenințare, creierul imediat trimite semnale sistemelor nervos și hormonal ce rezultă în eliberarea a diferite substanțe chimice în tot corpul, ce pot conduce la stres care dezechilibrează întreagă structura umană. În general, pacienții își revin la eul lor normal între două săptămâni și o lună de la aflarea unui diagnostic de boală crónică, ceea ce permite apoi mobilizarea acestora către luptă. Pentru a învinge reacțiile negative și stresante ale psihicului, primul pas este conștientizarea și acceptarea acestora și ce anume le hrănește (gânduri, cuvinte, atenția privirii, prímele gânduri dimineață), iar pasul doi este înțelegerea faptului că întotdeauna avem de ales în cum răspundem și facem față la aproape tot ce ni se întâmplă. Aici rezidă puterea personală. Sub egida confesiunilor medicilor cât și a pacienților, ține doar de bun simt și de umanitate a înțelege necesitatea pacientului de a i se înlătura confuziile și diminua temerile pentru a putea deveni conștient de situația pe care o traversează respectând dimensiunile multiple pe care le implică: medical, psihologic, social, profesional.

Care sunt pași pe care îi urmează un bolnav de cancer, din punct de vedere psihologic?

Atât pentru individ, cât și pentru anturajul său, boala canceroasă sau tumorile maligne reprezintă, prima cauza de mortalitate la adult și una din principalele cauze de suferință fizică și psihică. Chiar dacă medicina a făcut progrese remarcabile în ceea ce privește detectarea precoce și tratamentul acestei maladii, pentru cea mai parte a bolnavilor, din păcate și foarte des neadevărat, diagnosticul pozitiv reprezintă o condamnare la moarte. În 1969, Elisabeth Kubler-Ross a scris cartea „Despre moarte și a muri”. Prima etapă implică negarea sau refuzul de a accepta diagnosticul. Nu contează ce tip de cancer ați putea avea; cuvântul cancer înseamnă numai frică în inimile majorității oamenilor. Nevoia de tratare imediată vă împinge adesea în  faza de refuz, Tristețea este cea mai proeminentă emoție, cel puțin până în momentul în care durerea fizică dispare. A treia etapă implică negocierea – necesitatea de a încerca orice și tot posibilul pentru a câștiga mai mult timp, chiar și o zi în plus. Atunci când nu mai au loc negocieri, depresia poate fi copleșitoare – e ca un sentiment că ai fost aruncat într-o groapă singură, neagră. Etapă finală este acceptarea. Suntem fiecare produs al propriei realități și, ca atare, fiecare vom procesa aceste etape în moduri diferite și în diferite perioade de timp. Cel mai important, în fiecare dintre aceste etape, este sprijinul altora. Oamenii trebuie să fie conectați unul la celălalt.

Cum să trecem mai ușor peste un diagnostic atât de complicat?

Pentru rezultate foarte bune pacientul ar trebui să fie parte activă în propriul sau tratament, de multe ori miracolul se produce când un pacient s-a ajutat foarte mult și singur. Propun să ne educăm pacienții să se întrebe și să întrebe specialiștii “Ce pot să fac să ajut? Cu ce mă pot ajuta?”. Paradoxal, deoarece în multe cazuri realitatea este alta, în asemenea situație nu este timpul potrivit că un pacient să renunte la laturile sale- psihologică, emoțională și spirituală, care trebuie restructurate mai mult că niciodată. Pentru orice persoană, vestea diagnosticului de cancer este traumatizantă. De aceea, comunicarea diagnosticului de cancer este o artă ce solicită blândețe și multă delicatețe din partea medicului oncolog. Răbdarea specialiștilor în domeniu, ascultarea activă a pacientului, deschiderea, comunicarea onestă și răspunsurile date pacienților la noianul de întrebări ce-i năpădesc în nouă conjunctură de viață, ajută pacienții să treacă mai ușor peste diagnostic. Evitarea  gândirii catastrofice, monitorizarea emoțiilor negative, a suferinței emoționale, implicarea în activitățile curente și cele profesionale rămânând activi (de exemplu, sport sau mișcare cum ar fi pilates ce ajută enorm în antrenarea conștiinței de sine a corpului și a concentrării, cât și a secretiei de endorfine ce elimina depresia), angajarea activă în procesul (auto)vindecării prin conștientizarea resurselor proprii, solicitarea suportului profesioniștilor în domeniu (medici, psihologi), activarea optimismului, a speranței, dezvoltarea spiritualității, metode de meditație și mindfulness zilnice atât în timpul tratamentelor cât și că nou stil de viață pe perioada întregii vieți.

De asemenea, un aspect deloc de ignorat îl reprezintă  blamarea pacientului sau autoblamarea. Sentimentele afectează chimia corpului (care afectează dezvoltarea sau regresia unei tumori), la fel cum chimia corpului afectează sentimentele.

