Arhiva pentru luna: iunie, 2014

Meditatie atunci cand te simti deprimat(a). O meditatie de acest tip este 
atunci cand stai si te gandesti la problemele pe care le ai, si le intorci 
in asa fel incat sa le gasesti o rezolvare fericita. Te duci undeva in 
natura unde sa te lase toata lumea in pace, intr-un parc sau la tara undeva, 
intr-o vale langa o apa curgatoare. Te asezi cat mai comod si iti imaginezi 
cum ar fi daca te-ai afla undeva la inaltime, sus pe varful muntilor.Iti 
inchipui ca esti inconjurat/a numai de cerul zilei cu lumina concentrata in 
soare, de cerul noptii cu lumina raspandita in luminite vii. Te uiti si vezi 
ca toti norii si toate lucrurile sunt undeva, mai jos de tine. Acum tu 
insuti/insati esti doar aer, si cu puterea ta transformi piatra muntelui in 
praf si pulbere, si tu insuti/insati esti aer plin de praf. Varful muntelui 
este de piatra, prea solid si prea incremenit; este atat de inalt incat nici 
ploaia nici zapada nu poate sa ajunga pana la el, si iarasi nimic nu poate 
creste acolo. Pentru asa ceva iti trebuie apa. Mergi un pic mai jos, printre 
nori, si simti cum ochii ti se umezesc, si tu insuti/insati esti una cu 
norii, esti acum aer si apa. Privesti in jos si te transformi in ploaie, 
care incepe sa curga in paraiase pe fata pamantului, dand putere si viata si 
expresie sentimentelor tale, care se transforma in mici seminte de plante si 
de flori. Esti acum o floare de margaritar, nu sus pe piatra de pe munte ci 
intr-o depresiune adanca, vezi ca ai picat intr-o vale unde nu credeai ca 
vei ajunge vreodata. Te uiti in jur si vezi cu uimire ca mai sunt si alte 
flori in jurul tau, toate acoperite de roua. O intrebi pe cea mai apropiata 
cum o cheama, si ea iti raspunde in Engleza ca o cheama „Lily of the Valley” 
(Crinul din Vale, Lacrimioara). Lily este alba si delicata ca un sirag de 
perle, parfumul ei este dulce, iar lucrul ei este sa faca valea, 
depresiunea, un loc fertil si minunat. Un leagan al vietii este lumea ei, si 
tu esti copilul ei, care atunci cand plange devine un margaritar luminos, in 
valea plina de margaritare vii. Iti amintesti la un moment dat cum te 
cheama, si incepi sa-ti canti de unul/una singura un cantecel, o doina de 
iubire care te alina si iti da un fel de fericire cum n-ai avut pana acum. 
La un moment dat simti cum te ridici deasupra florilor din vale, si te 
intrebi daca ai devenit iarasi aerul taios si uscat care scrijelea piatra 
muntelui. Dar nu…acum esti altfel. Acum porti cu tine un parfum atat de 
dulce cum nu-ti imaginai ca poate sa existe, si cu acest dar mergi mai 
departe. Gandul tau nu mai scrijeleste piatra, este liber…esti  liber/a asa 
cum este doina, cum e zefirul vesel si bland de primavara, cum este ploaia 
curgatoare. Stii ca pentru toate este un rost, ca toate se transforma si vor 
fi bine, si acum poti iarasi sa zambesti, sa ridici capul si sa mergi mai 
departe cu ochi stralucitori. Nu-ti mai e teama de depresie, pentru ca stii 
ca poti primi chiar daruri de la ea, o poti infrumuseta si o poti face 
fericita chiar tu insuti/insati, cu iubirea ta.