Știința ne-a învățat că sistemul imunitar este profund influențat de emoții și, astfel, prin aplicarea unor anumite tipuri de terapii psihologice, putem influența mai departe în mod pozitiv sistemul imunitar.
Pentru specialist, cum este interacțiunea cu acest tip de pacienți?

Pentru specialiștii în domeniul oncologiei interacțiunea cu pacienții oncologici se bazează pe o relație interpersonală, care reunește iubirea pentru semeni, empatia și competență. Un adevărat profesionist dobândește aceea abilitate prin care face cunoscut pacienților nu doar diagnosticul cu întreaga sa semnificație ci și toate consecințele ce decurg din el, ci și faptul că îi înțelege și împărtășește cu ei problemele ocazionate de îmbolnăvirea lor. Specialiștii se adaptează în funcție de fiecare pacient în parte deoarece orice persoană este unică și, prin urmare, trăiește boală într-un mod unic, particular; de aceea, și specialiștii se adaptează conform individualitățîi și nevoilor fiecăruia printr-o terapie individualizată respectând standardele în domeniu.

Atât specialiștii, cât și pacienții oncologici se pot confruntă deseori cu ceea ce se numește “efectul de burnout”, se manifestă prin a te simți gol, fără sens, lipsit de energie, nemotivat, lipsit de resurse emoționale de a mă dărui atât ție cât și altora ceea ce cu ceva timp în urmă părea ușor de dăruit iar pasiunea pentru tot ceea ce făceai era la ea acasă. La rândul lui, un specialist are nevoie să-și recalibreze deseori resursele proprii și să găsească căi în mod constant de “reîncărcare” fizică, emoțională și mentală, o combinație între a trăi frumosul vieții, iubirea de sine și de viață în ansamblul ei. Lupta cu viața și posibila moarte a unui pacient ce se desfășoară în față unui specialist reprezintă atât o mare responsabilitate, cât și o onoare ce trebuie respectată atât timp cât suflul și sufletul unui om privesc și ascultă intim direcțiile date, tonul folosit, privirea și puterea cuvântului oricărui specialist din echipa pacientului.

Care sunt ultimele noutăți în materie de tratare a acestei boli?

Cea mai recentă tendință în cele mai importante spitale oncologice din lume ce au ca misiune oferirea celor mai bune îngrijiri posibile pentru pacient în orice manieră posibilă este integrarea medicinii convenționale cu modalități complementare și naturale bazate pe dovezi științifice. Un pacient oncologic se trezește în fiecare zi dintr-un somn al “uitării” într-un coșmar viu, în comparație cu un om sănătos ce se trezește de multe ori la bucurie și viață. Ideea este să putem inversa procesul acesta negativ, să ghidăm pacienții să se poată trezi în fiecare dimineață cu voința de a lupta pentru viața lor

Medicină Holistica se bazează pe o serie de 4 concepte, ce au condus astfel la o serie de tehnici aplicative diverse ce merg împreună cu medicina alopată, sub umbrela de Oncologie Integrativă. Aceste concepte sunt:

1.     O persoană există pe planurile fizic, psihologic, spiritual, în egală măsură reale, importante și valide ce descriu întreaga ființă umană și niciuna un poate fi redusă în favoarea alteia;
2.     Fiecare persoană este únică, așadar un program valid de tratament trebuie individualizat pentru fiecare în parte pe cât posibil;
3.     Pacientul ar trebui să facă parte din echipa de decizie, pe premiza că în programul holistic i se oferă atâta cunoaștere și autoritate pe cât va accepta;
4.     O persoană are și abilități de auto-vindecare inascute, ce pot fi mobilizate într-un program medical de tratament personalizat, bazat pe diferențele individuale.

Problema nu este existența sau non-existența abilităților de auto-vindecare ale omului, ci cum să mobilizăm și utilizăm eficient aceste abilități împreună cu întreg tratamentul medical în reîntregirea sănătățîi pacientului oncologic. Clinicile de Radioterapie Amethyst încep să implementeze un program integrativ care include tratarea pacientului în ansamblu, nu doar a bolii.

Din ce în ce mai multe studii din întreaga lume arată că punerea în aplicare împreună a diferitelor metode, în mod integrat și personalizat, cum ar fi psihologia, mindfulness, nutriția și învățarea stilului de viață sănătos, au un impact major asupra calității vieții pacientului oncologic, sporirea conștiinței de sine și ajută la prevenirea și gestionarea simptomelor fizice și emoționale ale cancerului, precum și la creșterea șanselor de supraviețuire.

Toate serviciile și programele de sănătate holistice ale Clinicii de Radioterapie Amethyst se bazează pe cele mai recente dovezi științifice.

Adina Moraru este psiho-oncolog al clinicii de Radioterapie Amethyst. Psiholog cu multiple specializări în domeniul clinic şi educațional, Adina Moraru este absolventă a Facultăţii de Psihologie-Sociologie și Științe Politice precum și a Facultatii de Psihologie și Științe ale Educației din 2007. A urmat cursul de psihoterapeut în hipnoză ericsoniană în cadrul ARHTE și pe cel de introducere în psiho-oncologie în cadrul Patronatului de Medicină Integrativă. Începând din anul 2005 și până în prezent a urmat mai multe cursuri naționale și internaționale de dezvoltare şi formare profesională în cadrul asociaţiilor, institutelor, facultăților şi colegiilor din România, precum: curs de dezvoltare personala Art-Therapy, cursuri și workshop-uri de dezvoltare profesională recunoscute de către Federația Română de Psihoterapie (“Psihoterapie pentru persoane cu dizabilități”), Programare Neuro-lingvistica si Mindfulness.

Sursa: http://www.eva.ro/shopping/casa-si-familie/cum-faci-fata-anuntului-ca-suferi-de-o-boala-incurabila-articol-179939.html

Psiholog Cancer

CSID, Psiholog clinician Adina Moraru – Importanţa terapiei de suport pentru pacienţii bolnavi de cancer

Pe lângă tratamentul convenţional pentru cancer, recomandat de medicul oncolog, pacientul are nevoie, pentru a învinge boala, de ajutorul necondiţionat al familiei şi de cunoştinţele vaste ale unui psiholog, care îl poate ajuta să îşi recapete încrederea şi speranţa în mai bine.

În prezent, domeniul psiho-oncologiei este foarte dezvoltat şi continuă să crească atât în Statele Unite, cât şi în Europa.

În România, psiho-oncologia a început treptat să fie înţeleasă şi integrată în echipa multidisciplinară de intervenţie a pacientului oncologic doar de câţiva ani.

Dr. Adina Moraru, psiholog Amethyst Radiotherapy Center, ne oferă câteva informaţii referitoare la importanţa psihoterapiei în cadrul tratamentului oncologic!

CSÎD: Care sunt cele mai frecvente întrebări pe care vi le pun pacienţii?

Psihoterapeut Adina Moraru

 

Dr. Adina Moraru: Dacă o să poată depăşi criza şi cum să o facă, cum pot scăpa de frica de moarte care a pus stăpânire pe gândirea lor la aflarea diagnosticului, cum să se accepte din punctul de vedere al modificărilor fizice, cum se pot ierta pe sine şi pe ceilalţi, cum îşi pot înţelege stările conflictuale pe care le au, cum să lupte cu abandonul de care ar putea avea parte în relaţia cu partenerii de viaţă în urma modificărilor fizice şi a statutului profesional (dacă ar fi concediaţi), cum pot activa starea de detaşare pe care şi-o doresc în faţa provocărilor vieţii.

Mai mult, cum putem lucra împreună la rezolvarea tulburărilor emoţionale anterioare îmbolnăvirii, cum să producă scăderea nivelului de anxietate, cum să ajungă în faza de acceptare a diagnosticului; toate acestea fac ca terapiile medicale să fie mai uşor tolerate de bolnav, mai eficiente şi conduc la creşterea imunităţii organismului.

De asemenea, psihoterapia pe care o practic cu pacienţii mai presupune şi exerciţii pentru „dezlipirea” părţii psihice cu care pacientul s-a obişnuit atât de mult, încât chiar şi când se însănătoşeşte încă păstrează comportamentul omului bolnav.

Necesitatea radioterapiei, explicată din perspectiva unui psihoterapeut

CSÎD: Cum le explicaţi beneficiile radioterapiei? Cum decurge o sesiune de terapie?

Dr. Adina Moraru: Prin expunerea punctelor forte ale radioterapiei, dar medicul are cel mai puternic cuvânt în domeniul său de activitate. Este important să înţelegem nivelul de diferenţiere al comportamentelor unui om sănătos de cel devenit recent pacient. Trecerea nu este liniară şi de cele mai multe ori pot apărea în sânul familiilor lor diverse probleme şi atitudini care lezează şi mai mult psihicul pacientului – de la discuţii legate de tratament, complianţa cu durerile fizice şi stările psihice şi emoţionale, până la costuri, nevoi diverse etc.;  pacientul, care şi-aşa traversează un drum abrupt, poate să nu aibă parte de înţelegere şi linişte.

Aici intervine rolul psiho-oncologiei atât în terapia individuală, cât şi de grup, care este înzestrată cu numeroase calităţi ce suplinesc în funcţie de caz: lipsa părinţilor, a întregii familii, a neînţelegerii bolii, a nevoii de a comunica cu altcineva aflat în aceeaşi situaţie, a prietenilor, verbalizarea suferinţelor ce conduce la restructurarea personalităţii găsind liniştea de care pacienţii au nevoie pentru a putea învinge boala, descărcarea durerilor şi sentimentele negative ce pot face loc exprimării tăcerilor, lucrurilor nespuse care îi devitalizaseră.

Terapie Grup
Apoi, fiecare şedinţă de terapie de grup debutează şi se încheie printr-o manieră de a plasa pacientul într-o zonă de confort şi înţelegere totală, având în vedere nevoile şi obiectivele pacienţilor mei atât din ziua respectivă, cât şi ţinând cont de anumite obiective generale stabilite împreună cu ei de la începutul tratamentului, acesta fiind un proces personalizat de grup.

CSÎD: Cum a evoluat numărul pacienţilor înscrişi la aceste întâlniri?

Dr. Adina Moraru: Numărul pacienţilor este în continuă creştere, având în vedere conştientizarea la nivel colectiv a nevoii de echilibru. Oamenii sunt din ce în ce mai deschişi să se cunoască pe sine şi mediul înconjurător în mod autentic. De asemenea, accelerarea procesului de vindecare este premisa de la care plecăm în psiho-oncologie, această specializare a mea care presupune o anumită conduită specifică.

Bazându-ne pe acest lucru, în grupurile de suport pe care le organizez se creează un climat optimist, care se transformă prin el însuşi un factor al vindecării (ceea ce numesc a fi emulaţie). Deoarece psiho-oncologia este menită să aline fizic şi emoţional, grupurile noastre de suport au o rată foarte mare de succes în rândul pacienţilor, datorită faptului că oamenii care sunt acolo împărtăşesc aceeaşi experienţă. Deşi primesc opinii şi îndrumări venite din cadrul familial, unii dintre pacienţi manifestă reticenţă faţă de persoane care nu au experimentat aceeaşi situaţie de viaţă ca a lor.

Statutul de pacient presupune o încărcare psihică foarte mare

CSÎD: Care a fost cel mai greu caz? 

Dr. Adina Moraru: Cel mai greu caz îl consider pe cel al unui tânăr ce părea optimist în vindecarea lui, iar viaţa a demonstrat că nu a fost în favoarea lui, eu asistându-l la solicitarea familiei şi pe patul de moarte.

CSÎD: Dar cel mai fericit?

Dr. Adina Moraru: Cel mai fericit caz este cel al unui artist ce duce cu mare putere şi rezultate excepţionale lupta cu un diagnostic oncologic dur la prima vedere, cu care am o relaţie de colaborare, depăşind statisticile medicale şi pătrunzând în sfera aşa-ziselor miracole, miracolul constând în activarea şi motivarea resurselor latente pe care orice fiinţă umană le are, însă doar unii oameni manifestă o dorinţă puternică de reactivare a acestora. După cum am amintit mai sus, statutul de pacient presupune o încărcare psihică foarte mare.

Gestionarea acestor conflicte interioare a fost şi este în continuare lupta pe care noi zilnic o câştigăm împreună cu pacienţii noştri, unde rezultatele, ca urmare a tratamentelor psiho-oncologice, au fost: trezirea speranţei, a optimismului, a interesului pentru viaţă, împăcarea cu sine şi cu alţii, (re)găsirea sentimentului de iubire pentru sine, pentru semeni, (re)câştigarea răbdării, pozitivarea imaginii de sine, împăcarea cu frica de moarte, dezvoltarea spiritualităţii, autocunoaşterea şi comunicarea, dezvoltarea unor relaţii mai profunde cu sinele şi semenii, descoperirea şi rezolvarea tulburărilor emoţionale anterioare îmbolnăvirii, scăderea nivelului de anxietate, aducerea pacientului în faza de acceptare a diagnosticului.Toate acestea fac ca terapiile medicale să fie mai uşor tolerate de bolnav, mai eficiente, şi conduc la creşterea imunităţii organismului.

Psihoterapia trebuie apreciată ca fiind complementară terapiei medicamentoase, nu o concurenţă a acesteia

Oricare ar fi diagnosticul, prognosticul sau răspunsul la tratament, cancerul reprezintă întotdeauna, pentru pacient şi familia lui, dar şi pentru terapeuţi, un test existenţial puternic şi, adeseori, şocant. Acest test se referă la toate aspectele de viaţă: raportul cu propriul corp, sensul dat de suferinţă, sensul dat bolii, morţii, precum şi la relaţiile familiale, sociale, profesionale.

„Suportul social reprezintă un element constitutiv al tratamentului pacientului oncologic şi este responsabilitatea fiecărei figuri terapeutice: a medicului de medicină generală, a medicului oncolog, a asistentei, a psihologului sau a psihiatrului, a nutriţionistului, a echipei curante în ansamblul ei”, adaugă specialistul.

Psihoterapia individuală şi de grup contribuie major la trezirea speranţei pacienţilor oncologici prin conştientizarea propriilor resurse şi (re) conectarea la acestea, precum şi întărirea voinţei de a lupta cu adversităţile vieţii. Debutul activităţii psihoterapeutice rezidă în stârnirea dorinţei pacienţilor de a trăi şi în atragerea acestora în actul vindecării, conştientizându-i de necesitatea colaborării.

http://www.csid.ro/lifestyle/psihologie-si-cariera/importanta-terapiei-de-suport-pentru-pacientii-bolnavi-de-cancer-16026792/ 

Eliberari Branc

Eliberarile – Dumitru Ioan Branc

Eliberarile…

Eliberez toată agresivitatea şi autoagresivitatea.

Eliberez toată trufia, aroganţa, sfidarea, furia, frustrarea şi rutina.

Eliberez toată neiubirea, nelumina, nearmonia, neiertarea, necredinţa, falsitatea, amânarea, egoismul.

Eliberez toate cauzele sărăciei: frică, ruşine, vinovăţie şi energii datorate şi toate jurămintele de sărăcie de la facere până ACUM..

Eliberez toată agitaţia, grijile, temerile, sperieturile, spaimele, graba, stresul, controlul, judecăţile de sine şi ale semenilor şi alergiile.

Eliberez toată persecuţia, perversitatea, prostituţia de orice fel, promiscuitatea, iluziile minţii, iluziile timpului care ucide.

Eliberez toate conflictele, luptele, cruzimea, tortura, abuzurile, protestle, violul, ura, certurile, teroarea, mânia, supărările, tirania.

Eliberez toată corupţia, mita, batjocura, haosul, dispreţul, vandalismul, minciunile, demagogia, bârfele, abuzul, excesele.

Eliberez toate stările de inferioritate, de victimă, de zădărnicie, de nelinişte, de abandon, de ratare, starea că nu sunt bun de nimic, că nu fac faţă vieţii, de slugă, de neputinţă, umilinţă, înveninare şi ranchiună.

Eliberez toată dualitatea, traume, răni, regrete, manipulare, laşitate, trădare, timiditate, emoţii, datorii, neîmpliniri de orice fel, suferinţă, durere tristeţe şi compromisuri.

Eliberez toată hoţia, laşitatea, lăcomia, zgârcenia, credinţe vechi, nemernicia, superstiţii, prejudecăţi, încătuşare, superficialitate, îngâmfare, răutate, mofturi,linguşire, măşti, prefăcătorii, căinţă, vicii din toate punctele de vedere, depresie şi atacuri de panică.

Eliberez toate blestemele, făcăturile, legăturile, magiile, vrăjile, farmecele, agresiunile de orice fel, gândurile negre, înjurăturile, toate energiile malefice şi entităţile malefice, toţi demonii, vulgaritatea.

Eliberez toată negativitatea din mine de la Facere până acum şi tot ce mă opreşte să fiu unime în lumină, sferă liberă.

Eliberez starea de a fi ocupat şi tot ce mă opreşte să-mi folosesc la maximum toate capacităţile şi capabilităţile pe care le am în această viaţă din toate punctele de vedere.

Eliberez toate cauzele care mă opresc să-mi folosesc la maximum toate harurile şi darurile divine hărăzite mie pentru această viaţă!

Eliberez toate dezechilibrele din mine şi în special cele dintre energiile masculine şi feminine.

Eliberez toate cauzele care mă opresc să fiu eu însumi, să fiu autentic şi să-mi asum responsabilitatea totală pentru mine.

Eliberez toate programele de autodistrugere, de invadare, dirijare, bruiaj şi control al creierului, de hipnoză, de incitare la autodistrugere şi sinucidere, toate programele de depresie şi atacuri de panică, psihoze şi angoase, indiferent cum au fost produse sau induse de către oricine şi în orice scopuri.

Eliberez toate cauzele arestărilor, infracţiunilor, contravenţiilor şi tot ce mă determină să încalc legile pământeşti, morale, ale universului şi cele spirituale, cu ştiinţă sau fără ştiinţă, cu voie sau fără voie.

Eliberez toată nelibertatea, încătuşarea, îndoielile, reaua-voinţă, nesimţirea, încăpăţânarea, şmecheria, violenţa, nesiguranţa, suspiciunile, energiile reziduale şi meteodependenţa.

Eliberez toate cauzele prin care atrag radiaţii, de orice natură ar fi ele, prin antene GSM, telefoane mobile, computere, aparatură electrocasnică, radiaţii chimice, biologice şi altele.

Eliberez efectele negative ale radiaţiilor şi toată agresiunea asupra vieţii, a oamenilor, a solului, a apelor, a aerului, a vegetaţiei, a animalelor, sub orice formă, inclusiv prin substanţe chimice toxice.

Eliberez toate cauzele care determină sacrificarea mieilor, animalelor în masă şi individual şi toate efectele negative cauzate de sacrificarea animalelor, precum şi carmele şi energiile produse.

Eliberez toate cauzele care mă opresc să trec din stadiul de animal care se hrăneşte cu alte animale.

Eliberez toate cauzele prin care brutalizez animalele, le sacrific, le consum.

Eliberez toată înşelătoria, falsurile, escrocheriile, cămătăria şi discriminarea.

Eliberez toate abuzurile care mi se fac prin taxe, impozite, preţuri, deprecierea monedei naţionale şi toate cauzele abuzurilor conştiente şi inconştiente.

Eliberez toate cauzele care duc la scăderea nivelulu de trai, umilinţe, dispreţ, desconsiderare, sărăcire, disperare, şovinism.

Eliberez toată dezordinea, delăsarea, lenea, nechibzuinţa, fărădelegea, necredinţa, jaful.

Eliberez toate cauzele care mă determină să pun intersul personal înaintea celui divin.

Eliberez toate cauzele dezbinării şi a efectelor ei în toate relaţiile mele.

Eliberez toată nepriceperea, lipsa de iniţiativă, de prosperitate, de performanţe.

Eliberez toate cauzele care mă opresc să devin un exemplu demn de urmat pentru întreaga umanitate din toate punctele de vedere.

Eliberez toate cauzele care mă opresc să conştientizez toată cunoaşterea de la Facere până Acum.

Eliberez toate cauzele care mă opresc să fiu stăpân în manifestare a energiilor şi materiei.

Eliberez toate cauzele care mă opresc să am conştientizare totală de sine.

Eliberez toate cauzele care mă opresc să am neclintire în nemurire şi nemurire în neclintire.

Eliberez toate cauzele care mă opresc să mă împac cu mine însumi şi să fac ascultare totală de Divinitate.

Eliberez toate cauzele care mă opresc să TAC şi Dumnezeu să vorbească prin mine.

Eliberez toate cauzele care mă opresc să ajung înger uman, maestru înălţat de dimensiunea 5D.

Eliberez toate bolile şi toate handicapurile din mine.

Eliberez toate energiile înţepenite din mine.

Eliberez toate energiile de care nu mai am nevoie în această viaţă şi toate regretele trecutului.

Eliberez toate blocajele energetice din mine.

Eliberez toate regretele trecutului.

Eliberez toate carmele, de la Facere şi până acum. Acum se încheie ciclul carmic, nimic nu mai am de plătit, indiferent câte vieţi mai vin aici, pe Pământ, absolut, dar absolut nimic, niciodată nu mai am nimic de plătit.

Eliberez toate suferinţele şi toate durerile, tristeţea şi toate legăturile până la al şaptelea neam.

Eliberez toate fricile din mine: frica de viitor, frica de sărăcie, frica de critică, frica de boală, frica de moarte, frica de pierderea fiinţei iubite, frica de înălţime, frica de întuneric, frica de fenomenele naturii: de ploaie, fulger, trăznet, tunet, frica de apă, frica de înec, frica de semenii noştri, de oamenii, de public, de aglomeraţie, frica de a fi prădat, furat, frica de agresiune, frica de animale, frica de organele de control, frica de autorităţi, frica de singurătate, frica de bătrâneţe, frica de examene, frica să nu pot duce la îndeplinire sarcinile pe care le am în această viaţă, frica de adversari, frica de duşmani, frica că nu mă ridic la pretenţiile partenerului meu din toate punctele de vedere, frica că nu sunt, nu fac şi nu am ceea ce ar trebui, frica de zădărnicie, frica de energiile malefice, frica de superstiţii, frica de blesteme şi vrăji, frica de morţi, frica de spirite, frica de cimitire, frica de a avea iniţiative, frica de nou, frica de singurătate, de neputinţă şi sărăcie la bătrâneţe, frica de examene ale vieţii, frica de întâlniri, frica că nu sunt suficient de bun, suficient de înalt, frica de a-mi satisface partenerul din toate punctele de vedere, frica de pierdere, frica de soţ sau soţie, frica de puşcărie, frica că nu fac faţă concurenţei, frica de cutremure, inundaţii, grindină, secetă, vânturi puternice, furtuni, tornade, frica de calculator şi de toate aparatele electrice.

Eliberez toate emoţiile şi toate blocajele emoţionale, superstiţii şi prejudecăţi.

Eliberez toate rănile trecute şi prezente.

Eliberez toate angoasele, reziduurile, îndoielile, încăpăţânarea şi insuccesele.

Eliberez toate reziduurile.

Elibera toate îndoielile.

Eliberez toată încăpăţânarea.

Eliberez te orgoliile, toate lipsurile, toate blocajele.

Eliberez toate energiile înţepenite din mine, din toate părţile corpului meu, din cap, din creier, din dinţi, din ochi, din urechi, din gât, din toate organele interne, din membrele superioare şi inferioare, din piele şi din toate celulele corpului meu.

Eliberez toate stările: de inferioritate, de victimă, de slugărnicie şi servilism, de hipnoză, de sărăcie, de neputinţă, de dependenţă.

Eliberez toate energiile malefice, toate răutăţile din mine şi toate ataşamentele.

Eliberez toate blocajele care mă opresc să am credinţă în Divinitate, să am credinţă în mine, în tot ceea ce am de împlinit, ca şi cum s-ar fi împlinit deja.

Eliberez toate promisiunile, toate făgăduielile, toate jurămintele şi toate legămintele, toate obligaţiile, toate sarcinile şi toate angajamentele, indiferent cum s-au făcut de la Facere până acum, cu voie sau fără voie, prin constrângere, conştient sau inconştient, sub formă scrisă sau verbală, oficial sau neoficial şi din toate punctele de vedere de la Facere până ACUM pentru a fi cu adevărat LIBER şi INDEPENDENT, adică LIBERTATE MAXIMĂ ABSOLUTĂ ÎN VID TOTAL, ACUM ŞI AICI..

Eliberez toate înşelăciunile, toate minciunile, toate umilinţele.

Eliberez toată gelozia şi toată invidia, toate nereuşitele şi toate dezechilibrele.

Eliberez toată prostituţia din mine şi toate fanteziile sexuale.

Eliberez energiile distructive, demolatoare şi devastatoare ale lui Azura Tamu şi din toate punctele de vedere.

Eliberez toată încătuşarea şi tot zbuciumul.

Eliberez toate blocajele pentru ca să mă împac cu mine însumi şi cu corpul meu, cu divinitatea şi umanitatea.

Eliberez toate blocajele pentru a-mi activa total creierul şi ADN-ul şi a-mi creşte la maximum imunitatea.

Eliberez toate Seminţele Destinului şi toate nepotrivirile.

Eliberez toate reţelele energetice vechi din viaţa mea.

Eliberez toate blocajele pentru ca să permit corpului meu fizic să se elibereze total, din toate punctele de vedere. Eliberez toate blocajele pentru a deveni o fiinţă liberă şi independentă, armonioasă şi echilibrată, să trăiesc în bucurie, fericire şi abundenţă, în demnitate şi prestanţă, în împlinire totală.

Eliberez toate relaţiile nepotrivite şi relaţiile nepotrivite din viaţa mea, cu soţul sau soţia, cu copiii, cu rudele, cu părinţii, cu şefii sau cu subalternii, cu toţi semenii mei.

Eliberez toate legăturile nepotrivite de la Facere până acum cu toţi pe care i-am cunoscut în această viaţă, chiar dacă sunt decedaţi.

Eliberez toate blocajele care mă opresc să-mi reclădesc, regenerez, întineresc şi înfloresc corpul fizic.

Eliberez toate obstacolele pentru a-mi accelera la maximum procesul de întinerire şi a-mi reduce la minimum procesul de îmbătrânire.

Eliberez toate obstacolele pentru a ajunge eu însumi – înger uman.

Eliberez toate obstacolele care mă blochează ca abundenţa financiară să intre în viaţa mea.

Eliberez toate obsesiile şi insatisfacţiile din viaţa mea.

Eliberez toată lipsa de ofensivă, de iniţiativă şi de acţiune.

Eliberez toată lenea, comoditatea, inacţiunea, toată lipsa de vlagă şi delăsarea.

Eliberez toate blocajele care mă opresc să am o mentalitate sigură, de învingător.

Eliberez toate blocajele pentru ca în viaţa mea să intre partenerul sau partenera cea mai potrivită din toate punctele de vedere.

Eliberez toate blocajele pentru a-mi dezlega căsătoria şi a-mi întemeia o familie.

Eliberez toate blocajele pentru a da naştere la copii, atâţia câţi îmi doresc.

Eliberez toate blocajele pentru a depune pe mine kilogramele care îmi lipsesc din greutatea corporală pentru a ajunge la greutatea normală, după vârstă şi înălţime.

Eliberez toate blocajele pentru a avea o talie de vis şi a fi frumoasă.

Eliberez toate blocajele pentru a trăi în lux, confort şi eleganţă, oriunde m-aş afla, în plăceri şi satisfacţii depline.

Eliberez toate blocajele pentru ca viaţa mea să fie o adevărată sărbătoare în fiecare clipă a vieţii mele, să trăiesc starea de iubire divină.

Eliberez toate blocajele pentru a fi SUVERAN, adică a avea independenţă totală, creaţie totală şi împuternicire totală.

Eliberez toate limitele din mine, toate comportamentele nedemne, din toate punctele de vedere.

Eliberez toată chelia şi toate cauzele pentru care mi-a căzut părul de pe cap.

Eliberez toată inconsecvenţa şi toate nepotrivirile din mine şi toate nelămuririle.

Eliberez toate tainele deţinute de mine care nu sunt în Şi din iubire de Dumnezeu.

Eliberez toată batjocura şi toate poverile şi greutăţile vieţii.

Eliberez toate blocajele care mă ţin, sub orice formă în energia veche.

Eliberez toată lăcomia, toate exagerările şi toată stinghereala.

Eliberez toată ticăloşia, toată nesimţirea, tot cinismul şi toată nevrednicia.

Eliberez toate reţinerile de toate felurile, toată lipsa de ofensivă, de iniţiativă şi de acţiune.

Eliberez toate tendinţele şi toate dorinţele de a consuma droguri sau alte substanţe asemănătoare.

Eliberez tot egoismul din mine şi toată duritatea şi toată nepăsarea faţă de mine, de viaţa mea, de familia mea, de comunitatea în care trăiesc, de glia străbună şi identitatea naţională.

Eliberez toată teama din mine, teamă că îmi pierd slujba şi nu o să am din ce să trăiesc, eu şi familia mea, teama de tot ce mă înconjoară.

Eliberez toată jena şi ruşinea şi reţinerile de a-i întreba pe cei care mă slujesc sau care îmi sunt angajaţi despre îndeplinirea sarcinilor pe care le au conform înţelegerilor făcute şi pentru care sunt plătiţi, precum şi jena, ruşinea şi reţinerile de a-i lua la întrebări pe cei a căror superior sunt, şi care îmi sunt subordonaţi şi pe care eu îi plătesc prin salarii şi alte drepturi, despre integritatea averii mele pe care ei o gestionează, pur şi simplu, eliberez toate blocajele care mă opresc, care mă blochează să-i iau la întrebări despre lipsurile din gestiune, despre neîndeplinirea sarcinilor de serviciu sau îndeplinirea lor defectuoasă.

Eliberez toate blocajele pentru ca job-ul meu să fie acelaşi cu misiunea mea aici şi acum pe Pământ.

Eliberez toate obiceiurile proaste şi comportamentele nedemne.

Eliberez toată lipsa de demnitate, de fermitate, de victorii, în fiecare situaţie din viaţă.

Eliberez toate kilogramele în plus pe care le am şi toate cauzele care au dus la acumularea acestora.

Eliberez toate incertitudinile, toată neîncrederea şi toată nesiguranţa, loialitate, vulnerabilitate.

Eliberez toată starea de boală închipuită, de ipohondrie.

Eliberez toate mofturile şi toată dezordinea şi indisciplina din viaţa mea.

Eliberez lipsa de scrupule, de blândeţe şi de tandreţe.

Eliberez toată plictiseala şi toată dezorientarea din mine.

Eliberez toate blocajele pentru a fi sănătos, armonizat, vindecat şi echilibrat din toate punctele de vedere.

Eliberez toate blocajele pentru a avea tărie, forţă şi putere inepuizabile şi integritate totală din toate punctele de vedere.

Eliberez toată scleroza şi lipsa de discernământ.

Eliberez toate blocajele minţii şi imposibilitatea de a memora, de a judeca, de a reţine tot ce am studiat şi de a reda.

Eliberez „boala vitezei” pe care o am în timpul conducerii autoturismului.

Eliberez lipsa de comunicare totală sau parţială, de atenţie şi conştientizare totală.

Eliberez toate dereglările pe care le am de orice natură ar fi ele, toate dezechilibrele.

Eliberez toată starea de agitaţie şi de nelinişte în care mă aflu şi toată nemernicia.

Eliberez toată teroarea şi toate energiile care mă terorizează, din toate punctele de vedere.

Eliberez toate afecţiunile pe care le am şi toate lipsurile şi inclusiv lipsa apetitului sexual.

Eliberez toate cauzele şi toate blocajele şi absolut tot ceea ce mă opreşte să fiu eu însumi, să permit binele cel mai înalt din toate punctele de vedere, să manifest în permanenţă EU SUNT CEEA CE SUNT, nu întreb pe nimeni şi nu cer nimănui nimic!